Linkuri accesibilitate

Donald Trump urmează să anunțe noi taxe de import, pentru oțel și aluminiu


Președintele american, Donald Trump, și fiica lui, Ivanka Trump, la Super Bowl din New Orleans.
Președintele american, Donald Trump, și fiica lui, Ivanka Trump, la Super Bowl din New Orleans.

Președintele Donald Trump a anunțat că, pe 10 februarie, va impune tarife de 25% pentru toate produsele din oțel și aluminiu care intră în Statele Unite. Anunțul a adâncit îngrijorările de extindere a războiului comercial care a afectat deja piețele financiare la nivel global.

„Orice oțel care intră în Statele Unite va avea un tarif de 25%”, a declarat Trump reporterilor aflați la bordul Air Force One, în timp ce se îndrepta spre New Orleans pentru a participa la Super Bowl, finala campionatului de fotbal american.

Informațiile guvernamentale și din industrie arată că principalele surse de import american pentru oțel sunt Canada, Brazilia, Mexic și Coreea de Sud. De asemenea, Canada furnizează aproape 80% din aluminiul importat de Statele Unite.

Trump a mai precizat că, pe 11 sau 12 februarie, va anunța, cel mai probabil, „tarife reciproce” pentru țările care deja taxează produsele americane.

„Dacă ei ne taxează cu 130%, iar noi nu le impunem nimic, lucrurile nu vor rămâne așa”, a spus el.

Președintele nu a oferit detalii suplimentare despre acest plan, dar a confirmat că și produsele din aluminiu vor fi incluse în noile tarife.

Experții avertizează că astfel de taxe ar putea destabiliza economia globală. De asemenea, ei avertizează că consumatorii americani vor suporta costurile tarifelor, prin prețuri mai mari la produsele importate.

Pe 3 februarie, Trump i-a avertizat pe americani că ar putea resimți „durere economică” din cauza tarifelor comerciale care vizează Canada, Mexic și China – cei mai mari trei parteneri comerciali ai SUA.

Ulterior, el a declarat că tarifele impuse Canadei și Mexicului vor fi amânate timp de 30 de zile, după ce liderii celor două țări au promis măsuri mai stricte la frontieră pentru a opri migrația ilegală și traficul de droguri.

Trump susține că impunerea tarifelor asupra mărfurilor străine va încuraja revenirea producției acestor bunuri în Statele Unite.

De asemenea, președintele american a amenințat că va introduce taxe și pentru produsele din Uniunea Europeană, precizând că acestea vor fi aplicate „în curând, fără îndoială.” A sugerat, de asemenea, că Marea Britanie ar putea fi vizată.

Trump a criticat de mult timp tarifele de 10% impuse de UE asupra mașinilor americane, în timp ce SUA taxează automobilele europene cu doar 2,5%, deși aceste tarife diferă în funcție de tipul vehiculului.

Pe 9 februarie, președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat că tarifele americane asupra produselor europene ar putea duce la creșterea inflației în SUA.

Într-un interviu pentru CNN, Macron l-a sfătuit pe Trump să nu își îndrepte atenția asupra aliaților din UE.

„Este Uniunea Europeană principala ta problemă? Nu cred. Prima ta problemă este China, deci ar trebui să te concentrezi pe asta,” a spus Macron.

„Dacă impui tarife în prea multe sectoare, vei crește costurile și vei provoca inflație în SUA. Oare asta își dorește poporul tău? Nu sunt atat de sigur”, a adăugat Macron

Piețele financiare din întreaga lume au scăzut brusc după ce Trump a anunțat inițial tarifele împotriva Canadei, Mexicului și Chinei.

Totuși, acestea și-au revenit după ce președintele a dat semne că este dispus să negocieze în privința taxelor.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG