Aceste statistici arată doar câteva dintre problemele cu care se confruntă femeile din România. Într-un astfel de context au apărut mișcări care militează pentru drepturile și protejarea femeilor.
În România, Marșul „Împreună pentru Siguranța Femeilor” se află la cea de-a zecea ediție și se desfășoară în această duminică în mai multe orașe, printre care București, Timișoara, Iași și Baia Mare.
În Capitală, marșul va începe de la ora 15:00. Punctul de plecare este Piața Universității/Teatrul Național, iar participantele și participanții la marș vor merge spre Piața Victoriei, în fața sediului Guvernului.
Tema din 2024 este violența sexuală, un subiect tabu, slab reflectat în presă, pentru care politicile publice sunt prea puține, scrie Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor, organizatorul evenimentului.
Andreea Bragă, coordonator advocacy la Centrul Filia, a detaliat pentru Europa Liberă care sunt principalele probleme cu care se confruntă femeile din România în 2024.
Principalele idei ale interviului:
- universitățile ar trebui să le explice studenților care sunt diferitele tipuri de abuz care pot avea loc și să implementeze mecanisme clare de sancțiune a acestora;
- statul are obligația legală și morală de a proteja copiii, în contextul în care există un număr mare de mame cu o vârstă de sub 15 ani;
- odată cu evoluția inteligenței artificiale și cu apariția fenomenului deepfake porn, cadrul legislativ ar trebui adaptat.
***
Europa Liberă: În primele cinci luni ale anului, Ministerul Afacerilor Interne a intervenit în aproape 50.000 de cazuri de violență domestică. Acest număr este cu 2% mai mare față de cel de anul trecut. Cum să ne raportăm la această creștere?
Andreea Bragă: Există o creștere a conștientizării în rândul populației, înseamnă că mai multe femei, victime ale violenței în familie, se duc către autorități și cer ajutorul.
Din păcate, nu avem date reprezentative la nivel național care să ne arate cu adevărat amploarea fenomenului violenței de gen și atunci ne uităm la aceste date legate de plângeri.
Vom vedea până la finalul anului, desigur, o creștere față de anul precedent. Dacă stăm să comparăm cifrele cu acum cinci ani, veți vedea că creșterea este mult mai mare, deci undeva la 20% față de câte intervenții existau în urmă cu cinci ani.
Există o creștere a încrederii, aș spune eu, dar nu suficientă, totuși, în a apela și a cere ajutorul autorităților.
Europa Liberă: Aceleași date arată că peste 5.000 de ordine de protecție provizorii au fost emise din ianuarie până în mai. Cât de importante sunt acestea și cât de în serios sunt luate?
Andreea Bragă: Sunt instrumente care oferă protecție imediată celor care se confruntă cu violență din partea membrilor de familie, dar nu numai. Acum, ordinul de protecție a fost extins și la alte categorii de persoane. Este un instrument care poate fi extrem de folositor, dar nu oferă o protecție 100%, deci în continuare există un risc ca agresorul să poată să fie iarăși violent la adresa victimei.
Credem că din punctul acesta de vedere ar fi nevoie de măsuri mai clare din partea poliției, de monitorizare a agresorilor; pentru asta există și brățările electronice, care anul acesta au fost extinse la nivelul tuturor județelor.
Deși avem toate aceste instrumente, ordinul de protecție provizoriu, ordinul de protecție dat de instanțe și brățările electronice, în continuare sunt situații în care poliția descurajează victimele sau în care nu sunt neapărat tratate cu seriozitate.
Mai ales dacă ne îndepărtăm de orașele mari și mergem către comunități mai izolate, unde nici măcar violența domestică nu este considerată o problemă atât de mare și se apelează la mediere sau împăcarea părților.
Europa Liberă: Pe rețelele de socializare, de multe ori, fetele tinere își spun povestea legată de hărțuire. Un exemplu destul de des pe care îl putem întâlni este următorul: fetele vin seara, din oraș, și sunt hărțuite pe stradă. În secțiunea de comentarii apar o serie de răspunsuri în care se menționează că vestimentația sau felul în care s-au machiat ar fi fost cauza. Cum arată fenomenul blamării victimei în România? Cât de mare este amploarea lui?
Andreea Bragă: Hărțuirea sexuală, cel puțin pe stradă, dacă vorbim de spațiul public, este destul de frecventă, în sensul în care fiecare dintre noi cunoaștem pe cineva care a trecut prin hărțuire stradală, dacă nu am trăit noi, personal, aceste situații – și nu doar o dată, dar și de la vârste foarte fragede, adică din adolescență sau chiar preadolescență.
Din păcate, reacția comunității sau a societății este de a blama victimele pentru felul în care sunt îmbrăcate, deși, dacă e să mergem în absurd, sunt situații de hărțuire stradală care nu au nicio legătură cu vestimentația, indiferent cum ești îmbrăcată, și nici nu ar trebui să aibă relevanță.
Dacă am fost de acord să ne se sărutăm în seara asta, asta nu înseamnă că sunt de acord la mai mult de atât.
Nimeni nu are dreptul să intimideze sau să fie agresiv, violent, hărțuitor la adresa unei alte persoane, indiferent cum este îmbrăcată, indiferent ce machiaj are. Asta nu este o invitație la a fi atinsă sau a fi apelată cu diferite expresii degradante.
Avem nevoie, și ca martori la hărțuire, să știm cum să reacționăm, pentru că de multe ori nu intervenim atunci când suntem martori la violență sexuală, violență stradală, inclusiv atunci când se întâmplă împotriva unor adolescente, deci împotriva unor copii.
Iar, pe de altă parte, în afară de schimbarea aceasta de optică, în care nu ar trebui să mai punem presiune și să blamăm victimele, ci să tragem la responsabilitate agresorii și să educăm tinerii în spiritul respectării libertăților și limitelor personale și drepturile celorlalți, cred că este nevoie, totuși, să luăm în serios acest tip de agresiuni.
Momentan, avem hărțuirea în spațiul public, care face parte dintr-o lege civilă – nu este tratată ca o infracțiune. Din păcate, nu există date la poliție legate de câte cazuri de acest tip au fost înregistrate, sau cel puțin nu le-au separat, pentru a putea să vedem câte persoane s-au dus la poliție să ceară ajutorul și ce s-a întâmplat în mod concret. Adică, practic, care sunt urmările pe care un agresor le trăiește atunci când când hărțuiește pe cineva pe stradă.
Europa Liberă: Cum arată consimțământul care nu lasă loc de interpretări?
Andreea Bragă: În România, definiția violului nu este bazată pe lipsa unui consimțământ valid, ci avem o formă retrogradă de a defini infracțiunea. Mai exact, se referă la relațiile sexuale sau actele sexuale care sunt comise prin constrângere, punerea în imposibilitatea de a se apăra ori de a-și manifesta voința, dacă e vorba de două persoane adulte sau de același nivel de vârstă.
Deci nu există o definiție asumată, din punct de vedere legislativ, pentru consimțământ.
Dar, pentru cunoașterea noastră generală și la ce trebuie să ne uităm atunci când dorim să fim siguri sau sigure că persoana din fața noastră consimte, trebuie să ne gândim că vorbim de un consimțământ care este entuziast, care este clar, care este specific; entuziast în sensul în care nu este dat prin frică.
Pot spune „da”, dar o fac pentru că sunt într-o situație de frică sau de constrângere. Acela nu este un consimțământ liber exprimat. Consimțământul trebuie să fie specific. Adică dacă am fost de acord să ne sărutăm în seara asta, asta nu înseamnă că sunt de acord la mai mult de atât. Sau dacă ieri am întreținut relații sexuale, poate astăzi nu mai vreau. Deci trebuie să fie specific pentru fiecare moment sau situație particulară.
M-aș uita la toate aceste lucruri. Și, desigur, nu poate să fie un consimțământ liber dacă o persoană a consumat băuturi alcoolice sau droguri, adică nu are capacitatea să ofere acest consimțământ liber.
Europa Liberă: Apar din ce în ce mai multe informații despre abuzurile din universități, în care sunt implicate cadre didactice; Alexandru Matei și Alfred Bulai sunt două dintre cele mai recente nume. Ce ar trebui să se schimbe în spațiul academic, ca acesta să fie sigur?
Andreea Bragă: Acestea sunt exemple cunoscute, care au ieșit în spațiul public în ultima perioadă, însă sunt convinsă că este o problemă structurală la nivelul universitar din România și nu numai, adică la nivelul întregului sistemul de învățământ.
Și cred că asta se întâmplă de foarte mult timp, doar că acum am început să vorbim despre această problemă și să iasă puțin la suprafață, cu toate formele de hărțuire sexuală prin care trec studentele sau elevele.
Este nevoie de o schimbare structurală la nivelul universităților. În ce sens? Trebuie să-și construiască niște politici foarte clare, pe de-o parte, să informeze și să educe tinerii cu privire la ce este hărțuire sexuală, pentru că mulți nu cunosc formele de hărțuire sexuală sau se gândesc la cele mai grave forme și nu le identifică pe toate; să înțeleagă ce este hărțuirea sexuală, ce este abuzul.
Pe de altă parte, ai nevoie de niște mecanisme foarte clare de sancționare a acestor tipuri de de abuzuri, dar și de protecție a celor care au curajul să vină să să facă o astfel de plângere, pentru că vorbim, totuși, de un domeniu în care ești într-o relație de putere, student-profesor sau elev-profesor, în care nu vrei să ai probleme, să existe repercusiuni sau să se coalizeze lumea în jurul agresorului, reacții care sunt destul de frecvente și le-am văzut în situații în care cineva a avut curajul să înfrunte un agresor sexual în mediului universitar.
Europa Liberă: Peste 3.000 de femei au făcut avorturi nesigure în ultimii trei ani, în România, arată datele Centrului Filia. Cât de greu e să faci avort în România?
Andreea Bragă: Cred că depinde foarte mult de privilegiile pe care le ai. Dacă ai posibilități materiale, este mai simplu să găsești atât la privat, poate chiar și la stat, pentru că și la stat se plătesc.
Este vorba și de diferite județ; dacă ai nenorocul să fii într-un anumit județ în care nu prea mai sunt doctori care acceptă să facă întrerupere de sarcină, invocând libertatea de conștiință, e posibil să fie un pic mai complicat să călătorești, să te duci în altă parte, să identifici un medic dispus să facă asta.
Și dacă se suprapune și peste o perioadă de post, de exemplu, acest lucru este invocat ca refuz: «la noi în spital nu se face avort în Postul Paștelui/Postul Crăciunului».
Trebuie să ai o parte de puțin noroc și posibilități, ca să poți să ai acces la a face un avort la cerere. Nu este o situație general valabilă, asta nu se întâmplă în toate județele, dar sunt câteva județe care au aceste probleme.
Europa Liberă: Conform ultimului recensământ, peste 500 de fete minore între 11 și 14 ani trăiau într-o uniune consensuală și din același interval de vârstă, peste 2.500 erau mame. Cum pot fi protejate minorele de aceste fenomene și cum pot fi afectate pe termen lung?
Andreea Bragă: Este un eșec al statului de a proteja minorii. Când vorbim deja de peste 2.500 de fete cu vârste sub 15 ani, care aveau deja unul sau doi copii, deci nu numai unul, cred că statul are obligația, cu siguranță și legală, dar absolut morală, de a proteja copiii, și de a investiga ce s-a întâmplat acolo: cine sunt partenerii, ce vârste au partenerii, în ce condiții a avut loc această naștere.
Ne uităm și la datele culese de Institutul Național de Statistică și în cam 50% dintre ele nu se știe vârsta tatălui, în cazul unei nașteri în rândul adolescenților. Adică știm că mama are vârsta sub 15 ani, dar tatăl nu știm exact, pentru că nu s-a declarat.
Cred că din start asta ridica un semn de întrebare și cred că autoritățile au datoria de a face mai mult, de a interveni, de a vedea ce se întâmplă inclusiv cu fetele și băieții care încep să nu mai frecventeze școala de la o anumită vârstă, care intră în relații de concubinaj, de mariaj, deci trăiesc ca niște adulți, dar la vârste foarte mici.
În unele situații sunt diferențe foarte mari de vârstă între fete și bărbați, cu care trăiesc, dar în alte situații pot fi chiar tineri apropiați și care încep să-și ia viața în piept de la o vârstă mult mai fragedă, pentru că nu au alte șanse și nu pot continua, pentru că trebuie să câștige, având în vedere că a intervenit un copil.
Este o combinație de factori care ne-au adus la acest număr dezastruos și care frânge, din punctul meu de vedere, visurile tinerilor de a deveni și de a avea o viață așa cum își doresc.
Europa Liberă: O altă problemă este legată de inteligența artificială și deep fake porn, care a afectat multe fete și femei. Cum arată un astfel de viitor, în care fenomenul se tot amplifică?
Andreea Bragă: E nevoie de o atenție specială, pentru a putea reglementa tipul acesta de fapte ca fiind infracțiuni. Noi, ca membre a rețelei pentru Prevenirea și Combaterea Violenței Împotriva Femeilor, am și transmis o scrisoare Guvernului, prin care cerem cât mai urgent să se uite la ce fapte mai trebuie incriminate în legislația din România, pentru că ceea ce nu este incriminat este permis.
Această evoluție a inteligenței artificiale, a noilor tehnologii, a faptului că foarte mulți dintre tineri și adolescenți, chiar copii, își petrec foarte mult timp în mediul online, înseamnă că e nevoie de o atenție sporită – pentru a modifica sau adapta cadrul legislativ la aceste noi forme de violență. Mai ales că multe dintre formele de violență sunt cu caracter sexual.
Europa Liberă: Cât de influente sunt unele personalități publice, de tipul fraților Tate, și ce efecte pot avea părerile lor în spațiul public, mai ales în rândul tinerilor?
Andreea Bragă: Sunt, din păcate, modele pe care le regăsim foarte mult în discursul tinerilor. Deși poate sunt conștienți și înțeleg ce este o relație toxică, ce este violența, adică înțeleg limitele, în continuare [tinerilor] li se par un model.
Este un model de masculinitate toxică, care prinde foarte bine, mai ales în rândul băieților de vârste fragede; adică de la 11-12 ani au acest model, al fraților Tate, și credem că este un discurs extrem de periculos, care legitimează violența sexuală împotriva femeilor și fetelor, și mai ales felul în care acestea sunt tratate ca niște obiecte, care ar trebui să producă.
Sper ca autoritățile să ia măsuri cât mai repede, nu pentru a controla, dar măcar pentru a avea o alternativă la acest discurs nesănătos, la acest model nesănătos de masculitate, care nu va provoca decât mai multă violență în viitor.
În cazul în care vă confruntați cu violența domestică și aveți nevoie de sprijin, consiliere sau îndrumare, există o linie telefonică gratuită și non-stop, pusă la dispoziție de Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse Între Femei și Bărbați - 0800 500 333.
