Linkuri accesibilitate

Zeci de persoane ucise în atacurile armatei Rusiei asupra orașului ucrainean Mariupol au fost îngropate fără sicrie, într-o groapă comună. „Situația din oraș este un iad”, spune primarul acestuia.
Zeci de persoane ucise în atacurile armatei Rusiei asupra orașului ucrainean Mariupol au fost îngropate fără sicrie, într-o groapă comună. „Situația din oraș este un iad”, spune primarul acestuia.

Războiul Rusiei contra Ucrainei | Biden îi retrage Rusiei clauza națiunii celei mai favorizate. Putin trimite 16.000 de mercenari în Ucraina

În a 16-a zi a războiului ordonat de Vladimir Putin împotriva Ucrainei, forțele Rusiei se apropie de capitala Kiev și au provocat distrugeri majore în zonele din jurul acesteia. Orașele Cernigău și Mariupol sunt devastate, mai multe orașe sunt încercuite.

Putin și-a dat acordul pentru trimiterea a 16.000 de mercenari din Orientul Mijlociu în Ucraina.

Biden cere revocarea clauzei de „națiunea cea mai favorizată” pentru Rusia și interzicerea exporturilor de produse de lux și de înaltă tehnologie în Rusia și importurile rusești de caviar, vodkă și diamante.

Vicepreședintele SUA, Kamala Harris, le-a mulțumit românilor, de la București, pentru omenia de care au dat dovadă față de refugiații ucraineni.

Rusia s-a retras din Consiliul Europei, pe motiv că UE și NATO au fost „neprietenoase”.

Parchetul General al Federației Ruse a cerut ca Meta, compania care deține Facebook, Instagram și WhatsApp să fie declarată drept organizație extremistă, iar activitățile acesteia să fie interzise în Rusia.

ONU contrazice Rusia și spune că maternitatea de la Mariupol nu doar că nu era nicio bază a vreunui batalion nazist de ucraineni, așa cum a spus în urmă cu o zi șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, pentru a justifica bombardarea sa, dar că era identificată ca operațională.

Liderii UE au salutat aspirațiile europene ale Ucrainei, care a depus cerere de admitere în regim de urgență în alianța europeană, dar nu i-au transmis niciun calendar de desfășurare accelerată a procesului îndelung de aderare la UE.

2,5 milioane de ucraineni și-au părăsit țara și alte 2 milioane sunt strămutați în interiorul țării, anunță ONU. Cifrele înseamnă că 10% din ucraineni au fost nevoiți să își părăsească locuințele din cauza războiului ordonat de Vladimir Putin.

Forțele Rusiei au atacat vineri dimineață și orașe nevizate până acum. S-au auzit explozii la Luțk, Dnipro și Ivano-Frankivsk, oraș care se află la mijlocul distanței dintre Cernăți și Lvov, la circa 130 de kilometri distanță de fiecare dintre acestea.

Orașul Mariupol este încercuit și devastat, spune primarul localității, care descrie drept „iad” situația din ultimele zile. Zeci de persoane au fost îngropate fără sicriu, într-o groapă comună. Trei persoane, inclusiv un copil, au fost ucise în atacul asupra maternității și a unui spital pentru copii.

Forțele Rusiei se apropie de Kiev, au preluat controlul asupra orașului Bucea și avansează înspre sud-vestul capitalei în încercarea de a o încercui.

13:00 11.3.2022

UE își sporește cu 500 de milioane de euro contribuția la sprijinirea militară a Ucrainei, a declarat, vineri, șeful diplomației UE, Josep Borrell, la sosirea la reuniunea informală a liderilor UE de la Versailles/Franța.

Dacă va fi acceptată de liderii europeni, propunerea ar duce la peste 1 miliard de euro sprijinul militar oferit de UE Ucrainei. Borrell a declarat că există consens între statele membre pe acest subiect.

11:54 11.3.2022

2,5 milioane de refugiați ucraineni, 2 milioane strămutați

Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, Filippo Grandi, a anunțat că numărul persoanelor care au părăsit teritoriul Ucrainei în urma războiului ordonat de Vladimir Putin în 24 februarie a ajuns la 2,5 milioane.

Filippo Grandi a precizat, într-o postare pe Twitter, că alte două milioane de persoane au fost nevoite să își părăsească locuințele, dar sunt încă pe teritoriul Ucrainei.

Cele 4,5 milioane de persoane refugiate sau strămutate reprezintă 10% din populația Ucrainei.​

11:41 11.3.2022

Ucraina încearcă din nou deschidere unor coridoare de evacuare a civililor

Viceprim-ministrul ucrainean pentru reintegrarea teritoriilor ocupate temporar, Irina Vereshchuk, a declarat că autoritățile încearcă deschiderea, vineri, a mai multor coridoare de evacuare a civililor din zonele atacate de armata Rusiei.

Potrivit CNN, printre rutele avute în vedere sunt cele care leagă Zaporojie de Mariupol, Polohî, respectiv Enerhodar, precum și rute între precum cea între Volnovaha și Pokrovsk sau Izium și Lozova.

Rutele de evacuare din Mariupol și Volnovaha au fost blocate în mod repetate de atacuri ale armatei Rusiei, precizează CNN.

Rutele anunțate de Vereshchuk nu au primit acordul Rusiei, care vrea evacuarea populației către Rusia sau, cel mult, către Belarus, o variantă considerată inacceptabilă de autoritățile de la Kiev.

Mariupol este unul dintre cele mai afectate orașe de bombardamentele Rusiei. Autoritățile locale vorbesc despre peste 1.000 de civili omorâți în atacurile armatei Rusiei. Imagine din 10 martie.
Mariupol este unul dintre cele mai afectate orașe de bombardamentele Rusiei. Autoritățile locale vorbesc despre peste 1.000 de civili omorâți în atacurile armatei Rusiei. Imagine din 10 martie.

10:59 11.3.2022

Posibilă extindere a fronturilor deschise de Rusia în Ucraina

Ministerul rus al Apărării a anunțat că forțele sale au atacat și distrus două aerodromuri militare din orașele ucrainene Luțk și Ivano-Frankivsk, a căror activitate ar fi fost anihilată.

Forțele Rusiei par să extindă zona atacurilor militare ordonate de Vladimir Putin împotriva Ucrainei. Vineri dimineață au fost bombardate zone din partea central-vestică a țării.

Agențiile de știri din Rusia în citează pe purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, generalul-maior Igor Konașenkov, care a spus că forțele ruse ar fi distrus 3.213 de instalații militare ucrainene din 24 februarie până în prezent. Acesta nu a spus nimic despre distrugerea a numeroase zone rezidențiale, masivă în numeroase orașe, și despre civilii morți în atacuri.

Afirmațiile Ministerului Apărării nu au putut fi verificate imediat, dar autoritățile locale din Ivano-Frankivsk și Luțk au raportat explozii în apropierea celor două aeroporturi. Noile ținte ale Rusiei ar putea indica o extindere a fronturilor deschise de aceasta în Ucraina.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG