Linkuri accesibilitate

VIDEO. PSD strânge rândurile. Viorica Dăncilă: Nu-mi dau demisia din funcția de premier. Vom fi mai uniți


Pierderea alegerilor, dar mai ales condamnarea lui Liviu Dragnea, a băgat în alertă maximă PSD. Stânși la sediul din Băneasa, la convocarea premierului Dăncilă, liderii PSD au căutat soluții. Prima: Viorica Dăncilă, șef interimar. A doua: rândurile strânse.

Ieșită la declarații, Viorica Dăncilă a început prin a spune că PSD este alături de Liviu Dragnea și de familia sa și că ”eșecul” din alegeri va fi analizat și se vor propune soluții. În timp ce vorbea, cel care până mai ieri conducea cu mână de fier partidul, se afla în drum spre Rahova.

„Este un moment dificil. Nu vom comenta decizia instanței de judecată. Vreau să precizez că suntem un partid unit. PSD a strâns rândurile, am convocat Biroul Permanent Național și Comitetul Executiv Național pentru mâine. Împreună vom vedea unde am greșit”, a mai spus ea.

Premierul a ținut să dea asigurări și că nu își va da demisia, chiar dacă ea este cerută de unii și altii. Asigurări au fost date și în ce privește inexistența unor tabere în partid.

"Nu-mi voi da demisia, indiferent de solicitarile unora sau altora, vom respecta decizia luată în Parlament. Dacă va fi depusă o moțiune de cenzură, asta nu înseamnă că ne dăm demisia pentru că cineva o cere. Nu există tabere în partid, suntem aici aproape din toate zonele țării. Discuțiile le vom avea în partid, vom ieși mult mai uniți".

Premierul nu i-a uitat nici pe primari, evident nemulțumiți după rezultatul dezastruos din alegeri, cărora le-a dat asigurări că banii vor veni în continuare.

”Vom face o analiză să vedem unde am greșit și vom reveni cu soluții să recâștigam electoratul și cred că cea mai bună e să continuăm programul de guvernare. Asigur primarii că vom continua acordarea fondurilor guvernamentale", a spus Dancilă.

Viorica Dăncilă ar urma să preia interimar conducerea Partidului Social-Democrat, dacă Cex-ul de marți va decide în acest sens.

Viorica Dăncilă vorbește despre ce urmează în PSD
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:47 0:00

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG