Linkuri accesibilitate

Șeful diplomației UE, Josep Borrell, aspru criticat în plenul PE pentru prestația de la Moscova


Ministrul de externe al Rusiei, Sergei Lavrov, și reprezentantul EU, Josep Borrell.
Ministrul de externe al Rusiei, Sergei Lavrov, și reprezentantul EU, Josep Borrell.

Numeroși eurodeputați au criticat categoric, marți, în plenul Parlamentului European (PE) vizita recentă făcută de Josep Borrell la Moscova. Anterior, aproape o sută de membri ai PE ceruseră într-o scrisoare demisia acestuia.

Membrii Parlamentului European au folosit termeni precum „umilință majoră” și „eșec” în descrierea vizitei de săptămâna trecută. În timpul acesteia, vineri, Rusia a expulzat trei diplomați din statele europene.

În paralel, la conferința de presă comună susținută de Josep Borrell alături de ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în aceeași zi, reprezentantul Uniunii, spun membrii PE, nu ar fi apărat interesele Europei și nu ar fi susținut valorile democratice.

Membrii Parlamentului European au extins criticile la adresa regimului lui Vladimir Putin, au menționat încălcările drepturilor omului de către regimul de la Moscova și au cerut schimbarea unei politici europene considerate mult prea blânde față de Rusia.

Josep Borrell și-a apărat, în fața Plenului PE, decizia de a merge la Moscova.
Josep Borrell și-a apărat, în fața Plenului PE, decizia de a merge la Moscova.

În replică, Josep Borrell a spus că criticile au fost formulate ca și când el, și nu Serghei Lavrov, ar fi expulzat diplomații europeni. Unele comentarii ale europarlamentarilor, a spus el, nu au reflectat realitatea în condițiile în care a ridicat, la Moscova, problemele semnalate la adresa regimului lui Vladimir Putin. Josep Borrell a spus și că vizita în capitala Rusiei a fost una firească chiar dacă este o perioadă tensionată. Poate cu atât mai mult, vizita trebuia să aibă loc, a spus el.

Anterior dezbaterilor de marți, 80 de deputați Parlamentului European, printre care și europarlamentari români, au cerut, într-o scrisoare adresată președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, demisia Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene.

Într-o perioadă tensionată în urma arestării lui Alexei Navalnîi și pe fondul protestelor anti-guvernamentale din Rusia, europarlamentarii semnatari consideră că vizita a avut momente „umilitoare”, care „au adus prejudicii grave reputației Uniunii Europene”. Josep Borrell ar fi eșuat în mod repetat să apere interesele Uniunii și în loc să condamne arestarea lui Alexei Navalnîi, a „spus în mod fals că nu ar exista discuții cu privire la eventuale sancțiuni ca urmare acesteia. Declarația a fost incorectă în condițiile în care mai multe state membre, la cel mai înalt nivel, au cerut aplicarea de sancțiuni.

EU-ELECTION/PARLIAMENT
Scrisoarea europarlamentarilor europeni

Europarlamentarul român Siegfrid Mureșan, semnatar al scrisorii, a explicat marți pe pagina sa de Facebook că „Josep Borrell nu a obținut nimic în timpul vizitei la Moscova. Mai mult, șeful diplomației europene s-a făcut de râs în timpul conferinței de presă comune cu ministrul afacerilor externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov: a citit doar niște declarații predefinite, generale, lipsite de conținut. Josep Borrell nu a apărat interesele Uniunii Europene.”

Ca răspuns la solicitarea de demisie formulată de grupul de europarlamentari, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat, luni, că Josep Borrell beneficiază de întregul sprijin al președintelui Comisei, dar vizita va fi discutată marți, în Colegiul Comisarilor.

  • 16x9 Image

    Carmen Valică

    A început să lucreze în presă în 2000, când studia încă jurnalismul la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Pasionată de radio, Carmen s-a mutat la București în 2004, când s-a alăturat redacției în limba română a BBC World Service. După închiderea acesteia a lucrat la Radio România Actualități iar apoi, timp de cinci ani, s-a dedicat comunicării și relațiilor publice. A revenit în presă în 2020 iar din ianuarie 2021 s-a alăturat echipei Europa Liberă România.

    valican@rferl.org

XS
SM
MD
LG