Linkuri accesibilitate

Primul ajutor. Povestea voluntarilor care salvează vieți


Voluntarii de la Crucea Roșie și cei din cadrul programului „Există un erou în fiecare dintre voi” salvează vieți zilnic.
Voluntarii de la Crucea Roșie și cei din cadrul programului „Există un erou în fiecare dintre voi” salvează vieți zilnic.

Fără să ne dăm seama, trecem zilnic pe lângă eroi. Unii dintre ei sunt voluntarii care acordă primul ajutor și salvează oameni ce se află la limita dintre viață și moarte.

Larisa Drăgan are 21 de ani și locuiește în orașul Șimleu Silvaniei, județul Sălaj. Este voluntară la Crucea Roșie de aproximativ 7 ani.

Deși a absolvit Facultatea de Litere, a simțit că menirea ei este aceea de a salva oameni. De asemenea, a ținut cont și de sfaturile mentorului ei de la voluntariat, care mereu o încuraja să dea la medicină, pentru că vedea cu câtă dăruire ajută oamenii.

Larisa Drăgan, în timpul activităților de voluntariat.
Larisa Drăgan, în timpul activităților de voluntariat.

În prezent, Larisa este studentă în anul II la Facultatea de Medicină din Oradea. „Mi-a plăcut mereu să mă implic și cred că asta m-a ajutat să devin ceea ce sunt azi, adică să reușesc să-mi descopăr pasiunea adevărată”.

Dar ceea ce a influențat-o, în mare măsură, să-și schimbe traseul profesional a fost momentul în care a salvat viața unui om. „Dacă nu s-ar fi întâmplat să acord primul ajutor în farmacie, nu cred că ajungeam la medicină, sau poate pe la 30 de ani, dar nu acum”.

În urmă cu 3 ani, în luna septembrie, Larisa s-a dus la farmacia din Șimleu Silvaniei, pentru a cumpăra niște medicamente. Se pregătea să iasă din farmacie când a auzit un zgomot puternic în spatele ei. „Căzuse un om și era acolo toată lumea în jurul lui”.

Tânăra mărturisește că în acel moment nu a stat pe gânduri, și-a pus geanta deoparte și s-a dus să vadă dacă omul respiră și are puls. „A fost totul din instinct, totul parcă era programat în mintea mea”.

Larisa Drăgan a salvat viața unui om care a făcut infarct în farmacie.
Larisa Drăgan a salvat viața unui om care a făcut infarct în farmacie.

Imediat ce a constatat că omul nu avea puls, Larisa a început manevrele de resuscitare și le-a cerut celor din farmacie să sune la ambulanță. „Aveam adrenalină în mine și multă tensiune, era multă lume care se uita, nu a fost ușor”.

Era prima oară pentru Larisa când aplica în viața de zi cu zi ceea ce a învățat la cursurile de prim-ajutor de la Crucea Roșie. A continuat să-l resusciteze pe omul respectiv până a venit ambulanța.

Clipele păreau că trec greu. „Nu simțeam o teamă că nu fac bine, am făcut ce am învățat, dar simțeam o presiune, că nu vine ambulanța mai repede”.

Larisa Drăgan precizează că omul care a leșinat era un bărbat de peste 65 de ani. În momentul acela, el suferise un infarct.

La scurt timp de la cele întâmplate, fiica bătrânului a contactat-o pe Larisa pentru a-i mulțumi și pentru a-i arăta recunoștință. „Când m-a contactat, am început să plâng, chiar nu știam ce să zic, eram fericită că am încercat să-l ajut”.

Deși reușise să-l salveze atunci, bărbatul a murit după două săptămâni, pentru că avea complicații la inimă. Vestea tristă a aflat-o de la fiica bătrânului, cu care păstrează legătura. „Ne auzim la zile de naștere, încă ținem legătura”.

Larisa spune că au mai existat și alte momente în care a salvat vieți, dar împreună cu echipa de la ambulanță, în timpul voluntariatului. „A fost muncă în echipă, fiecare știa ce are de făcut, altcumva a fost. Pe cont propriu, acela a fost singurul moment”.

Voluntariatul a ajutat-o pe Larisa să-și controleze emoțiile.
Voluntariatul a ajutat-o pe Larisa să-și controleze emoțiile.

Tânăra susține că voluntariatul a ajutat-o să-și controleze emoțiile și să știe cum să separe viața profesională de cea personală. „Cazurile nefericite te marchează, îți rămân în memorie. Mi-a luat și mie ceva timp să învăț, e foarte important să nu ajungi acasă cu aceleași gânduri”.

Larisa Drăgan mărturisește că i-a învățat și pe apropiații săi cum să folosească tehnicile de prim-ajutor, care deseori fac diferența dintre viață și moarte.

Alina Băncilă are 22 de ani, locuiește în București și este studentă la Facultatea de Drept. În paralel, are și un job. Este coordonator operațional și DPO – monitorizează respectarea normelor GDPR, ce țin de protecția datelor.

Alina este voluntară la Crucea Roșie de aproximativ 6 ani, iar de doi ani a devenit și instructor de prim-ajutor. De asemenea, este voluntară și în cadrul programului „Există un erou în fiecare dintre voi”.

Alinei Băncilă îi place să salveze oameni.
Alinei Băncilă îi place să salveze oameni.

Alina spune că mereu și-a dorit să ajute oamenii. Încă de mică, de fiecare dată când se lovea un prieten sau plângea cineva, aveam tendința să mă duc și să-l ajut”.

În urmă cu 5 ani, în luna iulie, Alina avea să pună în aplicare ceea ce învățase la cursul de prim-ajutor de la Crucea Roșie.

Tânăra se întorcea de la munte împreună cu familia ei, când mașina în care se aflau a fost implicată într-un carambol cu 6 mașini. „Din fericire, noi nu am pățit nimic, dar au fost șase victime în total, printre care și o gravidă, care era în stare stabilă, respira”.

Alina povestește că, în momentul acela, cei care nu păreau a fi răniți grav, au așteptat pe marginea drumului până au venit ambulanțele. În tot acest timp, Alina a încercat să acorde primul ajutor unei mame cu o fetiță de 4 ani, care erau grav rănite.

Alina Băncilă aplică în viața de zi cu zi ceea ce a învățat la cursurile de prim-ajutor.
Alina Băncilă aplică în viața de zi cu zi ceea ce a învățat la cursurile de prim-ajutor.

„Mămica a avut un atac de panică foarte urât din cauză faptului că fetița era în șoc și nu vorbea, nu plângea și avea o rană la cap - o tăietură cam de 5 cm pe frunte - cu sângerare abundentă. Mama avea o fractură de craniu din care țâșnea sânge, o hemoragie arterială”.

Tânăra spune că a oprit sângerările celor două victime, a dezinfectat rănile și a aplicat un bandaj de protecție până la sosirea ambulanței, care a venit în 20 de minute. „Am mai făcut și tehnici de prim-ajutor psihologic, pentru atacul de panică al mămicii”.

Alina Băncilă mărturisește că în acele momente nu s-a panicat, deoarece știa că este nevoie de ajutorul ei, dar „adrenalina era la un nivel foarte ridicat”.

Ea spune că a simțit panica abia când a ajuns acasă. „Dar am fost foarte fericită, pentru că am știut ce să fac și am putut să ajut persoanele respective. Dacă nu aș fi făcut cursuri de prim-ajutor, nici mămica și nici fetița nu ar fi ajuns în stare stabilă la spital”.

În afară de acesta, au mai existat momente în care Alina a salvat vieți prin acordarea primului ajutor. Se afla în mall, când a observat că un băiețel de 10 ani s-a înecat în timp ce mânca un burger. „Nimeni din jur nu știa ce să facă, părinții erau foarte panicați”.

Alina Băncilă a salvat viața unui băiețel de 10 ani.
Alina Băncilă a salvat viața unui băiețel de 10 ani.

Alina a intervenit imediat și a aplicat metoda Heimlich, care se folosește în caz de înec cu mâncare. Astfel, ea a salvat băiețelul. „E un moment în care chiar se face diferența pentru viața unei persoane”.

Ulterior, Alina i-a convins pe părinții băiețelului să urmeze cursuri de prim-ajutor. Aceștia au văzut cât de neputincios te simți atunci când nu știi cum să-ți salvezi propriul copil.

De asemenea, prin intermediul programului „Există un erou în fiecare dintre voi”, Alina a salvat un bărbat de aproximativ 40 de ani, care se înecase în râul Dâmbovița. „A fost prima dată când am resuscitat și, din fericire, persoana a plecat cu puls și cu respirație la spital, fiind stabilă”.

Tânăra susține că, în astfel de cazuri, este foarte important să intervii în primele minute, pentru ca victimele să aibă cât mai multe șanse de supraviețuire. „Cu cât timpul trece mai mult, cu atât șansele de supraviețuire scad”.

Alina spune că nu poate descrie în cuvinte ceea ce simte atunci când salvează vieți. „Bucuria și satisfacția sunt foarte mari, pentru că vezi un om care nu mai are respirație și puls, iar apoi și le recapătă. E un moment pe care nu poți să nu-l ții minte”.

Alina Băncilă precizează că o ajută foarte mult în viața de zi cu zi tot ceea ce a învățat la Crucea Roșie și în cadrul programului „Există un erou în fiecare dintre voi”.

Alina Băncilă a avut parte de mentori buni și răbdători, care au învățat-o cum să acorde primul ajutor.
Alina Băncilă a avut parte de mentori buni și răbdători, care au învățat-o cum să acorde primul ajutor.

„Am întâlnit oameni foarte faini, implicați și răbdători să te învețe, chiar primul meu instructor de prim-ajutor este unul dintre oamenii respectivi - Adrian Armășelu, managerul de prim-ajutor de la Crucea Roșie, afirmă Alina.

De-a lungul timpului, Alina a instruit voluntarii nou-veniți, deoarece și-a dorit să-i învețe și pe alții tehnicile de prim-ajutor, așa cum și ea a avut șansa de a învăța de la mentorii ei. De asemenea, tânăra și-a învățat familia și prietenii cum să acorde primul ajutor.

Dan Vornicu are 25 de ani, locuiește în București și lucrează în domeniul IT. De asemenea, este voluntar de aproximativ 6 ani, în cadrul programului „Există un erou în fiecare dintre voi”.

Dan Vornicu practică voluntariatul de aproximativ 6 ani.
Dan Vornicu practică voluntariatul de aproximativ 6 ani.

Ceea ce l-a determinat să fie voluntar a fost momentul în care nu a știut cum să acorde primul ajutor unui om care a leșinat în stația de tramvai. „Aveam un tremur necontrolat”.

În clipa aceea, tot ce a putut să facă a fost să sune la 112. „M-a motivat, mi-am dat seama că așa ceva se poate întâmpla oricui, inclusiv mie sau apropiaților, și am vrut să știu minimul necesar, ce ar fi de făcut”.

Ulterior, Dan a căutat pe internet și a găsit programul „Există un erou în fiecare dintre voi”, care oferea cursuri gratuite de prim-ajutor. „Am absolvit cursul și am primit un cont cu care să mă pot autentifica în aplicația programului, ca să primesc alertele, urgențele din spațiul public”. Dan Vornicu spune că în primul an de voluntariat a depășit suta de cazuri rezolvate.

Aplicația se numește „Există Un Erou” și este dedicată voluntarilor care își doresc să acorde primul ajutor, în caz de urgențe. Aceasta poate fi descărcată atât pe Android, prin Google Play, cât și pe iPhone, prin App Store.

„Intervenim la urgențele medicale raportate prin 112. Când este o urgență, încurajăm apelarea 112 și nu să ne apeleze pe noi direct, pentru că aceștia au competențe mult mai pronunțate și pot să ajute pentru orice fel de urgență, nu doar primul ajutor, cum facem noi”, subliniază Dan Vornicu.

Aplicația „Există Un Erou” a fost creată pentru cei care vor să salveze vieți.
Aplicația „Există Un Erou” a fost creată pentru cei care vor să salveze vieți.

În urmă cu aproape 4 ani, Dan Vornicu a salvat, prin acordarea primului ajutor, un bărbat de aproximativ 55 de ani, care se afla în stop cardio-respirator. „Inima nu-i mai funcționa, nu mai respira”.

Dan a primit alertă prin aplicație și a intervenit rapid. Bărbatul se afla în curtea lui. Până a venit ambulanța, Dan a reușit să-i repornească inima, iar acesta a plecat în stare stabilă la spital. „Mă bucur că am reușit să nu fie aceea ultima lui zi pe pământ”.

Deși are o profesie care nu are nicio legătură cu domeniul în care activează ca voluntar, Dan spune că reușește să se dedice amândurora în mod egal. „Când pot pleca de la muncă, în cazul în care apare o alertă, mă ridic de pe scaun și merg să văd dacă pot ajuta cu ceva. După programul de muncă, în general, sunt disponibil și pot interveni”.

Dan Vornicu este mereu dornic să ajute oamenii.
Dan Vornicu este mereu dornic să ajute oamenii.

Dan Vornicu mărturisește că au fost multe momente în care a salvat vieți. „Am plecat de acolo cu zâmbetul pe buze, și eu, și persoanele pe care le-am ajutat”.

Dan își amintește că odată se întorcea din vacanță și în fața lui era o coloană de mașini. S-a uitat mai atent și a văzut că era o persoană căzută pe linia de tramvai, în urma unui accident rutier. Nu a stat pe gânduri și s-a dus să-i acorde primul ajutor. „Totul s-a terminat cu bine, în final. Faptul că am învățat să acord primul ajutor poate face o diferență”.

Dan Vornicu subliniază importanța cursurilor de prim-ajutor.
Dan Vornicu subliniază importanța cursurilor de prim-ajutor.

Dan spune că voluntariatul i-a schimbat viața în bine. „Am învățat foarte multe despre oameni, despre importanța de a ajuta, de a cunoaște niște măsuri de prim-ajutor esențiale. I-am învățat și pe cei din familie”.

Acesta susține că, de-a lungul timpului, a avut parte de mentori buni, care l-au învățat tot ceea ce știe în prezent. „Oameni dedicați, care fac asta în regim de voluntariat și o fac din pasiune”.

Toți cei trei eroi încurajează oamenii să urmeze cursuri de prim-ajutor, pentru a deveni și ei, la rândul lor, eroii celor din jur.

Opinia specialistului

Dr. Florina Mindu este medic specialist Medicina Muncii și formator de prim-ajutor la Crucea Roșie, Filiala Ilfov. Medicul practică voluntariatul de 21 de ani, de la vârsta de 15 ani. Crucea Roșie este cea care m-a determinat să aleg cariera de medic”.

Dr. Florina Mindu este voluntară la Crucea Roșie de 21 de ani.
Dr. Florina Mindu este voluntară la Crucea Roșie de 21 de ani.

Dr. Florina Mindu a participat și la concursuri de prim-ajutor, atât naționale, cât și internaționale: în Italia, în Bosnia și Herțegovina. „Voluntariatul este foarte important, din punctul meu de vedere. Formează un tânăr extraordinar de bine, adică îi oferă niște valori care în ziua de zi sunt din ce în ce mai greu de găsit”.

Medicul spune că a început să salveze vieți încă de la o vârstă fragedă. În liceu a acordat primul ajutor unei colege care suferise un stop cardio-respirator, în urma unei crize de astm severe. „Am resuscitat-o și a fost un caz fericit în care și-a revenit. I-am acordat primul ajutor exact cu informațiile pe care le aveam de la Crucea Roșie”.

Dr. Florina Mindu menționează care sunt principalele tehnici de prim-ajutor.
Dr. Florina Mindu menționează care sunt principalele tehnici de prim-ajutor.

Principalele tehnici de prim-ajutor

Dr. Florina Mindu afirmă că există multiple situații în care o persoană poate să salveze viața cuiva dacă deține cunoștințele de bază, dobândite în urma cursurilor de prim-ajutor.

  • Tehnica hemostazei – controlul hemoragiilor;
  • Resuscitarea cardio-pulmonară, care începe prin tehnica PAS - Privește, Ascultă, Simte. „Trebuie făcută o evaluare foarte corectă înainte de a se aplica manevrele de resuscitare, pentru că ele nu trebuie niciodată aplicate unei persoane care respiră”, subliniază medicul;
  • În caz de înec cu un corp strainmanevra Heimlich. „Dacă manevra Heimlich nu are succes, se trece mai departe către resuscitare, în momentul în care se intră în stop cardio-respirator”, adaugă dr. Florina Mindu;
  • Controlul fracturilor - imobilizarea fracturilor sau menținerea unui membru fracturat în poziția în care este găsit de către salvator. „Dacă o fractură închisă este mobilizată de către un salvator care nu evaluează situația, poate să o transforme într-o fractură deschisă, în sensul în care poate să perforeze chiar și țesutul cutanat, osul”, spune medicul;
  • Intervenția în caz de arsuri - dr. Florina Mindu precizează că majoritatea complicațiilor, care duc la deces, sunt generate de infecții, în caz de arsuri extinse;
  • Acționarea în cazul electrocutărilor - este importantă evaluarea situației, atât a locului în care s-a petrecut accidentul respectiv, cât și a victimei, pentru că în funcție de corectitudinea evaluării se fac și manevrele de prim-ajutor. „Într-o situație de electrocutare, dacă salvatorul nu evaluează bine situația, poate să devină și el victimă, adică se poate transmite curentul electric către salvator și poate duce chiar la deces”, afirmă medicul.
Dr. Florina Mindu susține necesitatea cursurilor de prim-ajutor, pentru ca salvatorul să nu devină și el victimă.
Dr. Florina Mindu susține necesitatea cursurilor de prim-ajutor, pentru ca salvatorul să nu devină și el victimă.

Dr. Florina Mindu subliniază importanța cursurilor de prim-ajutor, care sunt esențiale pentru a ști ce tehnici să aplici, în funcție de situație. Acest lucru poate face diferența între viață și moarte.

XS
SM
MD
LG