Linkuri accesibilitate

VIDEO. Ucraina și Rusia au făcut schimbul de prizonieri. Avioanele care îi transportau au aterizat la Kiev și Moscova


Se pare că marinarii ucraineni capturați și ajunși în arest în Rusia în noiembrie 2018 ar fi incluși în schimbul de prizonieri
Se pare că marinarii ucraineni capturați și ajunși în arest în Rusia în noiembrie 2018 ar fi incluși în schimbul de prizonieri

Televiziunea rusă de stat a difuzat imagini cu autobuze părăsind închisoarea Lefortovo din Moscova, numeroase informații indicând că cei aflați la bord ar putea fi implicați în schimbul de prizonieri cu Ucraina.

UPDATE: Schimbul masiv de prizonieri de sâmbătă între Ucraina și Rusia s-a încheiat. Cele două avioane cu prizonierii eliberați la bord au aterizat la Kiev și, respectiv, Moscova, potrivit agențiilor de știri. Guvernele rus și ucrainean nu au anunțat deocamdată lista prizonierilor schimbați. ​

UPDATE: Doi oficiali ai guvernului ucrainean au confirmat pentru Europa Liberă informațiile potrivit cărora schimbul de prizonieri este în curs de desfășurare.

Potrivit agenției Interfax autobuzele au ajuns la aeroportul Vnukovo, acolo unde a aterizat și un avion care poartă însemnele Guvernului ucrainean.

Nikolai Polozov, avocatul care conduce echipa de apărare pentru cei 24 de marinari ucraineni caputurați anul trecut de către Rusia în apropierea strâmtorii Kerci, a scris pe pagina sa de Facebook, că „acum se poate spune că procesul este în curs”.

Pozlov a declarat pentru AFP că potrivit informațiilor sale „au fost puși în autobuz. Toți cei 24”.

Avocatul a spus că se așteaptă ca marinarii să ajungă în Ucraina „în următoarele ore”.

Deocamdată, nu există informații despre indetitățile altori prizonieri care ar putea fi implicați în acest schimb.

Niciunul dintre guverne nu a anunțat care sunt condițiile pentru acest schimb, despre care președintele rus Vladimir Putin a sugerat la începutul acestei săptămâni că este pe punctul de a fi pus la punct.

Un schimb între prizonieri ar putea ajuta la consolidarea încrederii între Moscova și Kiev și ar putea deschide ușa altor negocieri în contextul în care, de cinci ani, forțele ucrainene și separatiști susținuți de Rusia se confruntă în estul Ucrainei.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG