Linkuri accesibilitate

3 minute | Promisiunea lui Ciolacu, tentativă de asasinare a lui Zelenski, propagandă chineză pe zidurile Londrei


Marcel Ciolacu, premierul României, spune că situația bugetului de stat este complicată și e nevoie de măsuri pentru reducerea deficitului.
Marcel Ciolacu, premierul României, spune că situația bugetului de stat este complicată și e nevoie de măsuri pentru reducerea deficitului.

Premierul Marcel Ciolacu (PSD) spune că va demisiona dacă partenerii de guvernare de la PNL nu vor fi de acord cu pachetul de măsuri fiscale despre care românii au aflat, până acum, doar „pe surse”.

Bun găsit,

Iată cele mai importante subiecte:

  • România va renegocia măsurile din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) până la 31 august, inclusiv capitolul privind deficitul bugetar, a transmis prim-ministrul țării, Marcel Ciolacu.
  • Ucraina a dejucat un plan de asasinare a președintelui Volodimir Zelenski. Suspecta a fost prinsă oferind informații secrete rușilor.
  • Compania chineză Lenovo a primit acceptul statului român, inclusiv printr-o decizie a CSAT, să utilizeze infrastructura 5G.

Renegocierea PNRR

Premierul Marcel Ciolacu a lăsat de înțeles în intervenția de aseară de la Aleph News că economia României depinde de pachetul de creștere a taxelor + cel de reducere a cheltuielilor bugetare.

Cele două vor fi adoptate concomitent, după o discuție cu președintele Klaus Iohannis, iar unele măsuri vor intra în vigoare chiar din această toamnă, a spus Ciolacu. Acesta a amenințat cu demisia în cazul în care partenerii liberali din coaliția de guvernământ nu vor fi de acord cu măsurile.

Prim-ministrul a anunțat că România va renegocia cu Comisia Europeană deficitul bugetar asumat în documentul inițial al PNRR – de 4,4% - pe care guvernul l-ar putea respecta, însă cu mari costuri pentru economie: „România poate să facă și 4,4%, dar operația e reușită, iar pacientul e mort”, a comentat Ciolacu.

Fără măsuri, în schimb, există riscul ca România să încheie anul cu un deficit uriaș, de 6,2%, ceea ce ar putea afecta inclusiv capacitatea țării de a accesa proiecte europene, a mai avertizat premierul.

PNRR a fost semnat în 2021, când premier era Florin Cîțu (dreapta). În imagine, alături de președintele României, Klaus Iohannis, mai apare Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene.
PNRR a fost semnat în 2021, când premier era Florin Cîțu (dreapta). În imagine, alături de președintele României, Klaus Iohannis, mai apare Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene.

Mediul de afaceri și societatea civilă așteaptă cu interes și îngrijorare un draft oficial, asumat de guvern, privind măsurilor fiscale. Până acum au citit numai „planuri de lucru” – cum le-au numit ieri insistent liberalii și social-democrații, iar primele impresii nu sunt nici pe departe pozitive.

În Europa Liberă, Andreea Pora analizează cine va deconta cel mai mult măsurile nepopulare, PSD sau PNL?

Tentativă de asasinat asupra lui Volodimir Zelenski

Din Ucraina, serviciul de securitate al țării a anunțat ieri că a dejucat un plan de asasinare a președintelui Volodimir Zelenski de la finele lunii iulie. A fost arestată o femeie, fostă vânzătoare, care lucra ca agent rus.

Aceasta „aduna informații” despre „ora și lista locațiilor rutei aproximative” a vizitei lui Zelenski la Nikolaev, de la sfârșitul lunii iulie. Presupusul informator „pregătea un atac aerian rusesc în regiunea Nikolaev în timpul vizitei președintelui Ucrainei”, a declarat Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU).

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei

Pe baza informațiilor femeii, care a fost prinsă în flagrant dând informații rușilor, un atac aerian „masiv” rus ar fi urmat să îl asasineze pe Zelenski.

Într-un interviu pentru Politico, Oleg Ustenko, consilier economic al președintelui Volodimir Zelenski a avertizat că porturile și navele rusești de la Marea Neagră – inclusiv cele care transportă milioane de barili de petrol în Europa – ar putea fi atacate de armata ucraineană.

„Tot ceea ce rușii mișcă înainte și înapoi pe Marea Neagră sunt țintele noastre militare valabile”, a declarat Ustenko.

Declarația vine în contextul în care Marea Neagră a devenit unul dintre punctele fierbinți ale conflictului, cu atacuri rusești asupra unor porturi ucrainene și riposte ale Kievului inclusiv asupra unor nave rusești.

Pe uscat, rușii continuă atacurile brutale asupra clădirilor locuite de civili. Cel puțin cinci persoane au fost ucise într-un atac cu rachete rusești asupra clădirilor rezidențiale din orașul Pokrovsk din estul Ucrainei, spun oficialii; alte 31 de persoane au fost rănite.

Propagandă chineză la Londra

La Londra, celebra stradă Brick Lane, cunoscută pentru arta sa stradală, a devenit loc de promovare a ideologiei Partidului Comunist Chinez.

Mai multe videoclipuri online arată cum un grup de oameni a vopsit cu spray de culoare roșie, cu litere mari, „valorile socialiste de bază”.

BBC, care relatează acest subiect, scrie că astfel de mesaje sunt des întâlnite pe zidurile din China.

Graffiti cu mesaje politice sunt scrise pe un perete văruit în alb în zona Brick Lane din estul Londrei. 7 august 2023.
Graffiti cu mesaje politice sunt scrise pe un perete văruit în alb în zona Brick Lane din estul Londrei. 7 august 2023.

Reuters scrie că India a interzis producătorilor autohtoni de drone militare să folosească componente fabricate în China din cauza preocupărilor legate de vulnerabilitățile de securitate.

În același timp, în România, guvernul a autorizat ca firma Lenovo să utilizeze echipamentele 5G ale țării. Executivul a motivat că acordul a fost dat în baza unei decizii a Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

În Niger, un înalt oficial american a discutat ieri cu liderii militari ai țării după lovitura de stat de luna trecută. Vicesecretarul de stat interimar, Victoria Nuland, a spus că discuțiile au fost „extrem de sincere și uneori destul de dificile”. Ea s-a plâns însă că nu i s-a permis să se întâlnească și cu președintele ales, Mohamed Bazoum, care e în arest la domiciliu.

Pe plan extern, notabilă e și analiza The Guardian care relevă că poluarea aerului contribuie la creșterea rezistenței oamenilor la antibiotice, o amenințare gravă pentru sănătatea umană în întreaga lume.

Iar la final, o veste tristă: a murit regizorul american William Friedkin, cunoscut pentru filmele Exorcistul și Filiera Franceză.

Alte subiecte :

  • Gheboasă, trapanele anti-sociale și libertatea de exprimare. „Dacă era huiduit, nu mai cânta a doua oară”.
  • Experiment școala 9. „Mi-am cumpărat trei licențe de pe net și apoi am fost amenințat că voi fi pârât decanului”. Cum funcționează fabricile de lucrări pentru studenți.
  • Worldcoin: peste 2,2 milioane de oameni și-au scanat irișii în schimbul unui ID digital și, în unele țări, criptomonede gratuite.


Așteptăm mesajele voastre la adresa de e-mail treiminute@rferl.org și pe paginile noastre de Facebook și Instagram.

Podcastul Europa Liberă SmartJob este pe Spotify, Apple Podcast și Google Podcast.

Pe mâine,
Ionuț

  • 16x9 Image

    Ionuț Benea

    A intrat în presă dintr-un pariu și a rămas aici din convingere. A debutat în jurnalism în 2008 și a trecut prin redacții locale sau naționale importante, precum Ziarul de Iași sau Adevărul. A fost implicat în mai multe proiecte editoriale independente coordonate de Freedom House și Centrul pentru Jurnalism Independent.

    S-a alăturat echipei în 2021 ca senior-correspondent, funcție pe care o ocupă și în prezent. Din iulie 2021 până în ianuarie 2023 a fost redactor-șef al Europei Libere România.

    Din ianuarie 2023 ocupă poziția de senior-correspondent.

XS
SM
MD
LG