Linkuri accesibilitate

Marcel Boloș dezvăluie că a fost obligat să înlocuiască șefi din ministerul de Finanțe care ar fi tergiversat suprataxarea păcănelelor


Ministrul Marcel Boloș a povestit într-un interviu acordat Europa Liberă că a simțit efectul lobbyul industriei jocurilor de noroc chiar în Ministerul Finanțelor. Unii subordonați ar fi tergiversat reformarea industriei de pariuri.

După ce premierul Marcel Ciolacu a acuzat public că este șantajat de industria jocurilor de noroc, și ministrul Finanțelor Publice acuză presiuni. Invitat la Europa Liberă, Marcel Boloș mărturisește că i-a fost greu să promoveze ordonanța de urgență care taxează suplimentar și împune noi obligații pentru companiile de jocuri de noroc. Motivul ar fi că mai mulți șefi din Ministerul Finanțelor care trebuiau să avizeze proiectul de act normativ blocau procesul. Marcel Boloș spune că s-a dus personal și a discutat cu acele persoale. Apoi, le-a dat afară de pe posturile respective. Ministrul Finanțelor refuză să nominalizeze persoanele care s-ar fi opus reglementării suplimentare a industriei jocurilor de noroc.

Întrebat dacă a făcut sau nu vreo plângere penală împotriva angajaților respectivi de la Ministerul Finanțelor, Marcel Boloș a spus că nu a putut lua o astfel de măsură.

XS
SM
MD
LG