Linkuri accesibilitate

Vot pentru desființarea Secției Speciale. Prețul: o nouă imunitate pentru magistrați


Ministrul Justiție recunoaște că desființarea Secției Speciale s-a făcut în urma unui compromis politic.
Ministrul Justiție recunoaște că desființarea Secției Speciale s-a făcut în urma unui compromis politic.

Deputații au votat proiectul de lege privind desființarea Secției Speciale, dar cu amendamentul că este nevoie de un aviz obligatoriu de la CSM pentru trimiterea în judecată a magistraților. Votul a fost de 171 ”pentru” și 136 ”contra”.

Coaliția de guvernare susține că și-a îndeplinit promisiunea din programul de guvernare prin votul dat în Camera Deputaților pentru desființarea Secției Speciale. Structura fusese înființată la inițiativa PSD, condus de Liviu Dragnea. Social-democrații au anunțat că vor ataca la Curtea Constituțională desființarea SIIJ.

Desființarea Secției Speciale nu era posibilă fără votul deputaților minoritățile naționale. Șapte voturi au venit de la deputații care reprezintă grupul minorităților naționale. Pentru a trece proiectul erau necesare 166 de voturi, iar cele șapte de la minorități au fost decisive. PNL a avut trei absenți, iar UDMR a avut un deputat absent.

Cei șapte deputați care au votat pentru desființarea Secției speciale din grupul minorităților naționale sunt: Feodor Silviu, Firczak Iulius, Ovidiu Ganț, Ibram Iusein, Ionel Stancu, Bogdan Stoica și Silviu Vexler. Liderului grupului minorităților naționale, Varujan Pambuccian, a fost prezent la ședință, dar a decis să nu voteze.

Cartoful fierbinte la desființarea Secției Speciale îl reprezintă amendamentul depus de un deputat al minorităților naționale, Ionel Stancu, și susținut de Coaliția de guvernare.

Art.95 - (1) Judecătorii şi procurorii pot fi percheziţionaţi, reţinuţi, arestaţi preventiv sau arestați la domiciliu numai cu încuviinţarea Secţiei pentru judecători sau, după caz, a Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

(2) Judecătorii şi procurorii pot fi trimiși în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra înfăptuirii justiției, de corupție și de serviciu ori a unei infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție numai cu încuviinţarea Secţiei pentru judecători sau, după caz, a Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Scandal în fața sălii de plen

După votul din plen, vicepremierul Dan Barna și ministrul Justiției au organizat o conferință de presă în fața sălii de plen. Mai mulți deputați de la AUR au bruiat conferința de presă, strigând către ministrul Justiției. Cel mai vocal a fost deputatul AUR Dan Tanasă.

Declarații după desființarea SIIJ
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:11 0:00

Deputatul AUR, Dan Tănase, se cearta pe holurile Camerei Deputaților cu cei de la USR pe care ii acuză că sunt securiști. Scandalul are loc la câțiva metri de conferința de presă a ministrului Justiției, Stelian Ion.

Ceartă între AUR și USR pe holurile Parlamentului
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:56 0:00

Ministrul Stelian Ion: Secția Specială a fost o rușine

Ministrul Stelian Ion a susținut că nu a dorit ca acest amendament să apară în proiectul de lege, dar că reprezintă un compromis politic. El a criticat și la finalul ședinței din Comisia Juridică poziția UDMR.

Stelian Ion, despre compromisul desființării Secției speciale
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:16 0:00

„Guvernul susține varianta în forma trimisă către Parlament, e la latitudinea dumneavoastră cum veți vota, Secția Specială trebuie desființată. E foarte important ca oricare e soluția legislativă, să nu se atingă nimeni de competența DNA, asta ar însemna să nu avem încredere într-o instituție a statului”, a spus Stelian Ion.

UDMR: Ministrul a propus amendamentul

Discursul ministrului Justiției, care a vorbit despre necesitatea unui compromis în Coaliție din cauza poziției UDMR, a generat reacția Uniunii.

„Domnul ministru a enunțat public că acest amendament a fost propus de UDMR. Nu este adevărat, nu a fost propus de UDMR. Acest amendament a fost propus chiar de ministrul Justiției, Stelian Ion”, a susținut liderul grupului UDMR din Camera Deputaților, Csoma Botond.

Potrivit deputatului, UDMR a acceptat acest amendament cu „inimă grea”, dar că Uniunea va vota pentru desființarea Secției Speciale.

Surse politice au declarat pentru Europa Liberă că amendamentul a fost decis la întâlnirea deputaților juriști ai PNL, USR-PLUS și UDMR, dar cele trei partide nu au dorit să-și asume direct propunerea. Soluția de compromis a fost ca amendamentul să fie susținut de un reprezentant al minorităților naționale.

Ministrul Stelian Ion a negat și el că a propus amendamentul privind avizul obligatoriu al CSM pentru trimiterea în judecată a magistraților.

Asta e o chestiune de ordin politic. Ideea că și-ar fi dorit cineva din USR această garanție, o resping. Am ales politic. Aceasta este o soluție actuală, dar această săptămână, mâine voi trimite către CSM pachetul de legi. Vom vedea acolo care sunt soluțiile cele mai bune pentru independența magistraților”, le-a transmis Stelian Ion celor de la UDMR.

Ludovic Orban: Eu am fost achitat înainte de apariția Secției Speciale

Parlamentarii PSD și AUR au invocat cazul lui Ludovic Orban, care a fost trimis în judecată de DNA, dar a fost achitat de justiție.

Faptul că am fost achitat prin decizia a opt judecători arată că există justiție în România și judecători care judecă în baza legii. Nu vreau să fie folosită perioada foarte dificilă prin care am trecut de desființarea SIIJ. Am fost achitat înainte de apariția SIIJ. Politicul trebuie ținut la distanță de justiție”, a replicat Ludovic Orban de la tribună.

Alfred Simonis (PSD): Care e deosebirea între Stelian Ion și Șerban Nicolae sau Mitralieră?

PSD și-a concentrat discursul pe faptul că desființarea Secției Speciale a primit aviz negativ de la CSM.

Am auzit că SIIJ nu e perfectă și de aia trebuie desființată. Nici DNA nu e perfectă, nici USR nu e perfect. Garantul independenței justiției e CSM, care a dat aviz negativ. Domnule ministru, dacă nu doriți acel amendament, supuneți-l votului. Aveți curaj? Care e deosebirea între Stelian Ion și Șerban Nicolae, cu ce sunteți mai bun decât Mitralieră?”, a afirmat Alfred Simonis, liderul grupului PSD din Camera Deputaților.

El le-a reamintit celor din USR că au promovat în timpul campaniei electorale o machetă în care susțineau că președintele Iohannis a greșit când a numit șefii de parchete deși aveau aviz negativ de la CSM.

Doriți demolarea unei instituții, nu vă interesează că magistrații se tem. Nu dați doi bani pe avizul CSM care nu dorește desființarea Secției”, a afirmat deputata PSD Laura Vicol.

AUR a criticat intenția Coaliție de a desființa Secția Specială.

SIIJ trebuie desființată pentru că a supărat-o pe regina Justiției, Codruța Kovesi, cea dovedită plagiatoare, dar a plagiat doar puțin. Dacă CSM a dat aviz negativ, oare ce faceți acum nu e politizarea justiției?”, a spus și deputatul Dan Tanasă.

Ce urmează pentru Secția Specială

Votul final pentru desființarea Secției Speciale va fi dat în Senat. Peste o mie de judecători și procurori au cerut Parlamentului să respingă amendamentul legat de avizul obligatoriu al CSM pentru trimiterea în judecată a magistraților.

La discuțiile din Comisia Juridică, reprezentanții CSM și ai Înaltei Curți au părăsit ședința din cauza scandalului între parlamentarii USR-PLUS și PSD.

Dan Barna a recunoscut că în Parlament s-a ajuns la un „compromis cu care nu este fericit, dar este un compromis necesar politic în acest moment pentru ca Secția Specială să devină istorie”.

  • 16x9 Image

    Cristian Andrei

    Face parte din echipa Europa Liberă din aprilie 2019, prima dată ca freelancer, iar din ianuarie 2021 este Senior Editor. În ultimii 15 ani a trecut de la presa tipărită, la televiziune și apoi, la presa online. Ca reporter de teren în zona politică este printre cei mai experimentați jurnaliști acreditați la PSD, dar a relatat și despre evoluția tuturor partidelor din ultimul deceniu. A făcut parte din redacția Gândul până în 2015, iar în televiziune a lucrat pentru Digi24.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG