Linkuri accesibilitate

Surse: PSD, PNL, UDMR și minoritățile pot reveni la negocieri. Noul plan de guvernare e aproape finalizat. Când se împart ministerele


Liberalii susțin că PSD ar putea reveni la masa negocierilor, alături de principalele partide pro-occidentale. Noul Guvern ar putea fi învestit săptămâna viitoare.
Liberalii susțin că PSD ar putea reveni la masa negocierilor, alături de principalele partide pro-occidentale. Noul Guvern ar putea fi învestit săptămâna viitoare.

Social-democrații ar putea reveni vineri la negocierile pentru formarea noului guvern, alături de celelalte grupări pro-occidentale, cu excepția USR. Cum noul plan de guvernare este aproape gata, ministerele s-ar putea împărți în weekend, iar noul Executiv poate fi votat luni.

Plecarea PSD de la masa discuțiilor pentru formarea unui nou guvern pro-occidental nu va fi de lungă durată, potrivit informațiilor Europa Liberă atât dinspre PSD, cât și dinspre PNL.

„Deocamdată, propunerea PSD de premier rămâne Marcel Ciolacu, o eventuală modificare trebuie discutată în Biroul Permanent Național”, spun surse din conducerea partidului pentru Europa Liberă.

„Este adevărat că aproximativ 20 de lideri de organizații județene au sunat conducerea partidului după anunțul de retragere făcut de Marcel Ciolacu, dar au fost repede lămuriți cum stau lucrurile”, a declarat același lider PSD.

„Singurul obstacol în calea unui guvern stabil este acea ordonanță trenuleț, care se dă de 15 ani. Dacă nu o dă guvernul ăsta, trebuie dată până la 31 decembrie. Dacă nu se dă acum ordonanța, avem certitudinea unui guvern până la sfârșitul anului (să o aprobe, n.red.). Toată lumea poate spune «facem în ianuarie», ca nu mai e o urgență. Noi vrem să dăm ordonanța, dar după ce facem Guvernul. Trebuie să facem Guvern până pe 31 ianuarie”, a declarat aceeași sursă din PSD.

Sorin Grindeanu: Marcel Ciolacu nu s-a răzgândit

Pe de altă parte, prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri la Parlament că Marcel Ciolacu nu s-a răzgândit în privința anunțului de retragere de la negocierile pentru formarea guvernului.

„Cine a spus că s-a răzgândit? Îmi puneți în gură lucruri pe care nu le spun. A spus cineva că s-a răzgândit? Cine v-a anunțat că ne retragem de la negocieri, adică președintele partidului, în mod sigur vă va anunța dacă ne schimbăm punctul de vedere”, a spus Sorin Grindeanu.

„Cine a transmis că nu mai intrăm la guvernare o să vă transmită dacă sunt modificări”, a menționat el.

Întrebat dacă liderii din teritoriu au sunat ca să ceară revenirea la negocieri, prim-vicepreședintele PSD a răspuns că „nu”.

Grindeanu a mai spus că „nu s-a discutat” nici varianta ca PSD să îl accepte pe Ilie Bolojan ca prim-ministru. „Încă nu s-a discutat”, a repetat el, întrebat ce partid ar trebui să dea premierul.

„Nu, ce discuție e asta?”, a răspuns Grindeanu, întrebat dacă Marian Neacșu e luat în calcul în PSD pentru funcția de prim-ministru.

În ceea ce privește USR, Sorin Grindeanu a spus: „Dânșii și-au anunțat punctul de vedere. În fiecare zi spun cât sunt de răi cei de la PSD și PNL. În fiecare zi ne spun mai multe voci cât de răi suntem noi și liberalii.”

Optimism la PNL

Și de la vârful PNL lucrurile erau clare în ceea ce privește revenirea lui Marcel Ciolacu la negocieri.

„Au revenit la sentimente mai bune, iar vineri există posibilitatea unei noi întâlniri”, a spus joi seară Ilie Bolojan, președintele interimar al PNL, conform unui membru din conducerea partidului care a discutat cu Europa Liberă sub protecția anonimatului.

Vineri dimineață încă nu era stabilită ora noii runde de negocieri. Era cunoscută în schimb formula: PSD – PNL – UDMR – minorități.

„USR nu mai revine sau, dacă o face, va căuta scuze să nu meargă mai departe negocierea cu ei”, a spus același lider liberal pentru Europa Liberă.

Motivul ar fi că USR nu vrea să renunțe la candidatura Elenei Lasconi la alegerile prezidențiale și să susțină un candidat comun al forțelor pro-occidentale.

În ceea ce privește proiectul noului plan de guvernare, el ar fi gata în proporție de 90%.

„Mai sunt chestiuni legate de reforma statului. Nu poți crește impozitele, dar poți reduce mult din aparatul birocratic și se mai pot reduce de acolo unele costuri”, a mai declarat persoana din conducerea PNL pentru Europa Liberă.

Conform acesteia, sâmbătă și duminică ar urma să fie discutată împărțirea portofoliilor, iar noul Executiv ar putea veni luni pentru validare în Parlament.

Cum a motivat PSD retragerea „cu demnitate” de la masa negocierilor

„PSD a suportat destul astfel de atitudini, fără să comenteze și fără să își pună poalele în cap așa cum au făcut ceilalți. Acest mod de lucru este total contraproductiv în fața oamenilor. De aceea, PSD se retrage cu demnitate de la masa discuțiilor, dar nu fugim de responsabilitate”, a anunțat joi dimineață, pe Facebook, Marcel Ciolacu, președintele Partidului Social Democrat (PSD).

„Vom vota în Parlament un guvern de dreapta! O facem pentru că această țară are nevoie urgent de un Guvern care să gestioneze problemele curente până la alegerile prezidențiale care vor urma. România nu trebuie să fie aruncată în aer de atitudini puerile și orgolii prostești”, a completat Ciolacu.

La doar cinci ore după anunțul său, președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a mers joi după-amiază la sediului Guvernului pentru a discuta cu premierul Marcel Ciolacu, conform surselor Europa Liberă.

Liderul liberalilor a ajuns la Palatul Victoria în jurul orei 16:00.

Aflat la Bruxelles, președintele Klaus Iohannis a declarat că „ultimul lucru de care are nevoie România este o criză extinsă guvernamentală și parlamentară”.

„Așa ceva trebuie evitat cu orice preț”, a adăugat el, făcând apel către liderii partidelor care au intrat în Parlament să dea dovadă de maturitate și să continue negocierile pentru formarea guvernului.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Cezar Amariei

    A intrat în echipa Europa Liberă în mai 2023. Jurnalist cu peste 20 de ani de experiență, a colaborat cu unele dintre cele mai importante trusturi media naționale (Mediafax, Adevărul, ProTV, Gândul).

    Specializat în materiale de autor, analize, anchete, sinteze, reportaje, interviuri.

XS
SM
MD
LG