Linkuri accesibilitate

USR nu renunță la alegerea primarilor în două tururi, pe care o vrea inclusă în programul de guvernare, după învestire


Dan Barna afirmă că solicitările USR vor fi incluse într-un acord special, care urmează să fie semnat alături de PNL, după învestire
Dan Barna afirmă că solicitările USR vor fi incluse într-un acord special, care urmează să fie semnat alături de PNL, după învestire

Dan Barna, candidatul USR-Plus la alegerile prezidențiale, a declarat, vineri, la Zalău, că prevederile acordului politic pe care USR îl va semna cu PNL și cu premierul desemnat este parte a programului de guvernare depus în Parlament.

Barna a spus că USR nu renunță la principiile agreate în cadrul discuției cu premierul desemnat Ludovic Orban.

„USR nu renunță la principiile și obiectivele pe care le-a agreat de altfel în discuția cu premierul desemnat. Acordul politic pe care USR îl va semna cu PNL și premierul desemnat este o anexă a programului de guvernare deja depus în Parlament și toate obiectivele de acolo, înțelegem și vom fi foarte fermi, și îi vom solicita premierului desemnat în momentul în care va obține învestitura să fie și ele parte a acestui program asumat de către guvern”, a spus Dan Barna, citat de Mediafax.

Potrivit acestuia, una dintre prevederile acordului politic presupune alegerea primarilor în două tururi.

„Deci prevederile acordului politic, primari în două tururi, legile Justiției și celelalte, sunt obiective ale guvernului, din punctul nostru de vedere, tocmai în baza acordului pe care îl vom semna”, a mai spus Dan Barna la Zalău.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG