Linkuri accesibilitate

Statul preia copiii părinților bolnavi de COVID doar dacă aceștia nu au pe nimeni care să aibă grijă de ei. Interviu


Mădălina Turza, head of the Child Protection Agency
Mădălina Turza, head of the Child Protection Agency

Mădălina Turza, șefa Autorității pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, explică într-un interviu acordat Europei libere, că doar în cazurile în care ambii părinți sunt bolnavi de COVID 19 și nu au nicio alternativă, ”sunt singuri pe lumea asta”, nu au familie, prieteni, vecini care să aibă grijă de copilul lor, doar atunci acesta este preluat de autoritățile statului. Este ultima opțiune, ”doar nu putem lăsa copilul pe stradă sau singur în casă”, spune Mădălina Turza. În privința cazurilor de infectare de la căminul de bătrâni din Galați, unul privat, a fost ”hazardul ca toată familia patronului” să se îmbolnăvească. De fapt, patronul a și murit, iar soția lui e în stare gravă. Mădălina Turza susține că în centrele statului nu există niciun caz de infectare cu COVID.

Europa liberă: Cum se va proceda în privința copiilor ai căror părinți sunt bolnavi de COVID 19 și sunt, ambii, de exemplu, internați? Îi preia statul, așa cum s-a întâmplat la Teleorman?

Mădălina Turza: ”Nici vorbă, copiii sunt preluați doar în situația în care nu mai există nicio altă rudă din cercul extins al familiei, din cercul relațional care dorește și poate să se ocupe de îngrijirea copilului cât timp părintele este la spital, doar cu acordul părintelui. Dar noi avem un sistem la nivel național la toate cele 47 de Direcții Generale de Asistență și Protecție Socială (DGAPS) din țară care au pregătit niște spații dedicate pentru astfel de situații. La nivelul țării sunt 670 de locuri disponibile în căsuțe de tip familial sau apartamente, în condiții mai mult decât decente. Copilul este luat în grija DGAPS-ului doar până când părintele revine acasă. La DGAPS există personal de specialitate, sistem medical, îngrijitori, educatori.

Europa liberă: Deci, copilul nu e preluat automat de autoritățile statului dacă există cineva care poate avea grijă de el. Prietenii intră în această categorie?

Mădălina Turza: Este decizia părintelui, el spune: rămâne cu vecina, cu unchiul, cu bunica, cu prietenul cutare, dar dacă părintele se află în situația nefericită în care nu are pe nimeni pe lumea asta, iar copilul este stabilit de Direcția de Sănătate Publică (DSP) că e sănătos și nu e și el infectat, atunci părintele solicită DGAPS sprijinul. Preluarea de către autoritățile noastre se face doar la cererea părintelui. Este o procedură normală, care se aplica și până la nenorocirea asta de COVID, atunci când copilul nu putea să fie îngrijit de familie veneau în sprijin autoritățile statului. Numai că de data aceasta este la solicitarea părintelui, care nu mai are nicio altă opțiune. Nu putem să lăsăm copilul pe stradă sau în casă singur. Și atunci DGAPS îl preia temporar în grijă, o săptămână, două, trei, până când părintele se face bine. Nu e o măsură de protecție, deci nu se iau drepturile părintești. E o plasă de protecție pe care o punem ca ultim resort atunci când chiar nu există altă soluție alternativă.”

Europa liberă: În cazul celor doi copii din Teleorman preluați de autorități nu s-a găsit o astfel de alternativă?

MădălinaTurza: ”Este un caz izolat, pentru că mai sunt în țară părinți bolnavi și internați, dar s-au găsit resurse în familie sau la prieteni. La Teleorman nu s-a găsit nicio altă soluție, repet, sunt situații când, doamne ferește, nu ai pe nimeni pe lume, nu pot să intru în amănunte.”

Europa liberă: Insist, au părinții care sunt bolnavi motive să fie speriați că vin autoritățile să le ia copiii, dată fiind această stare de urgență care pune între paranteze niște drepturi?

Mădălina Turza: ”E absurd, nu doar că nu vrem asta, dar nici nu am putea, legal vorbind. Nimeni nu vrea să ia copiii. Oamenii trebuie să-și păstreze luciditatea, pentru că drepturile care sunt limitate, restrânse sunt în ce privește circulația și altele din zona asta.”

Europa liberă: O altă problemă este cea din căminele de bătrâni, știți nenorocirile întâmplate în Spania. Ce îmi puteți spune despre cazul de la Galați, unde cel puțin 2 bătrâni dintr-un cămin au murit și alți 34 au fost infectați cu COVID 19?

Mădălina Turza: ”La Galați este singurul focar în acest moment la nivel național, este o situație foarte complicată acolo, pentru că acela este un cămin privat. Este o asociație și patronii, fondatorii au venit din Turcia acum câteva săptămâni, erau contaminați, au intrat în centru, patronul a decedat deja, soția lui este în stare gravă la spital și fiica lor este și ea izolată la domiciuliu. Și atunci personalul a rămas cu bătrânii, iar lucrurile au luat-o razna până la un punct, pentru că nu mai exista coordonare. A intervenit prefectura care a acționat rapid cu DSP-ul, care a carantinat centrul respectiv, unii bătrâni au fost duși la spitalul de infecțioase.Sunt cadre medicale care merg zilnic la centrul de bătrâni și monitorizează situația, iar în momentul acesta DSP are coordonarea acelui centru, prin decizia autorității locale. A fost un hazard ca toată conducerea să fie infectată.”

Europa liberă: Este situația din centrele de stat sub control, sau există riscul să avem situații ca la Galați?

Mădălina Turza: ”Este sub control, în sensul în care sunt măsuri foarte stricte de organizare. Nu e carantinare, ci o izolare la locul de muncă. În momentul de față nu avem niciun beneficiar infectat, nici bătrân, nici adult, nici copil, în centrele rezidențiale aflate în subordinea DGAPS-urilor, care le include și pe cele pentru persoane cu dizabilități. Am luat încă de acum o lună de zile niște măsuri extrem de dure, de verificare a personalului, de igienă a locului, de prevenire. Personalul face ture prelungite. Acum lucrăm și la căminele de vârstnici aflate în subordinea primăriilor și cele private, încercăm să găsim o măsură la nivel național să intre într-un fel de izolare preventivă, pentru a impiedica intrarea virusului în aceste centre, pentru că el poate intra doar prin personal.”

Europa liberă: În rândul personalului există cazuri de infectare?

Mădălina Turza: ”Avem personal în autoizolare sau chiar în carantină, diferite situații, au fost în străinătate, de exemplu, personal ,care nu a intrat în contact cu beneficiarii. Am avut și câțiva angajați infectați la nivelul DGAPS-urilor, sunt din structura centrală, de exemplu directoarea generală de la Hunedoara. Am avut o situație tot la Hunedoara a unei persoane de 80 de ani, cu dizabilitate, care a contactat virusul când a fost internat în spitalul din Hunedoara pentru o altă afecțiune, s-a contaminat acolo, am înțeles că a fost plasat într-o zonă în care erau și pacienți cu COVID. A decedat, din păcate. Dar mulțumesc lui dumnezeu că nu avem niciun caz în centre.”

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG