Linkuri accesibilitate

Roșia Today: Viorica Dăncilă -„Am scos UE din noroaie”


Roșia Today - Viorica Dăncilă a prezentat bilanțul a două luni de președinție a Consiliului UE. „Cum era de așteptat, realizările sunt multe și mărețe”
Roșia Today - Viorica Dăncilă a prezentat bilanțul a două luni de președinție a Consiliului UE. „Cum era de așteptat, realizările sunt multe și mărețe”

Viorica Dăncilă a prezentat realizările guvernului la două luni de când deține președinția Consiliului UE. Așa cum era de așteptat, ele sunt multe și mărețe. Practic, niciun alt guvern european nu a înregistrat rezultate atât de bune într-un timp atât de scurt. Fără exagerare, putem vorbi despre un miracol. Iată câteva idei desprinse din discursul doamnei Dăncilă:

Grupul Rosia Today
Grupul Rosia Today

De când suntem șefi la UE, vremea s-a încălzit în UE. Datorită acestui lucru, păsările migratoare au venit mai repede la noi. Berzele, cocorii și struții sunt doar câteva exemple. Gradul de ocupare a cuiburilor este de aproximativ 80% în acest moment, deși suntem abia la începutul lunii martie.”

„Am mărit ziua. Numai cei care vor să nu vadă pot spune că nu e adevărat faptul că noaptea pierde teren în mandatul nostru. O să vedeți că vom convinge soarele să stea pe cer mai mult decât în toată istoria milenară a Uniunii Europene.”

„Am demis antrenorul de la AS Roma, un incompetent. Discutăm cu colegii din Italia pentru a găsi soluții. Ne gândim la Dumitru Pelican.”

„Nu a fost ușor, dar am reușit să creștem productivitatea muncii în Germania. Sperăm să ridicăm această țară la nivelul pe care ni l-am propus. Suntem cu ochii pe ei.”

„În aceste două luni, Regina Elizabeth a Angliei a dat primul ei mesaj pe Instagram. Ne-am propus să mai dea încă trei până în iunie. În paralel, i-am făcut cont de mail și lui Tudorel Toader.”

„Și exemplele pot continua la nesfârșit. În nici 60 de zile, UE arată mult mai bine, se muncește, se produce, se vinde, se face treabă. Cred că ni se va propune să conducem Europa pentru tot restul vieților noastre. Ne mai gândim. În orice caz, putem afirma cu tărie că am scos UE din noroaie.”

XS
SM
MD
LG