În 2023, 140.443 de cetățeni străini s-au stabilit în România. În 2022, veniseră alți 286.500.
Reporterii Europa Liberă au stat de vorbă cu câțiva imigranți și au încercat să afle motivele care i-au adus aici.
Daria Barcheri are 40 de ani și vine dintr-un loc de vis, pe care unii l-au văzut doar în filme - familia ei stă lângă Veneția, în regiunea Veneto, din Italia.
În 2014, a început o aventură - învățase română la Universitatea din Padova și a vrut să vadă cum arată țara a cărei limbă o deprinsese din cărți.
Și n-a mai plecat. A fost dragoste la prima vedere.
În primii ani, a fost ghid turistic. Apoi, a început să predea italiana și româna – mai ales italienilor.
„Eu am muncit în domeniul turismului și am văzut potențialul României și trebuie neapărat promovată mai mult. Și românii trebuie să fie mai mândri de țara lor pentru că, din fericire, e o țară frumoasă și merită să fie vizitată”, spune Daria Barcheri. Despre români crede că sunt oameni primitori, iar România e o țară sigură.
Când urci cu liftul până la etajul șapte al blocului în care locuiește acum Daria, îi auzi mai întâi pe Bonita și Piccolo - câinii ei luați de pe stradă și deveniți stăpâni ai casei. Sunt puși la punct de pisica Polpetta, care era pui nou-născut atunci când a găsit-o profa' de italiană.
„E frumos în București”, spune Daria, „chiar și când stai în garsonieră, într-un cartier de blocuri”. Dar parcă mai mult o atrage Transilvania, pe care o știe bine din experiența de ghid.
„Pentru mine, nu e mare diferență să devin ghid turistic în România sau Italia, să fiu ghid într-un loc în care mă simt bine și care îmi place”, spune Daria.
A avut și un mare avantaj: românii îi iubesc pe italieni și îi primesc cu brațele deschise.
„Nu mă așteptam la așa de multă primire pozitivă. Nu credeam că lumea vine și zice «Ooo, italiana, sorrella, voi, fratteli!». Mulți români știu și italiană, pentru că au fost în Italia, s-au întors sau au rude în Italia”, spune cu încântare Daria.
Daria vorbește foarte bine românește, dar la primele lecții s-a speriat.
„Gramatica limbii române e grea. Este o limbă latină diferită, pentru că este într-un spațiu geografic îndepărtat de restul insulei latine. Și atunci trebuie un efort, un efort destul de mare”, spune Daria.
Italianca nu merge des în Veneto, la casa părinților. Îi e greu să îi ia pe Bonita și Piccolo cu avionul și ar trebui să meargă cu mașina zeci de ore.
Matilde joacă polo la București
În echipa feminină de polo a Clubului Rapid, în care joacă Matilde, sunt femei din Italia, Amercia de Sud, Olanda și România. Antrenamentele sunt în limba engleză, discuțiile de la vestiare, în română.
Matilde Rossi vine de lângă Genova. Are 29 de ani și s-a mutat la București în 2020, la scurt timp după ce a început pandemia.
E imposibil să nu o remarci pe stradă: e înaltă, cu statură atletică, are părul blond cu nuanțe de roz și vorbește zâmbind. Sau zâmbește vorbind. Mai tot timpul.
Când a venit aici, a avut de ales între România și Germania. Un club de acolo i-a făcut o ofertă similară cu cea a Rapidului, a stat foarte puțin pe gânduri și e deja în al patrulea an la București. Nu s-a plictisit nicio clipă. Contractul inițial era doar de un an, dar l-a prelungit de fiecare dată.
„Mi-a plăcut foarte mult orașul, mi-a plăcut foarte mult ce mi-a oferit și Bucureștiul”, spune Matilde, care nu are foarte mult timp liber, fiind ocupată cu antrenamentele de polo.
Puținul timp liber îl folosește ca să viziteze Capitala și alte locuri. Și-a făcut multe prietene și iese cu ele în oraș.
„Și mâncarea îmi place. Nu se compară cu Italia, noi mâncăm multe paste, spaghetti. Dar aici îmi plac foarte mult ciorba de burtă, micii, sarmalele. Asta m-au învățat prietenele de la bazin. M-au dus peste tot unde se gătesc mici, sarmale, ciorba de burtă și chiar îmi plac”, poveștește Matilde.
„Cred că România e o țară de top, asta spun la toată lumea”, completează Matilde.
Italianca a reușit ca, în doi ani, să vorbească foarte bine românește. Matilde a devenit cetățean român anul acesta, au ajutat-o și cei de la club.
„Mi se pare că așa arăți respect țării în care trăiești. Prima dată îmi era jenă să vorbesc din cauza greșelilor, dar apoi, când fetele de la bazin au zis că e ok, am început să vorbesc chiar și așa, cu greșeli. Ceea ce m-a ajutat foarte mult, pentru că fiind și antrenoare de copii, acum reușesc să vorbesc și cu părinții copiilor”, mai spune Matilde.
Până și traficul din București e OK, spune Matilde. Nu e mai rău ca în Napoli, unde a locuit o perioadă și unde trebuia să strigi după șoferii autobuzelor ca să oprească. „Măcar aici autobuzele vin cât de cât la timp. Nu mai zic de metrou. Unde locuiam eu, nu era metrou”, spune Matilde.
A deschis un magazin cu produse africane în București
Acum opt ani, Casandra Ehigiator făcea bagaje. Era în Nigeria, în estul Africii, și știa câteva lucruri despre România de la fratele ei, care era deja student aici, la Medicină.
Casandra a vrut să apuce alt drum - al studiilor economice. Așa că s-a înscris, când avea 24 de ani, la Contabilitate, la Academia de Științe Economice din București. A terminat școala și nu a mai împachetat ca să se întoarcă în Africa.
Dimpotrivă. A deschis în Capitală un magazin cu produse africane și a întemeiat o familie. Curând urmează să nască. Spune hotărât că își va crește copilul în România.
Familia Casandrei a rămas în Nigeria. Nu este ușor, dar comunică online cât se poate de des.
Pe Casandra am găsit-o în magazinul ei de pe Calea Moșilor din București. Tocmai se mutase într-un spațiu nou, mare și luminos. Aranja meticulos pe rafturi condimentele, orezul, cacaoa, cosmeticele, laptele de cocos, uleiul... tot ce aduce din țara natală.
„Pentru că sunt aici de câțiva ani mi se pare mai ușor. Mulți oameni vorbesc engleza. Simt că economia crește, oamenii se acomodează și vor să rămână aici”, spune Casandra Ehigiator.
Crede că românii sunt deschiși față de africani.
„În comparație cu alte țări europene unde oamenii au păreri puternice despre africani, că nu sunt la fel ca ei, aici în România, oamenii sunt mai mult curioși să afle despre africani. Nu simți ura, nu simți rasismul”, consideră Casandra.
Indianul care are două hoteluri în București
România este un mediu propice pentru afaceri și pentru indianul Gazi Tanweer Alam, care trăiește în România de trei ani. Inginerul de 32 de ani este specializat în design.
A venit în România ca angajat, dar apoi și-a deschis o firmă. A visat de când era mic să facă afaceri, asta și pentru că tatăl lui e om de afaceri în India. Anul trecut și-a deschis un hotel în zona Unirii. Și în curând își va deschide și al doilea boutique hotel în București.
„Dacă vorbim despre cultură, îmi place cultura indiană, e foarte importantă pentru mine și îmi place cel mai mult. Dar altfel îmi place să trăiesc aici (n.r. România), îmi place să îmi cresc afacerea. Iar aici majoritatea oamenilor sunt foarte săritori și m-au ajutat mult. Românii sunt foarte buni”, spune Gazi.
De câteva luni învață și româna, al cărei alfabet îl găsește asemănător cu engleza. „Dacă vrei să scrii, aproape că poți scrie. Să vorbești e mai greu”, spune Gazi.
În comparație cu India, în România îi place mult vremea, că e mai rece ca în India. „Acolo este vreme prea călduroasă. Aici e bine pentru mine”, susține Gazi.
Indianul merge des la New Delhi să își vadă familia. Stă câte două săptămâni, dar i se face dor de România.
Avocatul congolez de la Vaslui
Mikael Mayila din Vaslui este primul străin din afara Uniunii Europene care a obținut titlul de avocat în România. În urmă cu zece ani, când avea 21 de ani, a decis să părăsească Congo, țara lui de origine.
Africa de Sud, Rusia și Franța au fost câteva dintre țările în care tânărul ar fi vrut să se mute, însă România, țara de care auzise pentru prima oară în contextul Cupei Mondiale de Fotbal, a fost cea mai bună variantă. Așa că a venit la Universitatea din București, să studieze Dreptul.
Sosit pe un nou continent, pe cont propriu, Mikael a avut din start o părere bună despre România. Știa câte ceva despre trecutul comunist al țării, așa că se aștepta ca oamenii să fie mai reci și reticenți. A întâlnit tocmai opusul.
„A fost plăcut să văd că oamenii erau foarte drăguți, m-au primit cu drag și a fost un sentiment plăcut.”
„Copiii mei sunt români și viața mea e aici”
Pentru început, precum toți cetățenii veniți din afara Uniunii Europene, Mikael a trebuit să treacă printr-un an pregătitor și să învețe limba română. A făcut asta la Pitești - șase ore pe zi, cinci zile pe săptămână. „Este o limbă grea”, spune Mikael, care a ajuns să vorbească româna foarte bine.
După Pitești, au urmat patru ani de Drept la București, perioadă în care tânărul s-a integrat rapid, și-a făcut prieteni și a cunoscut-o pe viitoarea soție, Diana. A ales să rămână în România atât pentru ea, cât și pentru că vedea în jurul lui oportunități de muncă și dezvoltare pe plan personal. Între timp a obținut și cetățenia română.
„În România mi s-a părut că aveam toate aceste condiții îndeplinite.”
În 2017 s-a mutat în Vaslui, orașul natal al Dianei, iar împreună au doi copii. Nu a mai fost în Congo din 2019, când a și devenit avocat definitiv. Chiar dacă îi este dor de familie, spune că nu s-ar muta înapoi. „Copiii mei sunt români și viața mea e aici”.
În zece ani, Mikael a vizitat aproape toată țară, iar locul lui preferat a fost Ardealul. „România este o țară frumoasă, sunt foarte puține țări în lume care au acest dar, să ai și munți, să ai și mare, să ai și păduri... din punctul ăsta de vedere, România este o țară extraordinară”.
„Știți, după 10 ani, sunt mereu lucruri și bune, și rele, ideea este că, dacă am rămas, înseamnă că partea bună este mai mare decât partea rea.”
„Față de foarte multe țări, oamenii de aici sunt diferiți. Sunt foarte deschiși. Odată ce ai trecut pragul și ești în România, toată lumea te tratează ca atare, adică nu există diferențieri, că ești negru, că ești alb, că ești galben”.
„Nu am simțit niciodată că culoarea pielii mele ar fi un motiv pentru care să fiu respins, fie că am fost la o instituție sau la vreun magazin. Și ăsta este un lucru foarte important, mai ales în contextul geo-politic în care trăim, este un lucru foarte mare”.
În prezent, Mikael Mayila e avocat în Baroul Vaslui, iar în timpul liber postează clipuri de educație juridică pe contul său de TikTok, care are 100.000 de urmăritori și aproape 500.000 de aprecieri.
Mâncarea sa preferată sunt sarmalele și își dorește ca România să aibă o prezență bună la Euro, mai spune râzând Mikael.
Firmele românești caută muncitori străini
Angajatorii români au cerut Guvernului să aprobe pentru 2024 un contigent de muncitori străini, non UE, de 140.000 de persoane. Același număr a fost cerut și pentru 2023, însă Guvernul a aprobat numai 100.000.
La fel se va întâmpla și pentru 2024. Ministrul Muncii a declarat pentru Europa Liberă că intenția Guvernului este ca pentru anul viitor dimensionarea contingentului să rămână la 100.000 de lucrători.
Angajatorii spun însă că e nevoie de mult mai mulți muncitori, mai ales pentru proiectele pe termen lung.
„Din ce în ce mai mulți români pleacă în afara țării și, din păcate, din toate clasele sociale, inclusiv muncitorii necalificați pleacă, pentru că se câștigă mult mai bine ca aici. Multe firme nu pot înainta din cauza forței de muncă, nu pot prelua comenzi, nu pot încheia contracte, spune Mădălin Nedelcu, manager Seva Nedelcu.
Acesta atrage atenția că are nevoie de electricieni, de stivuitoriști, dar nu îi poate aduce în România pentru că nu le sunt recunoscute diplomele.
Un alt antreprenor care are nevoie de forță de muncă este Cezar Dobre, manager la Analko Aluminium Industry, care spune că a ajuns să aibă la 50% angajați din Asia.
„Principalul avantaj pe care îl aduc muncitorii asiatici ar fi stabilitatea, mai ales pentru companiile cu proiecte care se desfășoară pe perioade mai lungi de timp. Cred că în momentul de față depășim 50% dintre angajați asiatici. Dar mai avem nevoie de încă 10 muncitori, care vor veni în următoarele luni. Cel puțin pentru 2024 mai aducem încă 30. Avem nevoie de sudori, vopsitori industriali, operatori de pod rulant, chiar și stivuitori”, spune Cezar Dobre.
