Linkuri accesibilitate

SUA cer sprijinul ONU pentru propria propunere de armistițiu în Gaza


Fum și flăcări se ridică în timpul unui atac aerian israelian în centrul Fâșiei Gaza.
Fum și flăcări se ridică în timpul unui atac aerian israelian în centrul Fâșiei Gaza.

SUA au anunțat că vor cere Consiliului de Securitate al ONU să adopte o rezoluţie de sprijin al planului președintelui Biden de încetare a luptelor dintre Israel şi Hamas în Fâşia Gaza, anunţă Reuters.

Pentru a fi adoptată, o rezoluţie are nevoie de cel puţin nouă voturi pentru şi de niciun veto din partea SUA, Franţei, Marii Britanii, Chinei sau Rusiei.

Proiectul președintelui SUA solicită Hamas „să accepte şi să pună în aplicare pe deplin termenii acestuia fără întârziere şi fără condiţii”. De asemenea, „subliniază importanţa ca părţile să adere la termenii acordului odată ce au fost conveniţi, cu scopul de a obţine o încetare permanentă a ostilităţilor”.

„Numeroşi lideri şi guverne, inclusiv din regiune, au aprobat acest plan şi solicităm Consiliului de Securitate să li se alăture pentru a cere punerea în aplicare a acestui acord”, a declarat ambasadorul SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield.

Propunerea SUA vine la o săptămână după ce Algeria a propus propriul proiect de rezoluţie a Consiliului de Securitate care cere încetarea focului în Gaza, eliberarea tuturor ostaticilor deţinuţi de Hamas şi solicită Israelului să „oprească imediat ofensiva militară” din Rafah.

Președintele SUA, Joe Biden, a prezentat vineri (31 mai) ceea ce a descris ca fiind o propunere israeliană în trei etape pentru o încetare a focului în Gaza în schimbul eliberării ostaticilor israelieni, obţinând o primă reacţie pozitivă din partea Hamas.

În Israel, Beniamin Netanyahu a declarat că propunerea SUA nu respectă în totalitate nevoia Israelului de a-și atinge obiectivele din război, care includ distrugerea organizației Hamas.

Joe Biden declarase la lansarea propunerii că Hamas este în acest moment suficient de slăbit cât să nu mai reprezinte o amenințare pentru Israel. Autoritățile din Israel nu au fost de acord cu această afirmație.

Mai mult, miniștrii de extremă dreapta din guvernul Netanyahu au amenințat că vor părăsi cabinetul, ceea ce ar duce la căderea executivului, dacă premierul va fi de acord cu un acord de încetare a focului în acest moment, înainte ca Hamas să fie eliminat.

Netanyahu a declarat luni Comisiei parlamentare pentru afaceri externe și apărare din Parlamentul israelian că Joe Biden a prezentat doar o schiță a acordului, fără toate detaliile, și a spus că există „lacune”.

  • Președintele american a declarat că prima fază a acordului propus va dura șase săptămâni și va include o „încetare completă a focului”, o retragere a forțelor israeliene din toate zonele populate din Gaza și eliberarea unor ostatici, inclusiv femei, bătrâni și răniți, în schimbul eliberării a sute de prizonieri palestinieni.


Ostaticii americani vor fi eliberați în acest stadiu, iar rămășițele ostaticilor care au fost uciși vor fi returnate familiilor lor. Ar exista și o creștere a asistenței umanitare, care ar presupune intrarea în Gaza a 600 de camioane cu ajutoare pe zi.

  • În a doua fază, toți ceilalți ostatici vii vor fi eliberați, inclusiv soldații, iar forțele israeliene se vor retrage din Gaza. Biden a spus că, dacă Hamas își respectă angajamentele, încetarea temporară a focului va deveni o „încetare permanentă a ostilităților”.

  • A treia fază a planului anunțat de Biden vorbește despre începerea unei reconstrucții majore a Fâșiei Gaza.


Luni, miniștrii de externe ai cinci națiuni arabe cheie – Iordania, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Qatar și Egipt – au cerut Israelului și Hamas să ia în considerare cu seriozitate propunerea președintelui SUA.

Grupul celor șapte mari țări industrializate – SUA, Marea Britanie, Franța, Germania, Japonia, Canada și Italia – a susținut, de asemenea, planul SUA de încetare a focului.

Aproximativ 250 de persoane, în principal civili israelieni, au fost răpite pe 7 octombrie 2023 - peste 100 de oameni au fost eliberați printr-un scurt armistițiu, la sfârșitul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie. Israelul spune că aproximativ 80 de ostatici sunt încă captivi și că ar mai exista rămășițele altor aproximativ 43.

Bombardamentele israeliene și ofensivele terestre din Gaza, pe care Hamas le-a condus, au dus la moartea a peste 36.000 de palestinieni, potrivit Ministerului Sănătății din Gaza, care nu face distincție între combatanți și civili.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG