Linkuri accesibilitate

Centrala nucleară Zaporojie, în apropiere de orașul Enerhodar, controlat de Rusia, în regiunea Zaporojie, Ucraina, 22 august 2022.
Centrala nucleară Zaporojie, în apropiere de orașul Enerhodar, controlat de Rusia, în regiunea Zaporojie, Ucraina, 22 august 2022.

Război în Ucraina | O parte din echipa ONU rămâne la Zaporojie. Moarte suspectă a președintelui Lukoil

Ziua 190 a invaziei rusești: inspecția specialiștilor AIEA la centrala nucleară Zaporojie poate începe astăzi, în timp ce contraofensiva ucraineană din Herson nu a stagnat și nici nu a eșuat, potrivit unui consilier prezidențial.

Principalele evenimente ale zilei

07:42 1.9.2022

Incertitudine în privința inspecției de la Zaporojie

Vizita inspectorilor ONU la centrala nucleară Zaporojie, deși planificată, este marcată de incertitudine, relatează The Guardian. În timp ce inspectorii Agenției Internaționale pentru Energie Atomică au sosit miercuri în orașul apropiat centralei, controlat de Ucraina, aceștia încă nu au trecut linia frontului, în zona controlată de Rusia.

Se pare că misiunea AIEA în teritoriul controlat de Rusia, care cuprinde reprezentanți din țări considerate neutre de ambele părți, ar urma să dureze patru zile. Însă miercuri, autoritățile de ocupație rusească au declarat că AIEA va avea acces pentru o zi.

De asemenea, rușii au spus că misiunea ar trebui să se alăture cozii de civili care traversează între teritoriul controlat de Ucraina și Rusia. Dacă acest lucru se întâmplă, ar putea întârzia sau întrerupe vizita.

Aceste obstacole potențiale se adaugă la problemele de siguranță. Ucraina și Rusia și-au dat garanțiile de securitate pentru ca misiunea să se deplaseze la centrală și în zonele învecinate, a declarat Rafael Grossi, șeful agenției, înainte de a părăsi Kievul.

Rafael Grossi a descris misiunea ca fiind „foarte complexă”, după ce instalația și orașele din jur continuă să fie supuse bombardamentelor. Săptămâna trecută, luptele din interiorul și din jurul celei mai mari centrale nucleare din Europa au afectat aprovizionarea cu energie electrică vitală, ceea ce a provocat îngrijorare la nivel mondial.

„Mergem într-o zonă de război. Mergem în teritoriu ocupat. Iar acest lucru necesită garanții explicite nu numai din partea rușilor, ci și din partea Republicii Ucraina”, a adăugat el.

În plus, directorul general al AIEA a declarat că agenția sa va încerca să stabilească o prezență permanentă la centrala nucleară de la Zaporojie pentru a evita „un accident nuclear”.

XS
SM
MD
LG