Linkuri accesibilitate

TRU. Viitorul democrației e problematic (II)


Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a cerut „inversarea” rezultatului după ce partidul său a convenit o colaborare cu partidul anti-imigrație AfD, în Thuringia
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a cerut „inversarea” rezultatului după ce partidul său a convenit o colaborare cu partidul anti-imigrație AfD, în Thuringia

După ce parlamentarii locali au ales, pe 5 februarie, cu sprijinul AfD, un nou Președinte al landului Thuringia, lumea politico-mediatică germană și, deopotrivă, politicieni proeminenți ai instituțiilor UE au atacat cu o furie și o indignare fără margini rezultatul.

Unul din cei mai vocali parlamentari europeni liberali, Guy Verhofstadt, a asemănat situația din Thuringia cu anii nazismului și a publicat pe net, fără rețineri, fotografii ce pun alături pe noul președinte ales și pe Adolf Hitler.

Sistemul a trecut de la lupta de idei cu un partid pe care îl contestă la anihilarea votului unei părți însemnate a alegătorilor


Annegret Kramp-Karrenbauer, Președinta CDU și succesoare desemnată a Cancelarului Angela Merkel, a demisionat, asumîndu-și răspunderea pentru colaborarea partidului ei cu AfD. Ministrul federal pentru problemele Estului a demisionat, și el, sub vina de a-l fi felcitat pe noul președinte ales în Thuringia.

Aflată în vizită în Africa de Sud, Cancelarul Merkel a calificat colaborarea CDU-AfD drept o acțiune „de neiertat” și a cerut „inversarea rezultatului”. Cancelarul nu și-a pus nici o clipă problema votului exprimat de cetățenii landului. În aceeași seară, urmînd o tradiție consolidată, grupuri militante ca Antifa au declanșat binecunoscutele lor „manifestări spontane” și au dat foc mașinilor parcate lîngă sediul AfD. Înconjurat de presiuni și proteste, președintele ales al landului Thuringia a demisionat și a anunțat că încearcă să deschidă, astfel, drumul spre alegeri noi.

Noua unanimitate ideologică de la vârf e îndeajuns de influentă și puternică pentru a stabili un adevăr pe care nimic nu poate și nu trebuie să-l contrazică


Pașii următori nu au fost stabiliți, dar e clar că tot ce au făcut alegătorii și parlamentarii din Thuringia a fost anulat, în numele unor exigențe morale care primează în fața legii și a practicilor democratice. Cu alte cuvinte, noua religie etică a lumii oficiale germane e în conflict deschis cu mecanismele sistemului democratic.

Sistemul a făcut ceva foarte important și plin de consecințe. El a trecut de la lupta de idei cu un partid pe care îl contestă, la anihilarea votulurilor unei părți însemnate a alegătorilor. Problema momentului nu e, deci, AfD, ci democrația. Regulile esențiale ale sistemului democratic nu mai satisfac și nu mai dau rezultatele dorite de establishment-ul politic. Noua unanimitate ideologică de la vîrf e îndeajuns de influentă și puternică pentru a stabili un adevăr pe care nimic nu poate și nu trebuie să îl contrazică. Avem în față o situație care a provocat scandal în Germania, dar nu e la prima apariție. Același curent și aceeași dispoziție ideologică au produs și în Statele Unite sau Marea Britanie situații în care establishment-ul a contestat sau repins rezultatele votului popular.

O parte foarte numeroasă a electoratului va putea conchide că a fost deposedată de dreptul democratic de participare la politică și, pe cît se poate prevedea, va adopta valori tot mai ostile sistemului


De fiecare dată, grija pentru menținerea ortodoxiei morale a învins regulile și practica democrației. Într-un fel paradoxal, sistemul democratic, așa cum e el susținut de partidele clasice, se îndepărtează de politică și de tensiunile ei diverse. Partidele care făceau, pînă nu demult, stînga și dreapta sînt acum parte a aceleiași ideologii, susțin că reprezintă democrația și, în același timp, participă la atenuarea sau îndepărtarea ei.

Mai devreme sau mai tîrziu, această contradicție va deveni imposibilă. O parte foarte numeroasă a electoratului va putea conchide că a fost deposedată de dreptul democratic de participare la politică și, pe cît se poate prevedea, va adopta valori tot mai ostile sistemului. În același timp, sistemul va interpreta radicalizarea alegătorilor drept confirmare a bănuileilor celor mai negre și își va întări ideile. Din acest motiv, viitorul democrației germane a încetat să mai fie un dat și a devenit o problemă.

Articolele publicate în rubrica Agora conțin opiniile autorilor

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG