Ministerul Apărării armean a transmis, pe 12 ianuarie, că un al treilea soldat armean a fost găsit ucis de gloanțe într-o zonă unde mai multe ciocniri violente ar fi avut loc între trupele armene și azere cu doar o zi în urmă.
Oficialii armeni acuză forțele de securitate azere de începerea violențelor, după ce, pe 11 ianuarie, acestea ar fi deschis focul în apropierea localității Verin Șorzha, din provincia armeneană Gegharunik, unde alți doi soldați armeni ar fi murit.
Oficialii azeri au declarat, de asemenea, că unul dintre soldații săi a murit în urma luptelor.
Drept replică, ministrul azer al Apărării a transmis că unul din militarii țării ar fi fost ucis „ca urmare a provocării armene din districtul azer Kalbacar”. Potrivit acestuia, focul de armă al soldaților armeni a fost „suprimat datorită acțiunilor corespunzătoare întreprinse de unitățile armatei azere”.
Baku a transmis că „întreaga responsabilitate pentru ultimele tensiuni revine conducerii politico-militare a Armeniei”.
Tensiunile etnice au crescut simțitor în ultimii ani în regiunea Nagorno-Karabah, recunoscută la nivel internațional ca făcând parte din Azerbaidjan, dar care s-a rupt de sub controlul acestuia la începutul anilor 1990.
Un război de șase săptămâni a izbucnit în toamna anului 2020. Luptele s-au soldat cu peste 6.500 de morți. De atunci, situația de la graniță a rămas tensionată.
Motivele conflictului
Regiunea Nagorno-Karabah se află în sud-vestul Azerbaidjanului și a fost cunoscută drept o provincie autonomă încă de dinaintea disoluției Uniunii Sovietice, când Republica Sovietică Socialistă Azerbaidjan făcea parte din aceasta.
Regiunea autonomă se întinde pe o suprafață de 4.400 de kilometri pătrați, iar trupele republicii auto-intitulate a Nagorno-Karabahului ocupă în prezent o suprafață de 7.000 de kilometri pătrați.
Regiunea a fost ocupată de Rusia în 1813, iar în 1923 Guvernul sovietic a înregistrat-o ca pe un oblast cu o majoritate armeană a Republicii Sovietice Azerbaidjan.
Regiunea s-a dezvoltat armonios în perioada sovietică, dar în 1988 etnicii armeni au început să militeze pentru alipirea regiunii de provincia Armenia. Azerbaidjanul s-a opus vehement împotriva acestei mișcări, iar în momentul în care Armenia și Azerbaidjan și-au câștigat independența, un război a izbucnit în provincia Nagorno-Karabah între azerii și armenii din regiune.
În anii ’90, trupele armene din Nagorno-Karabah – susținute de Armenia – au recăpătat controlul asupra unei mari părți din sud-vestul Azerbaidjanului, inclusiv asupra provinciei în cauză.
O serie de negocieri au urmat, sub influența Rusiei și a unui comitet intitulat „Grupul Minsk”. Negocierile nu au dus la finalizarea unei rezoluții între cele două părți, dar au reușit să obțină un acord de încetare al focului în 1994, care a fost constant încălcat de-a lungul timpului.
A contribuit Suren Musayelyan. Traducere și adaptare de Sorin Dojan.
