Linkuri accesibilitate

Blocajul din administrațiile financiare și trezorerii. Sindicaliștii protestează și vineri din cauza salariilor mici


Sindicaliștii din Finanțe au protestat în fața Ministerului de Finanțe în ultimele zile.
Sindicaliștii din Finanțe au protestat în fața Ministerului de Finanțe în ultimele zile.

Bugetarii din administrațiile financiare și trezoreriile din mai multe județe protestează spontan și vineri, a doua zi consecutiv, nemulțumiți de salariile pe care le au. Blocul Național Sindical spune că au loc proteste în câteva administrații fiscale din țară, dar că numărul ar putea crește.

Vineri au ieșit în fața instituțiilor financiare sindicaliștii din județele Iași, Ialomița și Neamț.

Protestul continuă după ce joi mii de bugetari din Finanţe au ieșit joi stradă. Angajaţii ANAF şi cei din trezorerii cer o majorare a salariilor cu cel puţin 20%.

Joi au fost proteste spontane în aproape toate direcțiile fiscale din țară. În județele Galați și Iași oamenii au ieșit în stradă, iar în București au fost proteste ale angajaţilor de la Trezoreria Sectorului 2, cea a Sectorului 4, a Direcţiei Fiscale şi a Trezoreriei din Ilfov.

Protestele de joi au avut loc pe fondul negocierilor care au avut loc între sindicaliști și ministrul Finanţelor, Marcel Boloș.

Luni, Marcel Boloş a afirmat că majoritatea sindicatelor din finanţe au avut la dispoziție Memorandumul ce cuprinde demersurile agreate pentru implementarea măsurilor stabilite împreună, un document „cu care au fost de acord”.

Ministrul a spus atunci că unii dintre sindicalişti au transmis că amână acţiunile de protest pregătite.

Totuși, marți, sindicaliștii au făcut grevă de avertisment de două ore.

Sindicaliștii au spus că protestează pentru că nu s-a adoptat ordonaţa de urgenţă şi nici memorandumul promis de Ministerul Finanţelor.

Principalele lor cerințe sunt indexarea salariului cu rata inflaţiei şi o nouă majorare salarială atunci când va fi adoptată noua Lege a salarizării.

Angajații de la Administrația Financiară din Bacău au făcut vineri dimineață protest spontan.
Angajații de la Administrația Financiară din Bacău au făcut vineri dimineață protest spontan.

Protestele de la angajaților de la Finanțe vin pe fondul negocierilor pentru noua lege a salarizării pe care guvernul o pregătește.

Ministrul Finanțelor Marcel Boloș a spus au avut loc discuţii tehnice pe tema proiectului de ordonanţă de urgenţă a Guvernului pentru înlăturarea discrepanţelor salariale înregistrate la nivelul sistemului finanţelor publice.

În 11 august, atunci când angajații Ministerului Finanțelor au făcut protest spontan, Marcel Boloş le-a dat asigurări toţi îşi primesc salariile şi nu vor fi probleme cu plăţile.

„Un lucru cu care le-am spus însă că nu sunt de acord şi pe care îl voi susţine în continuare este ca angajaţii cu venituri foarte mari să primească şi diferite beneficii suplimentare, la care omul de rând nu ajunge nici să spere”, a declarat Marcel Boloș pe 11 august.

  • 16x9 Image

    Andreea Ofițeru

    Andreea Ofițeru s-a alăturat echipei Europa Liberă România în ianuarie 2021, ca Senior Correspondent. Lucrează în presă din 2001, iar primele articole le-a publicat în România Liberă. Aici a scris pe teme legate de protecția copiilor, educație, mediu și social. De-a lungul timpului, a mai lucrat în redacțiile Adevărul, Digi24, Gândul, HotNews.ro, unde a documentat subiecte legate de învățământul din România și de actualitate. 

    A scris știri, interviuri, reportaje și anchete. A participat la mai multe proiecte printre care și conceperea primului supliment dedicat exclusiv subiectelor despre școală: Educație&Școală.  

    A fost bursieră Voice Of America/Washington DC, într-un program dedicat jurnaliștilor din Europa de Est.

XS
SM
MD
LG