Linkuri accesibilitate

Locuitorii Kievului au format cozi, luni, pentru a-și procura apă, după ce atacurile Rusiei de luni au afectat alimentarea cu energie și apă din locuințe.
Locuitorii Kievului au format cozi, luni, pentru a-și procura apă, după ce atacurile Rusiei de luni au afectat alimentarea cu energie și apă din locuințe.

Război în Ucraina | UE caută soluții pentru refacerea instalațiilor electrice distruse în Ucraina

Uniunea Europeană a condamnat luni decizia Rusiei de a suspenda participarea la acordul intermediat de ONU privind inițiativa privind cerealele Mării Negre. Aproape jumătate din locuitorii Kievului nu au acces la apă

Cele mai importante evenimente:

16:17 1.11.2022

Discuție Macron-Zelenski: Franța va spori ajutorul militar dat Ucrainei

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a discutat marți la telefon cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, potrivit palatului Elysee.

Președintele Franței și-a exprimat hotărârea de a spori sprijinul militar în favoarea Ucrainei în cel mai scurt timp posibil, în special în ceea ce privește apărarea antiaeriană a țării împotriva bombardamentelor rusești.

Macron și-a exprimat, de asemenea, hotărârea de a ajuta Ucraina să reziste în fața iernii crunte ce se anunță, în condițiile în care bombardamentele Rusiei au afectat rețeaua de alimentare cu energie electrică și apă a țării.

Emmanuel Macron și Volodimir Zelenski au convenit să organizeze o conferință internațională la Paris pe 13 decembrie pentru a sprijini rezistența civilă a țării pe toată durata iernii.

15:57 1.11.2022

Trei vase încărcate cu cereale au părăsit Ucraina

Un vas încărcat cu cereale, surprins pe 31 Octombrie în sudul strâmtorii Bosfor, în apropiere de Istanbul.
Un vas încărcat cu cereale, surprins pe 31 Octombrie în sudul strâmtorii Bosfor, în apropiere de Istanbul.

Trei nave încărcate cu 84.490 de tone de porumb, grâu și făină de floarea-soarelui au părăsit în urmă cu puțin timp porturile din Ucraina, urmând coridorul maritim umanitar stabilit în urma acordului mediat în vară de ONU și Turcia, potrivit Națiunilor Unite, citate de AP.

Rusia și-a suspendat participarea la Acordul privind transportul de cerealele, după ce mai multe drone au atacat sâmbătă flota rusă de la Marea Neagră. Ministerul rus al Apărării a declarat luni că traficul naval din porturile din sudul Ucrainei a fost oprit, calificând atacul drept „inacceptabil”.

Însă aproximativ 14 nave încărcate cu cereale, ca parte din Programul Alimentar Mondial al ONU, au părăsit luni porturile din Ucraina pentru a transporta grâu înspre Etiopia, care se confruntă, alături de alte țări precum Somalia și Kenya, cu cea mai gravă secetă din ultimele decenii.

Analiștii spun că Rusia e obligată să respecte condițiile Acordului pe care l-a semnat cu Turcia și ONU, iar orice atac asupra navelor încărcate cu cereale constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional.

15:43 1.11.2022

Armata rusă continuă atacurile de artilerie și cu rachete

Armata Ucrainei a declarat că Rusia continuă atacurile cu artilerie și rachete pe întreaga linie a frontului, care se întinde de la Harkov, în nord, până la Zaporojie, în sud. În total, peste 50 de localități din Ucraina au fost lovite de bombardamentele rusești în intervalul duminică - luni seară.

Potrivit CNN, printre localitățile cele mai afectate se numără districtele Soledar, Vuhledar și Bahmut din regiunea Donețk. Forțele ucrainene se află în continuare staționate în Bahmut care, alături de localitățile din zonă, se află zilnic sub barajul armatei ruse.

Statul Major General al armatei ucrainene a raportat, de asemenea, bombardamente intense în zonele din vestul orașului Donețk. Acesta a precizat că rușii continuă să bombardeze zonele recent eliberate din Harkov și Lugansk, în condițiile în care forțele ucrainene înaintează spre rutele de aprovizionare rusești. De asemenea, mai multe așezări din regiunea Harkov, aflate în apropiere de granița cu Rusia, au fost bombardate, a precizat Statul Major General.

O femeie din Herson urcă la bordul unui feribot pentru a fugi din calea conflictului, 31 octombrie 2022.
O femeie din Herson urcă la bordul unui feribot pentru a fugi din calea conflictului, 31 octombrie 2022.

În paralel, armata Ucrainei a folosit rachete cu rază lungă de acțiune pentru a ataca un cartier general militar al trupelor ruse din orașul Volnovaka, regiunea Donețk.

Iurii Mîsiagin, șeful adjunct al Comisiei parlamentare pentru securitate națională, informații și apărare, a transmis că forțele ucrainene au lovit hotelul Akhtamar de pe autostrada Mariupol-Donețk, unde se aflau staționate forțele cecene.

Autoritățile separatiste pro-ruse din Donețk au confirmat că imobilul a fost distrus, însă nu au oferit alte detalii.

În sudul Ucrainei, forțele Kievului încearcă să avanseze pe teritoriul regiunii Herson, în timp ce rușii răspund prin bombardarea la scară largă a frontului, potrivit Statului Major General. Mai multe așezări din Zaporojie au fost atacate, iar orașul Nikolaev a fost, de asemenea, lovit în noaptea de luni spre marți. Două rachete S-300 au lovit orașul, distrugând un bloc de locuințe și ucigând o femeie, potrivit biroului primarului.

Statul Major General a preluat comentariile oferite e oficialii din zonă potrivit cărora în localitatea Kakovka, situată pe malul Niprului, „cetățenii care locuiesc în apartamentele de pe malul Niprului sunt evacuați cu forța din casele lor”.

14:54 1.11.2022

Maia Sandu, la București: Rusia a sperat că Ucraina va fi singură, dar nu s-a întâmplat asta

Modul în care Ucraina a reușit să țină piept invaziei ruse este și o dovadă a solidarității „lumii libere”, la care face apel și Republica Moldova pentru un viitor pro-european al acesteia, a declarat marți la București președintele Maia Sandu.

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, în timpul discursului rostit luni, 1 noiembrie în Parlamentul României.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, în timpul discursului rostit luni, 1 noiembrie în Parlamentul României.

„Rusia a pornit un război nedrept și nejustificat în secolul 21 într-o țară europeană, într-un stat democratic. A făcut acest lucru pentru că a crezut că i se permite orice. Dacă prin curajul și dragostea lor de neam, ucrainenii nu țineau piept invaziei ruse, unde mergea Federația Rusă? Spre Nistru? Spre Prut? Mai departe?”, a spus președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, într-un discurs susținut în Parlamentul României.

Maia Sandu efectuează o vizită de lucru la București, care a inclus participarea la o conferință dedicată femeilor parlamentari, organizată de Parlamentul României, dar și întâlniri cu președintele Klaus Iohannis, cu premierul Nicolae Ciucă, respectiv cu Clubul Oamenilor de Afaceri din Basarbia.

În cadrul conferinței amintite, președintele Republicii Moldova a mulțumit pentru sprijinul acordat de România țării sale, în pandemie, dar și în domeniul energetic și a subliniat rolul solidarității în contextul războiului din Ucraina.

„Ucraina își apără copiii și viitorul cu demnitate. Însă Ucraina nu ar fi reușit de una singură. Aceasta a sperat Rusia - că Ucraina va fi singură. Dar lumea liberă a venit în ajutor Ucrainei. Țările democratice, unde viața este de neprețuit, s-au aliat împotriva terorii și a războiului”, a spus Maia Sandu, menționând solidaritatea cu poporul ucrainean de care au dat dovadă și locuitorii Republicii Moldova.

Țara sa contează la rându-i pe sprijinul țărilor democratice în parcursul european pe care și-l dorește.

„Sunt mândră că, în ciuda faptului că avem cele mai mici venituri din Europa, oamenii noștri s-au împărțit cu puținul pe care îl au și au deschis ușile și inimile când a fost nevoie. În aceste vremuri tragice, noi ne bazăm pe lumea liberă - pentru ca în viitor lumea liberă să se poată baza pe Republica Moldova. Ca garant al protejării demnității umane, al păcii și al securității”.

Maia Sandu a ținut să transmită că după ce Rusia a lovit infrastructura energetică a Ucrainei, Gazprom și-a redus la jumătate livrările de gaz către Republica Moldova, iar furnizarea energiei electrice este incertă. Prețul gazelor a ajuns la nivel dublu față de cel din România a evidențiat ea.

Șeful de stat a mai spus că „războiul Rusiei împotriva Ucrainei este folosit de gruparea hoților din Republica Moldova, care s-a solidarizat cu partidele proruse și este gata să dea foc la țară”.

Gruparea respectivă a fost inclusă pe lista Oficiul uipentru Controlul Activelor Străine al Trezoreriei SUA, „pentru acte de corupție în proporții deosebit de mari, pentru subminarea statului de drept, pentru coalizare cu serviciile secrete ruse și acțiuni de destabilizare a Chișinăul”, a mai spus Maia Sandu. Scopul urmărit ar fi, potrivit ei, întoarcerea Republicii Moldova de pe drumul european, de la care țara sa nu va face rabat, a arătat ea.

Recent, publicația Washington Post a dezvălui că erviciul Federal de Securitate al Rusiei ar fi alocat zeci de milioane de dolari pentru dezvoltarea unei rețele de agenți în rândul politicienilor din Republica Moldova, scopul fiind răsturnarea regimului pro-european condu de Maia Sandu.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG