Monica Lovinescu a fost fiica criticului literar Eugen Lovinescu şi a profesoarei Ecaterina Lovinescu Bălăcioiu şi verişoara prozatorului Anton Holban, a scriitorului Vasile Lovinescu şi a dramaturgului Horia Lovinescu. A fost căsătorită cu poetul, publicistul şi omul de radio Virgil Ierunca.
Şi-a luat licenţa în Litere în 1946, la Universitatea din Bucureşti. La vârsta de opt ani (1931) i se publică un basm în revista Dimineaţa copiilor, iar la vârsta 15 ani îi apar nuvele şi schiţe în revistele Vremea şi Kalende (sub pseudonimul Ioana Tăutu). După moartea lui Eugen Lovinescu, în 1943, publică sub propriul nume romanul "În contratimp" în Revista Fundaţiilor Regale, iar după război scrie critică teatrală în ziarul Democraţia al lui Anton Dumitriu. A fost asistenta lui Camil Petrescu în cadrul seminarului de teatru condus de acesta.
După instaurarea regimului comunist în România, în septembrie 1947, pleacă în Franţa ca bursieră a statului francez, iar în primele zile ale anului 1948 cere azil politic. Colaborează aici cu articole şi studii despre literatura română şi despre ideologia comunistă care aservise România, publicând în revistele: East Europe, Kontinent, Preuves, L'Alternative, Les Cahiers de l'Est, Témoignages, La France Catholique. Este autoarea capitolului despre teatrul românesc din Histoire du Spectacle (Encyclopédie de la Pléiade, Gallimard, 1965). Traduce în franceză texte româneşti sub pseudonimele Monique Saint-Côme şi Claude Pascal, cel mai cunoscut fiind romanul La vingt-cinquième heure (A douăzeci şi cincea oră) de Virgil Gheorghiu. Colaborează la revistele româneşti din exil: Luceafărul, Caiete de dor, Fiinţa românească, Ethos, Dialog, Agora. După 1990 publică şi în revistele literare şi politice din ţară, în Contrapunct, România literară, 22, etc.
Din anul 1951 şi până în 1974, colaborează la emisiunea în limba română a Radiodifuziunii Franceze, precum şi la redacţia centrală a emisiunilor pentru Europa răsăriteană. Începând din 1962, colaborează la Radio Europa Liberă unde avea două emisiuni săptămânale: Actualitatea culturală românească şi Teze şi Antiteze la Paris. Aceste emisiuni au avut o puternică influenţă în România, în mediile culturale dar şi asupra unui public mult mai larg. În 1977, în ajunul sosirii la Paris a lui Paul Goma, pentru a cărui eliberare militase, Monica Lovinescu a fost agresată fizic, în curtea casei sale din Paris (8, rue François Pinton), de doi agenţi palestinieni trimişi de Securitate la ordinele lui Nicolae Ceauşescu. Este transportată în stare de comă la spital. Cinci zile mai târziu părăseşte spitalul, în pofida recomandărilor medicilor, pentru a participa la conferinţa de presă a lui Paul Goma la televiziunea franceză şi pentru a denunţa agresiunea la microfonul Europei libere.
O parte din cronicile literare radio, difuzate de Monica Lovinescu, au apărut în volumul Unde scurte (editura „Limite”, Madrid, 1978). Monica Lovinescu a scris capitolul consacrat Istoriei teatrului românesc în Histoire des spectacles (Pléiade, editura Gallimard, 1965). Pentru întreaga sa activitate de ziaristă şi critic literar, Monica Lovinescu a fost distinsă cu Diploma de Onoare pe anul 1987 a Academiei Româno-Americane de Ştiinţe şi Arte. Din anul 1990, editura Humanitas i-a publicat cărţile, jurnalul şi volumele de studii şi articole citite la Europa Liberă.
A încetat din viaţă la 20 aprilie 2008, la vârsta de 85 de ani, în spitalul Charles-Richet de la Villiers-le-Bel, în apropiere de Paris. Urnele cu cenuşa Monicăi Lovinescu şi a lui Virgil Ierunca au fost duse în România şi depuse la Ateneul Român, unde a avut loc o ceremonie comemorativă. Înainte de a fi transportate spre Fălticeni, urnele au fost păstrate câteva saptămâni în Casa Lovinescu, apartament ce adăpostise cenaclul Sburătorul al tatălui său. Monica Lovinescu donase apartamentul, în anul 2000, fundaţiei Humanitas Aqua-Forte, în vederea reintroducerii acestui loc eminent al culturii române în circuitul cultural bucureştean. De asemenea, prin testament, Monica Lovinescu şi-a donat casa din Paris statului român, pentru a deveni un loc de studiu si de găzduire pentru cercetători şi bursieri români.
În 1999, preşedintele Emil Constantinescu i-a conferit ordinul Steaua României în rang de Mare Cavaler. În anul 2008, preşedintele Traian Băsescu a decorat-o post-mortem cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Mare Ofiţer.
(Sursă: Wikipedia Dec.2009).
