Ofensiva fulgeră a fost anunțată de Andriy Kovalenko, șeful Centrului pentru Combaterea Dezinformarii al Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, care a declarat într-un tweet, pe 5 ianuarie, că forțele ruse din Kursk au fost „atacate în mai multe direcții, ceea ce a fost o surpriză pentru ei”.
De asemenea, șeful biroului președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a menționat indirect atacul surpriză spunând: „Regiunea Kursk, vești bune, Rusia primește ceea ce merită”.
Se pare că ofensiva este lansată din centrul districtului Sudja, care se află sub control ucrainean din august, în direcția Bolșoie Soldatskoye, la aproximativ 70 de kilometri de orașul Kursk, centrul administrativ al regiunii.
Nu a existat încă niciun comentariu din partea armatei ucrainene cu privire la atac, dar Ministerul rus al Apărării a declarat prin intermediul agenției de presă de stat TASS că „în jurul orei 9:00 a.m., ora Moscovei, forțele armate ucrainene au lansat un contraatac pentru a opri înaintarea Rusiei în direcția Kursk”.
Europa Liberă nu a putut până la publicarea acestei știri să verifice în mod independent cele mai recente afirmații despre situația din Kursk din cauza dificultății de a obține date din prima linie.
Potrivit postărilor rusești despre război de pe Telegram, care urmăresc îndeaproape evoluția de pe câmpul de luptă, atacul este efectuat cu vehicule blindate, vehicule de deminare și sisteme de război electronic, despre care se spune că contracarează cu succes dronele rusești.
Canalul MIG Rossyy a susținut că armata ucraineană a avut „succese locale”.
Luptele par să fie centrate în jurul satului Berdin de lângă Bolshoye Soldatskoye, MIG Rossy spunând că „acestea nu sunt manevre lente ale unor grupuri mici de sabotaj, ci o încercare de atac la scară largă”.
Trupele ucrainene au preluat o parte din regiunea Kursk a Rusiei într-un atac surpriză, la începutul lunii august 2024. Aproximativ jumătate din teritoriul cucerit în ofensiva inițială a fost recucerit de atunci, dar Kievul deține în continuare Sudja și aproximativ 500 de kilometri pătrați de teritoriu rus.
În ultimele zile, canalele Telegram au răspândit discuții despre o nouă ofensivă pregătită de Ucraina, care se presupune că era programată să coincidă cu viitoarea învestire a lui Donald Trump ca președinte al SUA pe 20 ianuarie.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.