E lumină de puțină vreme în Iași când medicul Cătălina Roșca iese din blocul în care locuiește.

Ora e 5:37, iar razele soarelui încep timid să își facă loc printre blocurile de peste opt etaje din cartierul Nicolina.

Pentru doctorița Roșca, e începutul unei noi zile de muncă. Una dintre miile din ultimele trei decenii pe care o începe la fel: se trezește la 5:00, dă de mâncare câinelui din rasa Schnauzer, pe care îl iubește ca pe ochii din cap, se pregătește și pleacă.

Mai întâi la autobuz; ruta 19, spre gară - pe care vrea să îl prindă negreșit înainte de șase fără zece.

De pe scaunul autobuzului în care călătorim alături de ea, vine cu explicații. „După șase pornesc semafoarele, începe să se aglomereze, există riscul să nu ajungem la timp.”

Are dreptate; neoprit de nicio culoare roșie, autobuzul 19 parcurge drumul până la gară probabil de două ori mai repede decât o va face o oră sau două mai târziu.

E 6:15 și suntem deja acolo. Mai devreme decât ar trebui, dar de ce să riști? Trenul Regio 5603 în direcția Suceava, via Pașcani, e oricum tras pe linie și, la o adică, mai bine să aștepți câteva minute, decât să-l pierzi.

În vagon, se miră unul-altul, e deja aer condiționat. „Acum câteva zile era prea frig, am înghețat până la Pașcani”, spune doctorița Roșca.

Diminețile în gara din Iași scot la iveală mai bine decât orice dezastrul în care se zbate CFR. Săli învăluite în mirosuri pestilențiale, peroane de care ți se lipesc pantofii de la mizerie, scaune ocupate de oameni băuți sau de necăjiți.

De ce cu trenul? Întrebarea vine firesc pentru medicul ieșean, care face naveta așa de pe 2 februarie 1994.

„Trenul mi s-a părut de la bun început un mijloc de transport sigur […] Pe vremea respectivă, absolut toți colegii navetiști, de toate specialitățile, făceau naveta cu trenul astfel încât acea oră și câteva minute pe care o petreceam până ajungeam la serviciu era o adevărată ședință de lucru în care fiecare dintre noi vorbea despre cazurile sale”, punctează Cătălina Roșca.

„Momentul meu”

Cătălina Roșca, medic de laborator în vârstă de 62 de ani, este unul dintre zecile de doctori - dacă nu sutele -, care pleacă zilnic din Iași, înspre celelalte orașe și comune din regiune, ca să muncească. Însă printre puținii care nu au renunțat la tren, în favoarea mașinii.

„Acum 30 de ani, nu doar medicii, ci și judecătorii, avocații, notarii făceau naveta cu trenul. Acum lumea preferă mașina”, spune medicul, după ce s-a pus în mișcare garnitura 5603 Iași – Suceava.

Doctorița a continuat să meargă la tren și după ce a devenit director medical la Spitalul CF din Pașcani și, de câțiva ani, manager al unității. Timpul petrecut în tren nu e doar drum spre muncă; e mai mult de-atât.

„E timpul meu personal. Pot să citesc, să mă relaxez, să mă uit pe geam. Simt că e doar timpul meu, nu vă dați seama cât de important este acest lucru”, subliniază convingător Cătălina Roșca.

La 8:21, fără niciun minut de întârziere, trenul ajunge în Pașcani. „Bună dimineață, doamna manager”, aude medicul ieșean în timp ce traversează șinele de cale ferată pe de-a dreptul. Medicul nu era singurul din tren care mergea într-o zi de iulie din 2023 către Spitalul CF Pașcani; câteva asistente erau în alt vagon.

Spitalul CF Pașcani funcționează într-un ansamblu de clădiri vechi, cea mai veche din 1920, care arată atât cât de bine poate arăta o construcție veche de un secol.

Dintre cei zece medici care lucrează în acest spital, opt fac naveta. Cei mai mulți vin din Iași, la fel ca doctorița Roșca, doar că în mașini. Liderul de sindicat Doina Cucoș detaliază: „În afară de medici, din personalul de execuție, încă 50 fac naveta. Aproape jumătate din salariați suntem navetiști.”

Cu trenul mai vine la muncă și directorul medical Virginia Armencea, cu care am discutat în ambulatoriul spitalului, situat într-o altă clădire, mai aproape de gară. Și ea face naveta tot din 1994.

„Plec la 6:35 și ajung la 8:08 minute, dacă trenul merge precum la armată. Dacă e iarnă, mai îngheață șina, dacă e vară se mai dilată... Nu mi se pare chiar atât de greu. Și în București, dacă ai lucra într-o parte a orașului și ai sta în alta...”, spune experimentatul medic.

Ea concluzionează: „Medici navetiști au fost dintotdeauna și vor fi întotdeauna”.

Naveta doctorilor pe „drumul morții”

Drumul pe care cei mai mulți doctori de la Spitalul CF Pașcani ajung la muncă este supranumit unul „al morții”.

Teribila etichetă a fost dată din cauza numărului mare de accidente rutiere care au loc pe această șosea. Iar breasla medicilor nu a fost nici ea ocolită de tragedii. În martie, un tânăr dentist, Ioan Crăciun, a murit într-un accident ce a avut loc în apropiere de localitatea Podu Iloaei, în timp ce se întorcea din județul Neamț.

Doctorul neurolog Dan Pătrașcu și soția sa, medic și ea, parcurg zilnic acest drum de la Iași, la Pașcani. Bărbatul recunoaște că a ajuns să se cam teamă de el.

„Fac naveta din 2019, vin de la Iași. Preferăm mașina, în detrimentul trenului, pentru că avem doi copii mici și ne mobilizăm mai ușor cu mașina. Este oarecum obositor, sunt peste 70 de kilometri, traficul e greu, drumul e cunoscut cu multe accidente”, spune dr. Pătrașcu.

Colega sa de la chirurgie, dr. Elena Dumitriu, vorbește și ea despre naveta pe care o face pe „drumul morții”. Vine de la Iași zilnic, de luni până vineri, de mai bine de șase ani și jumătate și descrie traseul ca fiind „extrem de dificil, plin de provocări”.

„Fac naveta din 2016. Am început cu trenul, după care, după Covid, am venit cu mașina. De la mine din poartă până aici sunt 75 de kilometri. În zilele bune fac o oră și zece minute, în zilele proaste am făcut și peste două ore, pentru că sunt tot felul de restricții, ambuteiaje, accidente. Pe lângă cost, care este semnificativ, o altă problemă: oboseala”, arată medicul chirurg.

De ce nu se plătește naveta?

Despre costul navetei ne vorbește și dr. Andreia Matieș, medic primar recuperare, medicină fizică și balneologie.

Tânăra face naveta tot de la Iași și, pe lângă oboseala drumului – pe care spune că începe să o resimtă din ce în ce mai mult –, se plânge și de faptul că autoritățile nu decontează, măcar parțial, naveta cadrelor medicale.

„Este și extrem de costisitor”, punctează dr. Matieș.

„Această navetă nu este decontată, la fel cum se întâmplă în cazul majorității medicilor [navetiști]. E o navetă care variază între o oră și un sfert până la o oră și 40 de minute. Cel puțin trei ore pe zi le pierzi. Eu am dorit să lucrez la spital, însă cu trecerea timpului entuziasmul scade treptat”, spune Andreia Matieș.

Potrivit legii, naveta medicilor poate fi decontată doar de autoritățile locale sau centrale în subordinea cărora se află unitățile la care activează.

Cele mai multe se află în subordinea primăriilor sau ale consiliilor județene, care au abordări diferite în privința decontării navetei medicilor.

Ministerul Sănătății nu ne-a răspuns la o solicitare în care am întrebat câți medici navetiști sunt în România. Nici Colegiul Medicilor nu are această statistică.

În 2018, a apărut un proiect inițiat de senatorul Emil Marius Pașcan și susținut de mai mulți parlamentari PSD, PNL, ALDE, PMP și minorități care prevedea decontarea direct de către guvern a navetei medicilor.

În expunerea de motive a proiectului său, Pașcan propunea decontarea cheltuielilor pentru navetă pentru medicii care nu au casă în localitatea în care lucrează. El motiva că acest beneficiu ar fi un „stimulent necesar”, mai ales în localitățile unde nu există personal.

Camera Deputaților a respins proiectul, în anii următori, după ce guvernul condus pe atunci de Viorica Dăncilă a transmis un punct de vedere în care menționa că inițiativa legislativă „ar avea un efect constrar scopului propus”.

Mai exact, spunea Viorica Dăncilă, ar putea încuraja medicii care au locuințe să-și caute locuri de muncă în alte locuri, pentru a beneficia de transport.

Guvernul mai preciza atunci și că nu sunt suficienți bani la buget pentru o astfel de măsură.

Navetă cu autocarul

Fără medicii navetiști, unele spitale românești s-au sufoca pur și simplu. Orașele mici sau mijlocii, nu mai vorbim de zona rurală, au prea puține de oferit unei bresle care a început să întinerească, lucru influențat și de creșterile salariale din 2017.

România are printre cei mai tineri doctori din Uniunea Europeană; unul din trei medici români are sub 35 de ani.

Iar medicii tineri vor, firește, să își construiască o viață în zone cu oportunități pentru ei și familiile lor, așa că aleg de cele mai multe ori marile orașe sau centrele universitare.

Celor din orașele sau județele mai sărace nu le rămâne decât să găsească soluții pentru a-i atrage pe doctori înspre comunitățile lor.

În județul Vaslui, de pildă, spitalul județean nu ar putea supraviețui dacă nu ar fi medicii navetiști.

Vin din mai multe zone ale țării, însă de departe cei mai mulți ajung zi de zi la spital de la Iași, unul dintre orașele cu cei mai mulți medici pe cap de locuitor din țară.

Ana Rinder, managerul Spitalului Județean din Vaslui, povestește că sunt peste 40 de medici care fac naveta zilnic de la Iași, iar pentru a se asigura că nu-i pierd autoritățile județene le pun la dispoziție un autocar gratuit, dar și zece apartamente – pentru cine vrea să se mute la Vaslui.

Unii mai vor, dar cei mai mulți preferă să rămână în orașul universitar.

„De opt ani le asigurăm transportul gratuit de la Iași la Vaslui printr-un mijloc de transport pe care ni l-a achiziționat Consiliul Județean. Și motorina ne-o decontează tot Consiliul Județean și în fiecare dimineață merge autocarul la Iași colectează medicii din patru sau trei stații din Iași îi aduce la Vaslui și la terminarea programului îi duce înapoi la Iași”, spune Rinder.

„Fără medicii navetiști navetiști sigur nu am reuși să ne descurcăm”, mai arată ea.

Vasluiul nu e singurul oraș în care spitalele sunt ținute pe linia de plutire de către medicii navetiști. La Roman, în județul Neamț, de pildă, managerul spitalului municipal, Maria Andrici, ne spune că un sfert din doctori fac naveta, cei mai mulți de la Iași.

Și în orașul Hârlău, din județul Iași, sunt probleme cu personalul. Iar cei mai mulți doctori care lucrează deja în unitatea medicală fac naveta de la Iași.

O problemă de sistem

Oriunde am pune degetul pe harta României situația ar fi similară: Tecuci, Dorohoi, Galați, Tulcea, Pitești, Teleorman, Giurgiu, Focșani, Sf. Gheorghe, Călărași, Carei, Câmpina. Iar lista poate continua.

Chiar dacă personalul spitalelor mici e completat de medici veniți din alte orașe, pe niciunde nu e suficient. Schemele de personal sunt arareori complete, mai ales cele ale orașelor care sunt foarte departe de un centru universitar.

La Spitalul Județean din Botoșani, de pildă, lipseau acum câteva săptămâni 23 de medici. Alți 13 din cei 68 angajați ar fi trebuit să se pensioneze, dar au rămas în activitate.

Situația este dramatică mai ales în sate.

Aproape 500 de localități din România nu au medic de familie. În privința asistenței medicale primare, cea care ar trebui să stea la baza sistemului medical, statisticile arată că lipsesc în jur de 2.000 de medici.

România se confruntă cu o gravă inechitate a sistemului sanitar. Este adevărat că sunt medici dispuși să se deplaseze zeci sau peste o sută de kilometri până la muncă, însă nu e nici pe departe suficient pentru ca orice cetățean, indiferent de punctul de pe hartă în care locuiește, să aibă acces măcar la servicii medicale de bază.

Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România, ne explică: „Constatăm că avem un număr suficient de medici, acces la toate specialitățile, în special în zonele universitare. În schimb, poate în mai bine de jumătate din țară acest lucru nu se întâmplă, nu există posibilitatea unei echipe disciplinare, iar dacă vorbim despre sate, orașe mici, acest lucru și mai vizibil. Ce ar fi de făcut? Sigur, cumva ar trebui o adaptare a sistemului medical la aceste nevoi.”

Nu e o problemă de care statul român să nu știe.

Ba mai mult, Ministerul Sănătății apasă și mai adânc degetul pe rană.

Iată un extras din Strategia ministerului pentru perioada 2023 – 2030, proiect aflat în dezbatere publică, ce ar trebui să stea la temelia reformării sistemului sanitar în următorii ani:

„Starea infrastructurii publice de sănătate este necorespunzătoare, cu variații mari la nivel județean, regional și național, iar investițiile efectuate în ultimii ani au fost insuficiente pentru a o aduce la standarde adecvate de performanță [...] În prezent, sistemul de sănătate publică funcționează cu un număr suboptimal de profesioniști, cu un grad ridicat de demotivare, epuizare și insatisfacție profesională.”

Soluțiile?

Ministerul Sănătății pune pe hârtie câteva: creșterea cu 50% a numărului de medici, diversificarea competențelor acestora, parteneriate între autoritățile locale și direcțiile de sănătate publică și multe altele.

Nu de strategii a dus însă lipsă România până acum, ci de fapte, spune pentru Europa Liberă medicul Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România.

„Problema este de implementare. Cred că aici este durerea noastră și, din nefericire, medicii își pierd răbdarea, încrederea într-o perspectivă mai bună. Și aici intervine una dintre marile noastre probleme și anume lipsa de încredere.”

Iar la capătul celălalt al acestui sistem din ce în ce mai deficitar, se află pacientul. Din ce în ce mai bolnav, frustrat, privat uneori de un serviciu sau obligat să îl plătească.