Când și-au părăsit locurile de origine, etnicii ucraineni nu și-au putut imagina că, într-o zi din anul 2022, acest scenariu va fi real.
Nu și-au închipuit nici că tancurile vor circula pe străzile goale ale capitalei, în timp ce proiectilele vor fi îndreptate asupra zonelor în care locuiesc oameni, iar familiile conaționalilor vor fi nevoite să împacheteze în grabă câteva lucruri și să traverseze pe jos frontiera.
Imaginile pe care Vasile, Vlad și Aliona le urmăresc zilnic prin intermediul unor ecrane, alături de alte câteva miliarde de persoane, reprezintă viața pe care unii o trăiesc la o distanță de mai puțin de 1.000 de kilometri. Vocile rudelor rămase în Ucraina le aud doar prin telefon. Sunt cu toții contemporani cu războiul.
Europa Liberă a stat de vorbă cu etnici ucraineni din România la o zi după ce Vladimir Putin a ordonat invadarea Ucrainei.
„Sincer am plâns toată ziua de ieri”
Aliona Bivolaru a ajuns în Suceava la începutul anilor 2000. A venit din ținutul Herța (Cernăuți) în România pentru pentru a merge la liceu. A rămas și pentru facultate. După ce a absolvit Limbi și Literaturi Străine (FLLS) în București, secția ucraineană-română, s-a înscris la doctorat și a rămas la catedră.
Este lector universitar doctor și coordonează secția de ucraineană. Din familia ei, mulți verișori au plecat în străinătate sau au venit în România, însă o parte a rudelor sunt și acum acasă, în Ucraina.
„Ei nu sunt foarte stresați, fiindcă se bazează pe faptul că nu vor fi bombardamente în zona graniței. Sunt extrem, extrem de aproape, în jur de 10 kilometri există de la noi până la linia frontierei. Din fericire, în aceste zile, mama mea este la mine, la București”.
Dar alți cunoscuți ai Alionei sunt în Kiev. Doi studenți de anul al treilea de la secția de ucraineană-rusă a facultății din București, ajunși în capitala ucraineană pentru un proiect. Colaborarea trebuia să se încheie în februarie, dar studenții nu au mai apucat să plece.
„Azi dimineață am vorbit cu ei, practic toate biletele de tren sunt rezervate cu săptămâni înainte și nu au mașină personală”, spune profesoara. Și chiar dacă ar avea, traficul nu ar face posibilă ieșirea din țară în timp util.
„Am înțeles că au avut o colegă care a încercat să plece din Kiev și în 8 ore nu s-a mișcat mai mult de 45 de kilometri”.
Un alt cunoscut, prieten apropiat al Alionei Bivolaru, profesor la Universitatea din Kiev, în vârstă de cincizeci de ani, nu poate părăsi capitala din cauza legii marțiale, cea care interzice bărbaților de 18-60 de ani să părăsească Ucraina.
„Este grav, au auzit explozii și acum, speranța lor, a tuturor este că Kievul va mai rezista 2-3 zile, astfel încât rușii să fie nevoiți să se retragă, pentru că le vor lipsi combustibilul și alimentele. Înțeleg că au înarmat și oamenii de rând, civili, care s-au organizat și patrulează străzile Capitalei”, descrie împrejurările Aliona.
În trecut, a luat în considerare posibilitatea acestui scenariu, dar nu și-a pus problema ca lucrurile să treacă din teorie în practică. „Este șocant, pentru că, deși s-a vorbit așa de mult la televizor, eu, personal, nu credeam că se va întâmpla. Credeam că este un joc politic, este foarte șocant și sincer am plâns toată ziua de ieri. Este absolut incredibil că în secolul XXI se poate duce un război de genul acesta”.
Spune că nu a putut rămâne indiferentă față de războiul de acasă și a simțit că trebuie să facă ceva - a pus bazele, din propria inițiativă, unui grup de suport lingvistic pentru refugiații ucraineni care trec prin România. Acest lucru o ajută să facă față mai ușor situației de acolo.
„Mi-a venit ideea aseară în jurul orei 17.00 și până azi dimineață am și reușit să creez acest grup, în care se înscriu permanent oameni, cunoscători, traducători cu autorizație sau fără, care doresc să sprijine și să facă voluntariat”.
Până acum sunt aproape patruzeci de voluntari și numărul este în creștere. Sunt din zoneale țării, din București, Iași, Sibiu și Suceava.
Pentru a-i veni în ajutor, o colegă de la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a creat, la rândul său, un grup de sprijin format din asistenți sociali și psihologi care colaborează cu autoritățile statului.
La nevoie, un asistent social și un translator se îndreaptă către punctele în care există nevoie de ei și intervin în susținerea ucrainenilor.
„Este foarte important, pentru că oamenii din Ucraina, oamenii simplii, au o engleză precară și este cel mai bine ca sprijinul să fie acordată în limba lor, nu într-o limbă străină”.
Cu bagajele făcute, pregătiți de plecare
Mama, sora și nepoata lui Vasile Captaru, conducătorul secției de ucraineană de la Radio România Internațional, au bagajele și actele pregătite; iau în calcul să plece din țară, dacă lucrurile se înrăutățesc.
Se află în Cernăuți, „una dintre singurele zone care nu a fost lovită până acum de vreun obuz rusesc și, din fericire, acolo, situația este relativ sub control”, povestește Vasile Captaru.
Vasile a venit în România în urmă cu douăzeci și șase de ani, pentru studii, și s-a stabilit în București. Descrie situația din Ucraina ca fiind „groaznică și inimaginabilă pentru Europa secolului XXI, unde n-a mai fost război din 1945”.
„Oamenii din România înțeleg situația ucrainenilor”
După evenimentele din Crimeea, Luhansk și Donețk, din anul 2014, Vlad a luat în considerare decizia de a se muta împreună cu soția și fiica de un an în România. În 2018 au și făcut acest lucru, din cauza situației tot mai tensionate din țara de origine.
Nu poartă pică poporului rus, pentru că, spune el, nu există ca „ucrainenii să nu iubească un popor”. „Da, poate suntem diferiți, dar totuși frați. Sunt doar supărat pe domnul Putin și pe militarii lui”.
Rudele și prietenii lor au rămas peste hotare, într-un oraș de lângă Donețk, în Zaporojie. Nu se gândesc să plece prea curând, pentru că trebuie să își protejeze țara și casele.
„Au fost în necaz și acum s-au mai calmat, acum așteaptă. Ca fiecare om, și-au luat ceva de mâncare, niște chibrituri, au băgat combustibil, că acum e o limită în Ucraina de douăzeci de litri de persoană. Nu știe nimeni ce o să se întâmple peste o oră sau mâine”.
Înainte ca trupele rusești să intre în Ucraina, Vlad a vorbit cu mai mulți prieteni din Republica Moldova și a fost sigur până în ultima clipă că acest lucru nu poate să devină realitate. „Ziceam că nu cred. Credeam că poate Putin va intra cu armata în Luhansk și Donețk, că a dat acolo o grămadă de pașapoarte rusești și o să zică că își apără el cetățenii, dar nu credeam că intră în Kiev”.
În prezent, Vlad deține o franciză în cadrul unui magazin rusesc în care lucrează, printre altele, etnici ucraineni, bulgari și moldoveni, iar colegii și-au arătat solidaritatea.
„Am vorbit cu un băiat rus și m-a susținut, mi-a spus că îi pare rău și că el nu este de acord cu ce se întâmplă”.
Și clienții români au avut un răspuns asemănător. „Oamenii din România înțeleg situația ucrainenilor. Ieri am stat mai mult la magazin și m-am mirat că foarte mulți oameni intrau și mă susțineau. Am avut parte de o susținere enormă, eram șocat de asta. Toți ziceau că «totul o să fie bine», «o să vezi, va fi ok». Deci asta chiar m-a impresionat”.
În prezent, soția lui Vlad învață limba română, iar fiica lor, acum în vârstă de nouă ani este în clasa a treia. Nu plănuiesc să se mute înapoi în Ucraina: acomodarea lor în țară a fost simplificată de similitudinile culturale. Le place mâncarea românească, dar și oamenii de aici.
Fiica lor nu cunoaște încă situația din afara României; este prea mică. „Totuși, cândva o să să stăm de vorbă cu ea, dar mai așteptăm”.
Ce își dorește Vlad în continuare? „Să fie pace. Pace, pace, pace la toată lumea. Nu vrea nimeni război, toți vor să se ducă la muncă, să-și facă treaba, să vină acasă, să se joace cu copiii, să aibă weekendurile libere, să se ducă la mare…”.
Părerea unui etnic rus și propaganda din țara de origine
În magazinul în care Vlad deține o franciză, Arseniy Burlakov este manager de dezvoltare. În 2008, întreaga sa familie, formată din treisprezece persoane s-a mutat din Rusia în Bulgaria, unde și-a extins rețeaua de magazine. Cauza: tranziția dinspre un regim autoritar spre unul totalitar, spune Arseniy.
Acum șapte ani a venit și în România. Nici el nu e de acord cu cele întâmplate și este de părere că războiul nu e o variantă care trebuie luată în considerare.
„Toți sunt în mod firesc șocați de ceea ce se întâmplă. Nu am crezut că se va merge în continuare cu asta. Sunt rușinat. Și îmi pare teribil de rău. Vom încerca să ajutăm refugiații de aici”, adaugă Arseniy.
Pe lângă război, una dintre îngrijorările sale este legată de propaganda televizată din Rusia, care poate duce la un schimb de mentalități în rândul locuitorilor.
„Chiar și acei oameni care acum cinci ani puteau fi revoltați de ceea ce se întâmplă, astăzi sunt mai loiali lui Putin. Întreaga opoziție din Rusia a fost călcată în picioare, dacă nu a fost ucisă. Mass-media a fost redusă la tăcere, instanțele iau decizii penale, închisorile sunt pline de prizonieri politici. Ieri au avut loc mai multe demonstrații cu sloganul „fără război” și s-au încheiat cu 1.500 de protestatari în detenție. Acum, în Rusia, sunt închiși pentru o opinie”.
Și profesoara Aliona Bivolaru susține același lucru. „Televiziunile rusești au îndoctrinat ani de zile poporul rus împotriva ucrainenilor, indicându-le că acolo sunt ultranaționaliști și că sunt susținătorii lui Stepan Bandera, o figură remarcabilă din perioada rezistenței ucraineene”.
Interviurile au fost realizate în data de 25 februarie 2022.
