Linkuri accesibilitate

Summitul din Arabia Saudită privind pacea în Ucraina s-a încheiat. „Este doar începutul unui efort pe termen lung.”


La întâlnirea de la Jeddah, Arabia Saudită, au participat reprezentanţii a 40 de ţări, cu excepţia Rusiei.
La întâlnirea de la Jeddah, Arabia Saudită, au participat reprezentanţii a 40 de ţări, cu excepţia Rusiei.

Una dintre reușitele acestei întâlniri, spun analiști citați de AFP este că a adus la discuții inclusive țări din grupul BRICS. Cu toate acestea, spun observatorii, discuțiile grele de la summit sunt doar începutul unui proces care să ducă la negocieri.

La întâlnirea de la Jeddah, Arabia Saudită, au participat reprezentanţi a 40 de ţări, cu excepţia Rusiei. Rezultatele concrete sunt greu de evaluat, în lipsa unei declarații oficiale a grupului. Potrivit programului, au fost trei ore de discursuri ale participanţilor şi două ore de discuţii cu uşile închise.

Spre deosebire de summiturile precedente legate de pacea din Ucraina, Arabia Saudită a reuși să aducă la discuții țări ca Brazilia, India, China și Africa de Sud. Acestea evită să condamne Rusia pentru invazia din Ucraina.

De altfel, Brazilia este singurul stat participant care a transmis o declarație oficială în care afirmă că orice negociere reală de pace în Ucraina trebuie să includă toate părţile, inclusiv Rusia.

„Deşi Ucraina este victima cea mai importantă, dacă vrem cu adevărat pacea, trebuie să implicăm Moscova în acest process, într-o formă sau alta”, a spus reprezentantul Braziliei la Jeddah.

Brazilia a fost reprezentată la summit de diplomatul Celso Amorim, care a spus că orice negociere privind pacea din Ucraina trebuie să includă Rusia.
Brazilia a fost reprezentată la summit de diplomatul Celso Amorim, care a spus că orice negociere privind pacea din Ucraina trebuie să includă Rusia.

La întâlnirea de la Jeddah au participat și reprezentanți ai Chinei, ceea ce ar semnala posibile schimbări în abordarea Beijingului, spun analiști citați de AFP.

Discuțiile nu au fost „deloc ușoare”, a declarat un reprezentant al Kievului, citat de AFP.

O sursă din Europa afirmă că s-ar fi conturat un punct de vedere comun legat de respectarea „integrității și suveranității teritoriale” ale Ucrainei. Potrivit surselor AFP însă, nu s-au creat condițiile unei negocieri și este vorba doar de începutul unui „un efort pe termen lung”.

De cealaltă parte, surse diplomatice citate de DPA afirmă că Arabia Saudită şi alte câteva ţări au propus schiţa unui plan de pace pentru războiul din Ucraina. Schiţa prevede o încetare a focului pe toate fronturile şi discuţii de pace sub egida ONU între Rusia şi Ucraina.

Sursele DPA au mai spus că Arabia Saudită a informat Rusia cu privire la evoluţia discuţiilor.

Reuniunea de la Jeddah a urmat discuțiilor de la Copenhaga din iunie, care, de asemenea, nu au dus la o declarație finală.

Rusia a declarat în trecut că orice negocieri vor trebui să țină cont de „noile realități teritoriale", respingând astfel restabilirea granițelor Ucrainei care să cuprindă teritoriile ocupate de Rusia în estul și sudul țării și Peninsula Crimeea.

​Ca reacție la summitul de la Jeddah, la care nu a fost invitată, Moscova a transmis duminică că discuțiile din Arabia Saudită sunt o încercare sortită eșecului de a obține sprijinul Sudului global pentru planul de pace propus de Ucraina, scrie Reuters.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG