Tudorel Toader, după decizia CEDO în cazul Kovesi: Președintele n-a revocat-o în baza propunerii mele, ci a deciziei CCR

Preşedintele Klaus Iohannis a pus în aplicare decizia CCR, nu evaluarea ministrului, spune fostul ministru al Justiției Tudorel Toader, despre revocarea fostei șefe a Parchetului Anticorupție, după ce Laura Codruța Kovesi a obținut marți o victorie la CEDO împotriva demiterii sale.

Tudorel Toader spune că, de fapt, nu el e cel care a demis-o pe Laura Codruta Kovesi și că în procesul de demitere au existat trei factori, preşedintele Klaus Iohannis fiind cel care a pus în aplicare decizia Curţii Constituţionale a României:

Îți mai recomandăm

Kovesi câștigă la CEDO procesul intentat României: Decizia CCR - abuzivă

„Pe firul acestui proces de demitere au fost practic trei factori care şi-au împlinit misiunea lor.

Eu, ca ministru, am făcut raportul de evaluare şi am propus revocarea. Propus revocarea!

După aceea, a fost sesizată Curtea Constituțională. Ministrul nu este autor al dreptului de sesizare a Curţii. O face guvernul, președintele Camerei, președintele Senatului.

Curtea Constituțională a dat o decizie şi preşedintele a revocat-o în baza acelei decizii. Că președintele n-a revocat-o în baza propunerii mele, ci decizia (sic!) Curții Constituționale. Ea este, ea se execută.

Prin urmare, eu cam asta pot să spun”, a declarat marți Tudorel Toader pentru BZI live.

(minutul 52.55)

Cu unanimitate de voturi, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că prin decizia CCR, Laurei Codruța Kovesi i s-a încălcat dreptul la Justiție: „reclamantei i s-a refuzat accesul la o instanță pentru a contesta încetarea prematură a mandatului său de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție, ca urmare a opiniilor și pozițiilor pe care le-a exprimat public în calitatea sa profesională în ceea ce privește reformele legislative care afectează sistemul judiciar.​”

Îți mai recomandăm

Klaus Iohannis: Decizia CEDO în cazul Kovesi nu poate rămâne fără consecințe

De asemenea, Curtea constată o încălcare a Articolelor 6.1 și 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Laura Codruța Kovesi nu a cerut despăgubiri statului roman, iar reparația este una morală.

Ce spune CEDO:

“153.Cu privire la acest aspect, trebuie să se constate că, în decizia sa din 30 mai 2018, Curtea Constituțională a menționat în mod expres că, în împrejurările specifice ale cauzei reclamantei, instanțele administrative aveau competențe limitate de a revizui decretul prezidențial pentru înlăturarea reclamantului. De fapt, Curtea Constituțională a considerat că o astfel de revizuire se limita la legalitatea stricto sensu a decretului, mai precis la autoritatea emitentă, la temeiul său juridic, la existența propunerii de eliminare de către ministrul justiției, precum și la transmiterea acestei propuneri către CSM spre aprobare, la semnare și, dacă este cazul, la publicarea acesteia în Monitorul Oficial (a se vedea punctul de 62 mai sus).Având în vedere aceste limite specifice stabilite de Curtea Constituțională, Curtea consideră că o plângere depusă la instanțele administrative nu ar fi fost eficace decât pentru legalitatea externă a decretului prezidențial examinat, oferind astfel doar o revizuire formală. O astfel de cale nu ar fi fost o cale de atac eficientă pentru a se afla în centrul plângerii reclamantei — faptul că mutarea sa a fost o sancțiune disciplinară nelegală declanșată de opiniile exprimate în mod public în contextul reformelor legislative — care ar fi necesitat o examinare a temeiniciei și a legalității decretului în cauză.

154.Având în vedere cele de mai sus, în lipsa unor exemple de jurisprudență la nivel național cu privire la cazuri similare și având în vedere caracterul obligatoriu și specific al deciziei adoptate de Curtea Constituțională în prezenta cauză, Curtea nu este convinsă că reclamantul a avut o cale de atac internă disponibilă pentru a ataca în mod eficient în fața instanței pe care aceasta din urmă a intenționat să o conteste, și anume motivele retragerii sale din funcția de procuror șef al DNA prin Decretul prezidențial din 9 iulie 2018, în conformitate cu Hotărârea Curții Constituționale din 30 mai 2018. Orice posibilitate de control jurisdicțional a fost limitată la revizuirea formală a decretului de eliminare, în timp ce examinarea caracterului adecvat al motivelor, pertinența faptelor invocate pe care s-a întemeiat retragerea sau îndeplinirea condițiilor legale de validitate, în special aprobarea propunerii ministrului justiției de CSM în conformitate cu articolul 54 alineatul (4) din Legea nr. 303/2004 (a se vedea punctul de mai 73 sus) a fost exclusă în mod expres. Prin urmare, amploarea controlului jurisdicțional de care dispune solicitantul în circumstanțele prezentei cauze nu poate fi considerată „suficientă”.

157.Pe baza considerațiilor de mai sus, Curtea respinge obiecția guvernului cu privire la neepuizarea căilor de atac interne și concluzionează că statul pârât a afectat însăși esența dreptului de acces al solicitantului la o instanță din cauza limitelor specifice pentru o reexaminare a cazului său, stabilită în hotărârea Curții Constituționale.“

208.Pe de altă parte, procedura de radiere de la funcția de procuror șef al DNA a fost inițiată de ministrul justiției la 23 februarie 2018 (a se vedea punctul de 18 mai sus), cu puțin mai mult de un an și cu două luni înainte de sfârșitul duratei stabilite a mandatului său, aplicabil în temeiul legislației în vigoare la momentul numirii sale (16 mai 2019 — a se vedea punctul de mai sus8). Deși reclamantul a rămas în calitate de procuror, aceasta a fost în cele din urmă înlăturată din funcția sa de procuror șef la 9 iulie 2018 (a se vedea punctul de 67 mai sus) înainte de încheierea mandatului său. Această îndepărtare și motivele care o justifică pot fi cu greu conciliate cu luarea în considerare în mod special a naturii funcției jurisdicționale în calitate de ramură independentă a puterii de stat și a principiului independenței procurorilor care — potrivit Consiliului Europei și altor instrumente internaționale — este un element esențial pentru menținerea independenței judiciare (a se vedea punctele 90— de93 mai sus). În acest context, se pare că îndepărtarea prematură a reclamantului din funcția sa de procuror șef al DNA a învins chiar scopul menținerii independenței sistemului judiciar.

209. În plus, încetarea anticipată a mandatului reclamantului a fost o sancțiune deosebit de severă, ceea ce ar fi avut fără îndoială un „efect de descurajare”, în sensul că ar fi trebuit să îi descurajeze nu numai pe aceasta, ci și pe alți procurori și judecători de pe viitor să participe la dezbateri publice cu privire la reformele legislative care afectează sistemul judiciar și, în general, cu privire la aspecte legate de independența sistemului judiciar (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea Guja, § 95, și Hotărârea Kayau, § 106, ambele citate anterior).