Linkuri accesibilitate

Șeful biroului Interpol Moldova, Viorel Țentiu, a fost reținut de procurorii anticorupție de la Chișinău


Viorel Țentiu este comisarul principal al biroului Interpol Moldova din anul 2016.
Viorel Țentiu este comisarul principal al biroului Interpol Moldova din anul 2016.

Șeful biroului Interpol din R.Moldova, Viorel Țentiu, a fost reținut în urma perchezițiilor de marți, 4 iunie, făcute de procurorii anticorupție de la Chișinău. Aceștoa cercetează funcționari publici din Moldova pentru luare de mită - ar fi împiedicat publicarea unor notificări de către Interpol. Ancheta are loc și în alte țări.

Șeful Biroului Interpol de la Chișinău, Viorel Țentiu, a fost reținut împreună cu șeful Inspectoratului General pentru Migrație a Ministerului de Interne, Mihail Vodă, potrivit unei confirmări de miercuri (5 iunie) a guvernului din Republica Moldova.

„Dacă persoanele au încălcat legea și se fac vinovate de anumite încălcări, acestea trebuie să suporte consecințele legii și să fie pedepsite pentru infracțiunile comise. Ministerul de Interne va coopera strâns pentru a oferi organului de urmărire penală toate detaliile necesare avansării anchetei”, a declarat Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău.

Au mai fost reținuți încă doi bărbați - un fost ministru moldovean al Justiţiei și fost reprezentant al țării la Interpol, Vitalie Pîrlog, și un avocat, Oleg Mîţă.

Potrivit anchetatorilor, cel puţin 20 de infractori din întreaga lume, care erau daţi în urmărire internaţională, au reuşit să-şi şteargă numele din lista Interpolului, ca urmare a schemei de corupție din R.Moldova și din alte țări.

Pe 4 iunie, procurorii anticorupție din R.Moldova au făcut - cu sprijinul ofițerilor francezi și a Biroului Federal de Investigații (FBI) din SUA - 33 de percheziții la 12 persoane.

În urma descinderilor, anunța la briefingul de presă șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, patru persoane au fost reținute pentru 72 de ore.

Totodată, au fost ridicate mai multe dispozitive, printre care telefoane mobile, laptop-uri și calculatoare, fiind solicitată asistența FBI pentru cercetarea conținutului acestora.

Potrivit probelor acumulate până în prezent în această anchetă comună, un grup de persoane de diferite naționalități ar fi implementat o presupusă schemă de corupție care le-ar fi permis celor care fac obiectul „Notificărilor roșii” de la Interpol să obțină azil sau statut de refugiat în R. Moldova și în alte țări.

Procuratura Anticorupție a pornit acest dosar penal în aprilie 2024, pe baza informațiilor primite de la Parchetul Național Financiar al Franței (PNF).P rocurorii moldoveni afirmă că, ulterior, au primit informații relevante și de la autoritățile britanice.

Interpol (acronimul termenului din engleză pentru International Criminal Police Organization) este o organizație internațională de cooperare a forțelor de poliție în scopul prevenirii și combaterii infracționalității transfrontaliere. Creată în 1923, organizația numără 195 de state membre. Viorel Țentiu era din 2016 comisarul principal al biroului Interpol Moldova

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

XS
SM
MD
LG