Uniunea Europeană a avertizat Marea Britanie că menţinerea statutului special al provinciei britanice Irlanda de Nord este singura posibilitate de evitare a impunerii controalelor vamale la frontiera cu Irlanda, iar, pe fondul tensiunilor generate de Brexit, Guvernul irlandez a cerut dialog.
Guvernul Boris Johnson este nemulţumit de apariţia unor restricţii privind tranzitul de mărfuri pe propriul teritoriu, între provincia Irlanda de Nord, care menţine reglementările UE, şi restul Marii Britanii, potrivit Mediafax.
În contextul tensiunilor, Maros Sefcovic, vicepreşedinte al Comisiei Europene privind Relaţii Interinstituţionale şi Prognoză, i-a explicat ministrului britanic pentru Politicile Cabinetului, Michael Gove, că menţinerea Protocolului nord-irlandez din Acordul Brexit este "singura modalitate" de evitare a apariţiei controalelor vamale între provincia britanică Irlanda de Nord şi Irlanda, stat membru UE. "Retragerea Marii Britanii din UE, de pe piaţa unică şi din uniunea vamală comunitară generează provocări unice şi semnificative pentru Insula Irlanda. Trebuie să depunem eforturi pentru a face funcţional Protocolul nord-irlandez", a subliniat Maros Sefcovici, într-o scrisoare trimisă lui Michael Gove, conform BBC.
Oficialul UE a semnalat însă că Uniunea Europeană nu este pregătită să fie "flexibilă" în privinţa aplicării regulilor stabilite, cerând Marii Britanii să îşi respecte angajamentele asumate prin Acordul Brexit şi Acordul post-Brexit, relatează cotidianul The Guardian.
Pe fondul disputelor privind transferul unor vaccinuri în afara Uniunii Europene, Bruxellesul a avertizat că ar putea institui controale în porturile nord-irlandeze. Provincia britanică Irlanda de Nord menţine unele reglementări UE, în virtutea Acordului post-Brexit, pentru a fi evitate controalele vamale la frontiera cu Irlanda, stat membru al Uniunii Europene. În ultimele săptămâni au apărut probleme privind transportul mărfurilor între provincia britanică Irlanda de Nord şi restul Marii Britanii. Unele puncte vamale portuare au fost închise, după ce angajaţii responsabili de verificări au primit ameninţări.
Premierul Irlandei, Micheál Martin, a îndemnat Marea Britanie şi Uniunea Europeană să diminueze tensiunile. "Există elemente pe care le poate rezolva Guvernul britanic, dar, în mod similar, aş spune părţii europene că unele state membre trebuie să se calmeze", a declarat Micheál Martin.
Săptămâna trecută, Maros Sefcovic a argumentat că Uniunea Europeană şi Marea Britanie au asumat "un angajament în sensul implementării corespunzătoare a Protocolului nord-irlandez". "Cred sincer că dacă sunt aplicate complet toate facilităţile stabilite în acorduri şi în protocol, toate problemele despre care vorbim astăzi ar fi rezolvate", a declarat Maros Sefcovic.
Guvernul Boris Jonhson a cerut Uniunii Europene soluţii pentru evitarea controalelor la limita administrativă dintre provincia britanică Irlanda de Nord şi restul Marii Britanii. Premierul Boris Johnson a acuzat Uniunea Europeană că "a subminat" Acordul post-Brexit, dar, în acelaşi timp, Guvernul britanic a cerut Comisiei Europene să prelungească până în 2023 perioada provizorie, care facilitează tranzitul între provincia Irlanda de Nord şi restul Marii Britanii. "Aranjamentele care se aplică în prezent supermarketurilor şi furnizorilor ar trebui prelungite până cel puţin pe 1 ianuarie 2023", i-a cerut Michael Gove, ministrul britanic pentru Politicile Cabinetului, lui Maros Sefcovic, vicepreşedinte al Comisiei Europene privind Relaţii Interinstituţionale şi Prognoză.
Însă premierul nord-irlandez, Arlene Foster, a avertizat că "nu este suficientă eliminarea scurt timp a unor obstacole". "Trebuie să găsim soluţii sustenabile, funcţionale şi de lungă durată", a subliniat Arlene Foster.
La rândul său, ministrul de Externe al Irlandei, Simon Coveney, a afirmat că ameninţarea Uniunii Europene privind instituirea controalelor vamale a fost "o greşeală care nu ar fi trebuit să se întâmple".
În contextul retragerii din Uniunea Europeană, Marea Britanie a fost nevoită să acorde un statut special provinciei britanice Irlanda de Nord în relaţia cu UE pentru a evita apariţia controalelor vamale la frontiera cu Irlanda, ceea ce ar fi afectat semnificativ Acordul de Pace din Vinerea Mare (1998), care a pus capăt conflictului militar nord-irlandez. Însă menţinerea reglementărilor UE în Irlanda de Nord generează probleme privind tranzitul mărfurilor spre şi dinspre restul Marii Britanii.