Un cetățean american care lucrează ca „asistent politic” la Ambasada Ungariei din Washington a participat la un miting al supremației rasei albe din 2017 din Charlottesville, Virginia - e concluzia unei investigații a Serviciului maghiar al RFE/RL. În urma demonstrațiilor, un contraprotestatar și-a pierdut viața.
În ultimii șapte ani, Taylor Ragg a fost implicat în acțiuni ale aripilor conservatoare și de extremă dreapta din politica americană, care au adoptat la scară largă regimul autoritar populist al prim-ministrului ungar Viktor Orban drept model pentru Statele Unite.
Ragg, în vârstă de 29 de ani, a fost asistent politic la Ambasada Ungariei la Washington cel puțin din februarie 2021, potrivit capturilor video arhivate pe site-ul ambasadei, dar și altor surse apropiate acesteia.
Imaginile video analizate de Serviciul maghiar al RFE/RL arată că Ragg a purtat o torță în timpul unui marș nocturn al susținătorilor supremației albilor, de la Charlottesville, de pe 11 august 2017, ca parte a unui protest față de decizia orașului de a înlătura o statuie a generalului Robert E. Lee, lider militar confederat în timpul Războiului Civil American.
Participanții la marșul nocturn au strigat sloganuri naționaliste în favoarea rasei albe, precum „Nu ne veți înlocui”. Dar, în imaginile filmate și analizate de jurnaliști, Ragg, care purta o torță de tip tiki, nu se număra printre cei care scandau.
A doua zi au izbucnit ciocniri între participanții la protestul intitulat „Uniți dreapta” și contramanifestanți. O femeie a fost ucisă atunci când un bărbat a intrat cu mașina într-un grup de contramanifestanți.
Șoferul a fost găsit vinovat de crime motivate de ură și condamnat la închisoare pe viață.
Trei surse apropiate Ambasadei Ungariei la Washington au confirmat Serviciului maghiar al RFE/RL că bărbatul care apare pe înregistrarea video a marșului cu torțe din ajunul evenimentelor tragice este Ragg.
Nici Ragg, nici Ambasada nu au răspuns la întrebările trimise de Serviciul maghiar al RFE/RL privind angajarea sa.
La o lună după evenimentul mortal de la Charlottesville, Ragg a devenit subiectul unei știri de impact național în Statele Unite, atunci când o femeie care studia la aceeași universitate cu el l-a acuzat de incitare la hărțuire: într-o postare pe Facebook, Ragg le-a spus altor utilizatori să o denunțe deoarece ar fi o imigrantă ilegală. La scurt timp, pagina acesteia s-a umplut de comentarii rasiste.
Femeia, Paola Garcia, a venit în Statele Unite, împreună cu părinții, la o vârstă fragedă. Ea a primit dreptul de a rămâne ca urmare a unui program inițiat de fostul președinte american Barack Obama, care permite imigranților fără documente să rămână temporar în țară dacă au ajuns aici în copilărie.
Președintele Transylvania University din Lexington, Kentucky, a emis ulterior o declarație în care a calificat postarea lui Ragg drept „reprobabilă”. Universitatea a anunțat, totodată, că Ragg nu mai este studentul lor.
Ragg a fost fotografiat anul trecut la Conferința Acțiunii Politice Conservatoare, o conferință anuală care atrage activiști și politicieni conservatori. Alături de el apare Mark Ivanyo, șeful grupului de advocacy conservator „Republicanii pentru reînnoire națională”, care se autodescrie „național-populist”.
Ivanyo l-a lăudat pe Orban, care l-a susținut pe Donald Trump, fostul președinte american și actualul candidat republican la alegerile prezidențiale americane din 5 noiembrie, ca fiind „un om al poporului și pentru popor”.
De la ascensiunea sa la putere, în 2010, Orban a restricționat drepturile civile și a întărit controlul asupra mass-media, în timp ce legăturile sale continue cu președintele rus Vladimir Putin, după invazia pe scară largă a Ucrainei de către Moscova, l-au pus în dezacord cu alți lideri europeni.
Articol publicat inițial pe rferl.org.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.