Linkuri accesibilitate

Semantisme despre „asasinarea” lui Soleimani, un prânz cu un miliardar uzbec și Croația nu mai merge cu Kolinda. Revista presei europene


Frescă pe zidul fostei ambasade SUA din Teheran.
Frescă pe zidul fostei ambasade SUA din Teheran.

Din câte scrie și comentează întreaga presă, se arată deja că nu omorârea lui Ossama Bin Laden a fost marele eveniment al ultimilor ani, ci cea, vineri, a liderului militar iranian Qassim Soleimani. Presa din Marea Britanie se arată de altfel cea mai divizată asupra acestui subiect. Acum, așa cum o scrie Financial Times (FT) în numărul său din acest weekend, uciderea lui Soleimani stârnește teama declanșării unui conflict care s-ar extinde la întreaga regiune.

The Times, cotidian conservator pro-Brexit și mai degrabă pro-Trump scrie la rândul său că lui Boris John i s-a cerut să se ocupe cu mare grijă de această criză și că Marea Britanie a trimis deja vedete militare în regiune pentru a proteja transporturile de petrol, în vreme ce ministrul de externe Dominic Raab a spus că se teme că retragerea SUA ar permite Statului Islamic, considerat până acum învins, să „profite de vid”.

Într-un comentariu, conservatorul The Times constată că: Aventurimul militar l-a făcut pe Qassem Sulemani un erou exact când cuferele se goleau de bani. Tot așa, Financial Times (FT), cotidianul finanțelor din City, scrie: ‘Pentru dușmanii săi, Soleimani se făcuse vinovat de intervenții în întreg Orientul Mijlociu, în special în Irak și Siria, unde a creat și menținut forțe locale pentru a lupta împotriva SUA și a forțelor sprijinite de Israel. Pentru iranieni însă, inclusiv pentru cei care criticau politica regională și militară a lui Soleimani, el era un izvor de mândrie națională. Mulți iranieni îi atribuie înfrângerea Statului Islamic în Siria și Irak precum și faptul că securitatea Iranului a rămas intactă, în ciuda turbulențelor din regiune.’

Tăcerea lui Boris Johnson e ‘asurzitoare’

În schimb, cum o subliniază The Guardian, tăcerea lui Boris Johnson în privința noii crize din Orientul Apropiat este ‘asurzitoare’. Premierul britanic e criticat că nu și-a întrerupt de îndată vacanța pe insula Mustique din Caraibe, unde a mers la plajă cu prietena lui, Carrie Symonds.

Secretarul de stat SUA Mike Pompeo și-a arătat de altfel în public iritarea, spunând că europenii, “including the Brits”, n-au fost de un ajutor atât de mare pe cât aș fi vrut să fie”.

Parlamentul britanic se reunește mâine, marți, după vacanța de sărbători, iar în timpul acesta pe Twitter s-a răspândit rapid un hashtag #wheresBoris. Voci din opoziție spun că Johnson se teme mult prea tare de Trump ca să îndrăznească să exprime o poziție.

The Telegraph, cotidian de dreapta, pro-Brexit și pro-Trump, în care de altfel Boris Johnson încă publică opinii și comentarii, tratează întregul subiect foarte prudent și neutru și evită cu totul să-l pomenească pe Boris Johnson. La fel, cel mai virulent tabloid pro-Brexit, Daily Express, scrie doar despre planurile lui Boris Johnson de a înlocui Camera Lorzilor, camera superioară a parlamentului, cu un forum mai democratic și care, acordând locuri Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord, ar ajuta la menținerea unității britanice.

A fost sau n-a fost „asasinat”?

The Telegraph descrie înmormântarea lui Qassim Soleimani, duminică, și precizează că autoritățile irakiene au anunțat că vor cere plecarea tuturor trupelor americane din țară. The Telegraph mai scrie că "premierul în funcțiune Adil Abdul-Mahdi a spus parlamentului de la Bagdad, reunit în ședință extraordinară, că el avea o întâlnire cu generalul Soleimani exact în ziua în care acesta a fost omorât și a numit asasinarea lui ca fiind inacceptabilă."

Este revelator pentru faptul că încă plutește o confuzie în presa britanică, dacă până și cotidianul lui Boris Johnson, The Telegraph, numește omorârea generalului iranian de drone SUA un "asasinat". La fel, tabloidul, de obicei cu totul pro-Johnson, Daily Express, scrie că premierul Boris Johnson a fost atât de șocat la auzul știrii "asasinării" lui Soleimani, încât tot ce a putut să exclame, în patru litere, a fost: ‘F***!’.

La Bruxelles, principalul cotidian francofon, Le Soir, are un ton și mai dur și publică un editorial în prima pagină a numărului de weekend: Strategia lui Trump e ilizibilă și periculoasă. Sigur, editorialul vorbește despre Soleimani ca despre "demiurgul din umbră, care vreme de două decenii reușise remodelarea regiunii pentru a promova interesele republicii islamice, fără păs pentru victimele pe care le produceau sângeroaselor lui metode". În același timp, însă, editorialul belgian spune: "Chiar dacă suntem îndreptățiți să-l considerăm pe Soleimani un criminal în masă, pentru ceea ce a făcut în Iran, Irak, Siria și prin alte părți, putem totuși să ne punem întrebări în legătură cu asasinarea lui, prin definiție ilegală, decisă de Donald Trump. Cel care în 2011 îl acuza – în mod eronat – pe Barack Obama că ar fi căutat să se lanseze într-un război împotriva Iranului pentru a fi reales nu pare oare acum să fi făcut el însuși acel pas? "

Cotidianul din Bruxelles ne mai spune că Belgia nu își evacuează deocamdată concetățenii din Irak, contrar a ceea ce fac SUA, Marea Britanie sau Olanda. Tot la Bruxelles, cotidianul economic flamand De Tijd constată că prețul petrolului a crescut deja, din pricina situației, lucru confirmat și de principalul cotidian din Olanda vecină, De Telegraaf.

Înapoi la Londra, The Guardian, cotidian pro-european și anti-Brexit, pune "asasinat" chiar în titlu: Se înmulțesc îndoielile în legătură cu argumentele SUA pentru asasinarea lui Soleimani, în vreme ce Iranul anunță că se va răzbuna.

Articolul, apărut inițial în numărul de ieri al săptămânalului The Observer (cel mai vechi săptămânal din lume, care a fuzionat cu The Guardian) scrie că decizia lui Trump a lărgit ruptura cu aliații europeni, mai ales după ce Emmanuel Macron l-a sunat pe premierul irakian Adil Abdul-Mahdi pentru a-l asigura că Franța sprijină suveranitatea țării, după ce lovitura americană a avut loc fără ca Bagdadul să fi fost informat.

Războiul tabloidelor britanice

Tabloidele, acea specialitate britanică, se întrec în a pune cele mai senzaționale titluri:

Iranul amenință CASA ALBĂ cu o "mare lovitură" pe solul său și îl numește pe Trump un "terorist în costum" e titlul din Daily Mail, xenofobul, homofobul și anti-europeanul cotidian tabloid de largă circulație (peste un milion de exemplare pe zi).

The Sun, în practică cotidianul partidului conservator și foarte pro-Brexit, acordă doar o mică atenție subiectului, cu un titlu aproape identic cu cel din Daily Mail, Orientul apropiat fiind pentru The Suneclipsat de drama și mai apropiată a unui copil, o fetiță care a făcut septicemie la spital, de Crăciun, când mama ei a trebuit să aștepte cu ea opt ore în Cardiff (dar The Sun, publicație maniac anti-europeană, nu face nicio legătură între asta și starea sistemului medical în perspectiva apropiatului Brexit).

Daily Mirror, în schimb, care sprijină partidul laburist și e anti-Brexit scrie că Iranul oferă 80 milioane dolari pentru capul lui Trump. (Asta pentru că Iranul are 80 milioane locuitori.)

În Franța, într-o analiză în Le Monde, Jean-Pierre Filiu se întreabă de altfel dacă prin omorârea lui Soleimani Donald Trump nu a împins direct Irakul în brațele Iranului. Tot în Franța, Libération, care vorbește la rândul său de ‘asasinat’ și scrie că Iranul, ‘umilit’, caută acum mijloacele de a răspunde pe măsură, face un portret al lui Soleimani, băiat sărac de la țară devenit, prin comportamentul său de pe frontul războiului cu Irakul lui Saddam Husein, șeful formațiunii Al-Quds (Ierusalim) din cadrul temutelor structuri pasdaran, Gardienii Revoluției, care răspund doar în fața Ghidului Suprem, ayatollahul Ali Khamenei, echivalentul, pentru șiiți, al ‘Papei’ la catolici.

Libération amintește că imediat după atentatele de la New York, din septembrie 2001, Soleimani propusese Statelor Unite ajutorul Iranului pentru a răsturna regimul talibanilor din Afganistan, jihadiștii talibani fiind prin definiție inamici ai Iranului șiit, dar că George Bush, în loc să accepte ajutorul sau să-l ignore politicos, a plasat imediat Iranul, în 2002, pe ‘Axa Răului’.

Anul următor, George Bush avea să facă cel mai mare cadou Iranului, răsturnându-l pe dușmanul absolut al regimului iranian care era Saddam Husein. Tot Soleimani, mai scrie Libération, e cel care a fost trimis în 2015 la Moscova de către ayatollahul Khamenei pentru a-l convinge pe Putin să intervină militar în Siria.

Multiplele violări ale drepturilor omului și posibile crime de război de care s-a făcut vinovat nu i-au șters imaginea de erou. Fiind cea mai populară figură în Iran, mulți îl vedeau pe Soleimani candidat la alegerile prezidențiale de anul viitor.

Dar, cu toate că talibanii afgani (sunniți) și Saddam Husein (sunnit) au fost cei mai mari inamici ai Iranului, asta nu l-a împiedicat pe vicepreședintele SUA Mike Pence să caute să îl lege pe Soleimani de atentatele de la New York din septembrie 2001 (9/11).

Iranul se retrage din acordurile nucleare

În Italia, La Repubblica pune titlul mare: Iranul se retrage din acordurile nucleare: "Vom lovi obiective militare SUA". Cotidianul din Roma mai anunță și că NATO a convocat o reuniune urgentă a Consiliului atlantic pentru astăzi după-amiază. (La Moscova, Kommersantъ precizează că întâlnirile Consiliului NATO au loc în general săptămânal la nivelul ambasadorilor la Bruxelles și de două ori pe an la nivelul miniștrilor apărării și de externe.) Omorârea lui Soleimani a fost o "teribilă eroare, chiar față de aliații europeni", consideră, tot pentru La Repubblica, Gary Sick, fostul consilier al președintelui SUA Jimmy Carter în timpul crizei ostatecilor americani de la ambasada SUA din Teheran.

În presa spaniolă, subiectul este eclipsat de eșecul, ieri, al premierului socialist interimar Pedro Sanchez, de a obține o majoritate în parlament pentru a forma un guvern: 166 pentru, 165 contra și 18 abțineri (partidul catalan Esquerra Republicana), cum informează El Pais. El Pais anunță însă, la rândul său, cu atenția cuvenită, că Iranul nu va mai respecta limitele impuse de acordul nuclear.

Titlu identic în Süddeutsche Zeitung, la München, în vreme ce foarte conservatorul cotidian german din capitala finanțelor europene Frankfurter Allgemeine Zeitung pune la rândul său problema legalității omorârii (Tötung) lui Soleimani și ajunge la concluzia că premierul irakian Adel Abdul Mahdi are serioase motive să vorbească de o „încălcare flagrantă a suveranității Irakului“ de către SUA.

Tot în Germania, cotidianul stângii berlineze Tageszeitung analizează situația dintr-un alt unghi: riscul de război civil în Irak, unde manifestațiile durează împotriva regimului de multe săptămâni și unde unii se bucură de moartea lui Soleimani, în vreme ce alții o deplâng.

În sfîrșit, în ciuda anunțului, pe Twitter, al ministrului iranian de externe Javad Zarif că Iranul nu va mai respecta restricțiile impuse de acordul nuclear, șeful diplomației UE, Josep Borrell, l-a invitat pe omologul său iranian la Bruxelles pentru discuții (exact în momentul în care Donald Trump amenința că va bombarda Iranul).

Marea evadare a lui Ghoudini spre Club Med

Un alt subiect larg tratat astăzi și în weekend în presă e dat de evadarea rocambolescă din Japonia și până în Liban a fostului CEO al Renault-Nissan, Carlos Ghosn.

Marea evadare a lui Ghoudini, scrie Financial Times, făcând aluzie la celebrul iluzionist american interbelic Harry Houdini. Săptămânalul The Economist are o formulă și mai izbitoare: Ultima oară că un fugitiv urmărit internațional și numit Carlos s-a refugiat in Liban a fost in 1975, când Carlos Șacalul s-a ascuns la Beirut. Carlos "Șacalul" e acel terorist venezuelian, închis pe viață în Franța și vinovat, printre altele, de atentatul cu bombă împotriva Radio Europa Liberă, la München, în februarie 1981.

Croația nu mai merge cu Kolinda

În Croația, socialistul Zoran Milanović a câștigat duminică în a doua rundă a alegerilor prezidențiale împotriva actualei președinte Kolinda Grabar-Kitarović,

Kolinda Grabar-Kitarović și-a câștigat admirația în străinătate, mai ales prin apariții precum cea cu ea îmbrățișându-se cu Macron sub ploaie, la campionatul de fotbal FIFA de la Moscova din iulie anul trecut. În Croația, însă, ea este mult mai puțin apreciată, cum o arată și faptul că a pierdut, iar ziariștii croați care cunosc situația din România, au comparat-o des cu Elena Udrea.

Principalul cotidian, Jutarnji List, amintește că Milanović va fi doar al cincilea președinte din istoria Croației, iar rivalul sau Večernji List scrie că Grabar-Kitarović a anunțat că nu va pleca din Croația, pentru că trebuie să-și termine doctoratul.

Croația a preluat, de la 1 ianuarie, pentru prima dată, președinția rotativă a UE și a anunțat deja că își pune cele șase luni de președinție, până pe 1 iulie, sub semnul demografiei, pentru că populația scade, cu toate că și Kolinda Grabar-Kitarović și viitorul președinte Milanović au câte doi copii.

Macron, Marele Cârmaci fără pensie

În Franța, unde grevele împotriva reformei pensiilor dorită de Macron durează de o lună deja, în special în transporturile în comun, fiind cele mai lungi greve din istorie, Macron a anunțat, sperând că gestul va fi apreciat, că el renunță la pensia la care ar avea dreptul în virtutea funcției sale de șef al statului, dar mulți reprezentanți ai opoziției de stânga sau de dreapta au diminuat sau luat în derâdere importanța gestului.

Pensia lui Macron ar fi fost egală cu salariul unui secretar de stat, adică : 6220 euro brut pe lună. Săptămânalul satirico-politic Charlie Hebdo îl face pe Macron (numit în ziar Marele Cârmaci / LeGrand Timonier, cum i se spunea lui Mao) să anunțe că renunță la pensie, dar că: "Accept să fiu președinte pe viață".

Celălalt săptămânal politico-satiric francez, Le Canard enchaîné, scrie în schimb despre "Costisitorul război din golf dus de Donald Trump". E vorba, în realitate, nu despre Golful Persic și tensiunile cu Iranul, ci despre pasiunea mistuitoare a lui Trump pentru jocul de golf. Le Canard scrie, pornind de la o anchetă din Huffington Post, că pasiunea lui Trump pentru jocul de golf i-a costat deja pe contribuabilii americani peste 118 milioane dolari, pentru că el nu joacă, practic, decât pe unul sau altul din cele douăzeci de terenuri de golf pe care le deține în lume, în special cel din Florida, de la Mar-a-Lago, și că deplasările sunt toate plătite din bugetul statului.

La vizita acolo a președintelui chinez Xi Jinping, în 2017, celor 24 de membri ai administrației Trump, care au dormit în hotelul, lui li s-a facturat camera 546 de dolari... pe noapte, pe persoană.

Lunch with the FT, un alt milionar

Financial Times, cotidianul din City, la Londra, are în foarte bogatul său număr de weekend un interviu cu un alt miliardar, uzbecul Alisher Usmanov.

Interviul ocupă întreaga pagină a acelei rubrici minunate, inventate de Financial Times și atât de mult în ton cu stilul ziarului: Lunch with the FT.

Principiul e simplu: ziaristul de la Financial Times se deplasează în orașul intervievatului (care poate fi orice celebritate a zilei, de la un om politic indonezian până la un actor de la Hollywood) și îl/o invită la masă. Discuția e redată ca o mini-nuvelă, în loc de fotografie avem o caricatură a intervievatului, iar în mijlocul rubricii apare meniul detaliat, tot ce s-a consumat, cu prețul și suma finală, prânzul fiind plătit, desigur, de FT.

Intervievatul e încurajat să comande absolut orice dorește, acesta fiind un exercițiu psihologic. Unii aleg feluri modeste, sau, dimpotrivă, profită pentru a-și comanda direct homar și șampanie etc. Ei bine, în acest lunch cu miliardarul uzbek Alisher Usmanov, într-un hotel de lux din Alpii bavarezi, ziaristul de la FT e obligat să bea cu milionarul vodcă de 62 de euro.

Miliardarul uzbec a investit în Anglia în oțel, fotbal și în Facebook. E membrul unei elite de circa 60 de oameni care controlează economia Rusiei, deși pretinde că nu se află în termeni buni cu Putin și a făcut deja șase ani de închisoare pentru fraudă. El este, desigur, și un prieten al lui Roman Abramovich, miliardarul rus proprietar al clubului britanic de fotbal Chelsea, căruia din 2018 Anglia a refuzat să-i reînnoiască viza. Usmanov mai este printre altele președintele Federației Internaționale de Scrimă și proprietar al marelui cotidian rus Kommersantъ (pe care l-am citat anterior în legătură cu NATO și Iranul).

Ultima menționare a numelui lui în propriul său ziar, Kommersantъ, este din urmă cu o săptămână, pe 29 decembrie, de unde aflăm că Usmanov e al șaptelea rus cel mai bogat, exact înainte de Roman Abramovich.

Mai aflăm că întregul prânz pentru doi a costat aproape 300 euro, achitați de Financial Times. Nu s-a vorbit deloc despre Iran.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG