Linkuri accesibilitate

La școală cu ghiozdane, cărți și testul antidrog. Părinții: „Nu suntem de acord cu testarea în masă, că nu suntem o națiune de drogați”


Elevii din București ar putea să învețe despre efectele drogurilor și să fie testați în școli sau să aducă adeverință că au fost testați, conform unor propuneri venite din partea prefectului Capitalei.
Elevii din București ar putea să învețe despre efectele drogurilor și să fie testați în școli sau să aducă adeverință că au fost testați, conform unor propuneri venite din partea prefectului Capitalei.

Elevi testați antidrog și adeverința medicală la început de an școlar sunt două propuneri rezultate în urma unei ședințe de la Prefectura Capitalei, la care au participat mai multe autorități naționale. Scopul: combaterea consumului de droguri în rândul elevilor.

Trei propuneri are, de fapt, prefectul municipiului București, Rareș Hopincă, în încercarea de a-i convinge pe elevi să nu mai consume droguri:

  1. testarea în școală cu aparat antidrog;
  2. prezentarea unei adeverințe medicale la începutul anului școlar care să ateste că respectivul copil și-a făcut analize de sânge antidrog, dar documentul să nu prezinte rezultatele analizelor;
  3. introducerea în curriculă a unei ore de educație antidrog în școală.

Variantele au ajuns pe social media, după ce prefectul s-a văzut miercuri cu reprezentanți de la Agenția Națională Antidrog, Jandarmerie, Inspectoratul Școlar și până la Avocatul Copilului.

„Noi am propus -și e foarte important și chiar vă rog să menționați că momentan consultăm opinia părinților, nu suntem în fața unor propuneri ferme”, spune Rareș Hopincă pentru Europa Liberă, după ce primele două idei au început să fie criticate și de părinți, și de copii, și de psihologi.

„E foarte posibil ca unele dintre aceste măsuri să nu se regăsească în lista finală, pentru că, dacă părinții nu sunt de acord cu ele, oricum nu putem să le implementăm”, completează prefectul Capitalei.

Prin urmare, el mizează acum pe „conștientizarea problemei la nivelul municipiului București”, acolo unde este aria sa de expertiză, „dar problema este la nivel național și chiar la nivel internațional”.

„Primul pas este este conștientizarea, iar a dezbate despre acest lucru este primul pas în rezolvarea problemei. Măsurile efective pe care le vom lua, le vom lua în urma unor fundamentări extrem de atente și de temeinice, pentru că e un domeniu extrem de sensibil”, completează el.

Prefectul Capitalei: Școala nu trebuie să știe rezultatul, familia este primul partener

Europa Liberă a consultat fiecare dintre părțile care ar putea fi implicate într-un astfel de proces: reprezentanții elevilor, părinților, directori de școli și psihologi.

Am vrut să vedem în primul rând cum motivează prefectul Capitalei propunerile criticate,.

„Ideea unei adeverințe vine tocmai în acest punct al conștientizării”, spune Rareș Hopincă.

„Dacă o familie își duce copilul la analize medicale, rezultatul analizelor am propus să fie anonim. Școala nu trebuie să știe rezultatul, trebuie să aibă doar dovada că acel copil a parcurs analizele. Dar dacă familia cunoaște această informație, familia e primul partener și prima verigă în acest lanț al rezolvării problemei”, spune prefectul pentru Europa Liberă.

Rareș Hopincă este prefectul Capitalei din 27 iulie 2023.
Rareș Hopincă este prefectul Capitalei din 27 iulie 2023.

Dacă analizele medicale sunt pozitive la droguri, în acest caz familia poate să ducă copilul la la psiholog, la consiliere specializată sau poate să apeleze la serviciile Agenției Naționale Antidrog, explică reprezentantul guvernului.

„Prima dată, familia trebuie să știe, pentru că, în foarte multe dintre cazuri, tinerii scapă de sub tutela familiei. Ajung în tot felul de anturaje, în tot felul de grupuri și familia pierde controlul”, mai argumentează Hopincă.

El spune că adeverința nu va fi „un pas birocratic”. „Nu-și dorește nimeni să ia măsuri doar ca să creeze încă o verigă birocratică, fără să rezolve problema.”

Cine plătește?

În cazul adeverinței medicale, prefectul Hopincă spune că, „dacă medicul recomandă să ne facem analize de sânge o dată pe an, poate chiar mai des, odată cu înaintarea în vârstă, să mai băgăm niște markeri în analiză nu e atât de complicat”.

Pentru testarea antidrog din școli, în acest moment nu este clar cine le-ar putea face, când, cum și pe banii cui. Ideea prefectului este să fie un serviciu medical decontat de către stat, prin Casa de Asigurări de Sănătate.

„Pentru că nu putem să punem în cârca unor familii, care majoritatea fac parte și din grupuri vulnerabile, încă o cheltuială. Deci statul trebuie să-și asume această cheltuială, în opinia mea, ca parte a luptei împotriva consumului de droguri, ca parte din strategia națională”, afirmă Rareș Hopincă.

„Este o opinie personală, în momentul în propunerea și metodologia vor ajunge efectiv la întocmire și la implementare, toate aceste lucruri pot fi discutate temeinic. Momentan întrebăm părinții dacă sunt de acord cu astfel de propuneri. Rafinarea propunerilor e o etapă ulterioară”, admite prefectul Capitalei.

Părinții și-ar dori teste inopinate

Iulian Cristache este președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți - Învățământ Preuniversitar, iar unul dintre membrii săi a participat la întâlnirea organizată de prefect.

El respinge ideea de adeverință medicală, sub forma în care a fost prezentată acum această propunere.

„Sub nicio formă nu putem fi de acord cu așa ceva, pentru că ar însemna să punem 3 milioane de familii pe drumuri. Nu-și va îndeplini nici rolul și nici scopul. Nu cred că va fi o soluție care să vină în sprijin”, declară Cristache, pentru Europa Liberă.

În opinia lui, este bine că autoritățile se gândesc să întărească strategia de combatere a consumului „doar că trebuie să lucrăm la pachet”.

Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți - Învățământ Preuniversitar.
Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți - Învățământ Preuniversitar.

„Avem nevoie în primul rând de prevenție adevărată, pentru că noi în general avem strategii trecute frumos pe foi, dar în practică nu sunt puse”, spune el.

Reprezentantul părinților completează că strategiile nu sunt puse în practică fie pentru că nu există o resursă umană calificată, fie că nu sunt fonduri sau fie că „așa suntem noi obișnuiți, doar să facem lucrurile pe hârtie”.

Iulian Cristache este de acord cu testările antidrog în școli, dar să fie inopinate, deoarece „în masă, clar că nu ai cum să faci”.

Pentru elevii de liceu, el crede că „n-ar trebui să deranjeze pe nimeni din familii”, chiar dacă dacă unii sunt minori, dar au totuși de la 15 ani în sus.

„Sigur că nu putem să călcăm Constituția în picioare, dar putem gândi un proiect care să vină în sprijinul societății în general”, argumentează el, oferind ca exemplu o statistică conform căreia 20% dintre tinerii între 14 și 35 de ani sunt consumatori de substanțe interzise.

„Ar trebui să ciulim foarte bine urechile la aceste rapoarte, pentru că riscăm foarte mult și s-ar putea să ne trezim prea târziu doar încercând să ne uităm la Constituție”, spune președintele FNAP-IS.

Suntem de acord cu niște testări inopinate, suntem de acord cu testare cu acordul părinților acolo unde vârsta o impune. Nu suntem de acord cu testarea în masă, că nu suntem o națiune de drogați.
Iulian Cristache

„Testezi pe ici-colo, astfel încât elevii să știe că dacă vor consuma, există riscul cândva să fie depistați. Și, dacă vor fi depistați, haideți să mergem pe consiliere, pentru că riscăm să distrugem viața copilului. Asta trebuie să fie atitudinea noastră”, completează Cristache.

În schimb, el spune că în cazul elevilor de gimnaziu ar trebui obligatoriu acordul părinților, iar aceștia să fie anunțați cu 24 de ore înainte.

O astfel de măsură ar fi benefică pentru familie, în opinia sa, deoarece „oricât de mult am spune noi că suntem lângă copii, majoritatea dintre noi suntem de dimineață până seara la serviciu”.

„Copiii pot consuma fie în urma unui șoc emoțional sau unii pur și simplu din curiozitate și, din păcate, unii dintre ei ajung să fie dependenți”, afirmă liderul FNAP-IS.

„Tragem un semnal de alarmă, dar nici să ne facem de râsul Europei. E ca și cum ne-am duce toți la aeroport și am sta toți cu mâinile-n sus, că avem toți câte-o armă albă la noi. Nu toți elevii consumă și nu trebuie să punem niște ștampile acolo unde nu este cazul”, spune el.

„Și chiar și acolo unde e cazul, nu punem ștampilă. Este nevoie de profesionalism, de aceea trebuie să fim foarte atenți la modul în care luăm în calcul astfel de lucruri.

Pe de altă parte, ar trebui să fim deschiși ca familie la astfel de lucruri, pentru sunt foarte mulți copii care se droghează și n-ar trebui să mergem doar pe principiul că nu e bine... Nu, ar trebuie să deschidem foarte bine ochii, pentru că lucrurile se întâmplă”, argumentează Iulian Cristache.

Testarea, o măsură drastică în ochii elevilor

Președinta Consiliului Național al Elevilor, Miruna Croitoru, consideră că testarea antidrog în școli „este o măsură destul de drastică”.

„Ce am dori noi este să se meargă foarte mult pe informare, conștientizare, prevenție - să fie conștientizate toate efectele ale consumului de droguri”, spune ea, într-o discuție cu Europa Liberă.

Ne-am dori foarte mult să fie păstrat caracterul anonim al elevilor care sunt testați.
Miruna Croitoru

„Este foarte important ca elevii să știe ce înseamnă cu adevărat consumul de droguri, cum se poate ajunge foarte ușor la dependență și de foarte multe ori chiar să se înceapă aceste discuții din școala gimnazială, pentru că odată ajunși la liceu există foarte multă presiune, fie din partea anturajului, fie o situație familială neplăcută acasă”, argumentează Miruna Croitoru.

Spune că tinerii încep să consume droguri din multe cauze, iar testarea o vede mai degrabă ca pe-o „ultimă variantă în asigurarea diminuării consumului în rândul elevilor”.

Totuși, dacă acest lucru s-ar întâmpla, reprezentanta elevilor spune că și-ar dori „să fie păstrat caracterul anonim al elevilor care sunt testați”, indiferent de rezultat.

„Chit că testul acela va ieși pozitiv sau negativ, va exista o anumită discuție în rândul colegilor de clasă sau elevul respectiv va deveni victima fenomenului de bullying, numai pe motivul că a fost testat antidrog”, adaugă ea.

Dacă testul este pozitiv în cazul unui elev, Miruna Croitoru spune că o idee ar putea fi chiar și discuția în clasă, pe lângă evidenta consiliere a acestuia.

Președinta Consiliului Național al Elevilor, Miruna Croitoru.
Președinta Consiliului Național al Elevilor, Miruna Croitoru.

„Să existe înțelegere din partea elevilor și să fie purtate aceste discuții la clasă, adică cumva să fie destigmatizat tot acest subiect și să înțeleagă inclusiv elevii din clasă că respectivul coleg are nevoie de mai multă susținere, de mai multă înțelegere, nu de jigniri sau o marginalizare”, afirmă reprezentanta elevilor.

Ea spune că adeverința adeverință medicală la început de an școlar care să arate că elevul și-a făcut analizele antidrog „poate fi o soluție”.

„Trebuie să urmărim exact ce efect va avea într-un an, în doi ani, pentru a spune dacă a fost cu adevărat eficientă în a preveni consumul de droguri în rândul tinerilor.”

„Din nou, mizăm foarte mult pe caracterul confidențial al întregului proces, pentru că poate apărea foarte ușor această stigmatizare și este ultimul lucru de care un elev aflat într-o situație vulnerabilă, cum ar fi consumul de droguri, ar avea nevoie”, subliniază Miruna Croitoru.

Director: Putem pleca de la prevenție

Adina Nasta, directoarea Școlii Nr. 1 din Timișoara, consideră că testarea elevilor poate fi o idee bună, cu anume condiții.

„Să fie aplicată corect, adică să se respecte toate reglementările în ceea ce privește acordul părinților și procedurile legale în vigoare, ca să nu existe abuzuri. Dar da, în principiu este o idee foarte bună”, spune ea, pentru Europa Liberă.

„E foarte important să plecăm de la prevenție, e foarte important să facem acțiuni de conștientizare a pericolului pe care îl prezintă drogurile și substanțele acestea”, mai spune Adina Nasta.

Ea ar vedea posibilă, în anumite condiții, inclusiv testarea cu rol demonstrativ: „Putem să o integrăm în diverse activități educative”.

„N-aș vrea să se ajungă la situația în care elevul să fie pus la zid sau să fie considerat un infractor. Când îi testează, copiii poate cred că au făcut ceva rău sau că sunt pedepsiți, deci în niciun caz ca o formă de pedeapsă”, argumentează directoarea școlii din Timișoara.

Vorbind fără să vadă exact textul propunerii în ceea ce privește adeverința medicală, directoarea școlii nu a putut să-și exprime o opinie pro sau contra, dar a oferit ca exemplu dosarele elevilor conțin adeverințe medicale în care este expusă situația lor.

Profesoara Adina Nasta insistă totuși pentru prevenție și educație: „Cu astea sunt foarte, foarte de acord”.

„Partea de testare s-o facem cumva ca o parte de conștientizare, nu neapărat punitivă. Copilul e foarte afectat în momentul în care i se întâmplă lucrul ăsta, pentru că se gândește «dar de ce pe mine, ce am făcut?» Așa, îl punem într-o situație dificilă și n-aș vrea să ajungem la situațiile astea”, completează ea.

Testarea nu e atât de simplă, spun psihologii

Psihologul Mihai Copăceanu i-a răspuns direct prefectului Rareș Hopincă, după ce a prezentat cele trei propuneri, și a vorbit în mod particular despre testarea antidrog în școli, venită dintr-o „nevoie de a rezolva rapid, de a avea rezultate imediat”.

„Ipotetic vorbind, orice adolescent care știe că va fi testat înainte de 11 septembrie ar putea să nu mai fumeze marijuana câteva zile înainte”, exemplifică el.

„Nu e atât de simplu. În primul rând, numeroase studii din ultimii 20 de ani din Statele Unite pană în Australia subliniază că testarea nu are nicio eficiență si nu descurajează consumul de droguri. Mai mult, există aspecte legale și moral-etice care împiedică testarea”, afirmă specialistul.

El menționează inclusiv prețurile „uriașe” ale testelor, faptul că asistenții medicali nu pot fi obligați să le facă și atrage atenția asupra testărilor fals-pozitive, ca în cazul testelor Covid.

„Avem nevoie de o abordare mult mai matură și eficientă. În final, tot potrivit statisticilor, acele chestionare vor indica un procent scăzut de părinți care își vor da consimțământul. Peste 70% dintre părinti nu vor fi de acord”, spune Mihai Copăceanu.

În plus, el ridică mai multe întrebări tehnice:

  • de la ce vârstă testăm, de la clasa a VII-a? De la grădiniță?
  • dacă rezultatul este pozitiv, ce se întâmplă? Nu permitem intrarea elevilor în școală?
  • dacă într-o clasă zece elevi sunt depistați pozitiv și într-o școală în urma testării avem 200 de elevi pozitiv, ce consecințe vor fi?
  • ce faci când elevii ies pozitiv la teste și în realitate ei nu au consumat? Mergi cu zeci de elevi de la o școală și sute din oraș la spital pentru analize biologice?

Ministrul Rafila: Să creştem capacitatea de testare pentru droguri

„Este o propunere. Eu nu sunt specialist în partea asta, de control a consumului de droguri. Prefer să las pe cei care se ocupă de acest lucru. Trebuie să vedem şi exemple din alte ţări din UE, încât măsurile să-şi atingă scopul propus”, a declarat Alexandru Rafila, joi, potrivit News.ro.

Ministrul Sănătăţii a adăugat că trebuie crescută capacitatea de testare pentru droguri.

„Ea există în centrele şi institutele de medicină legală şi sunt la dispoziţia colegilor de la MAI, pe baza unui ordin comun pe care l-am semnat anul trecut, dar capacitatea de testare trebuie crescută la nivelul Ministerului Sănătăţii cât şi a Ministerului Administraţiei şi Internelor”, a precizat el.

Alexandru Rafila a precizat că a avut şi o discuţie deocamdată informală cu ministrul Educaţiei, Ligia Deca, iar „educaţia pentru sănătate este cea care poate să genereze comportamente de bună calitate, care să evite consumul de droguri, alcool şi tutun”.

  • 16x9 Image

    George Costiță

    A intrat ca Senior Correspondent în echipa Europei Libere în ianuarie 2022, după zece ani în care a scris despre cele mai importante evenimente interne și externe ale zilei în două redacții de televiziune din București și a colaborat cu o platformă de investigații. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din Iași și a câștigat experiență încă din anii studenției, colaborând cu revistele locale.

XS
SM
MD
LG