Linkuri accesibilitate

România și Bulgaria primesc noi fonduri de la UE pentru securizarea frontierelor


De la 31 martie, românii pot călători cu avionul și vaporul în țările din spațiul Schengen fără să mai fie obligați să prezinte actul de identitate.
De la 31 martie, românii pot călători cu avionul și vaporul în țările din spațiul Schengen fără să mai fie obligați să prezinte actul de identitate.

Comisia Europeană a anunțat că pune la dispoziția statelor membre alte 85 de milioane de euro pentru securizarea suplimentară a granițelor externe. România și Bulgaria pot accesa bani și implementează noi proiecte de returnare a imigranților ilegali.

Comisia Europeană a lansat pe 4 martie un program pilot pentru aplicarea unor proceduri rapide de azil și returnarea imigranților ilegali în statele din care au venit.

Astfel, Comisia pune la dispoziția celor 27 de țări membre 85 de milioane de euro pentru a-și îmbunătăți capacitățile naționale la frontierele externe ale UE.

Totodată, Guvernul Uniunii Europe (UE) a anunțat că România și Bulgaria pot cere finanțare suplimentară pentru dotarea granițelor externe sale externe blocului comunitar.

România și Bulgaria - candidate la aderarea deplină la spațiul de liberă circulație Schengen - pot cere bani pentru a cumpăra mașini, camere de vedere pe timp de noapte, camere de detectare a mișcării și dezvoltarea sau modernizarea sistemelor.

Cele două țări intră de la 31 martie în spațiul de liberă circulație din Europa doar cu frontierele aeriene și de pe apă.

Aproximativ 12 milioane de pasageri nu vor mai fi astfel obligați să prezinte pașaportul în fața Poliției de Frontieră la intrarea într-o țară din Schengen sau pe aeroporturile românești.

După 31 martie, experți europeni, inclusiv austrieci, vor verifica cum fac față România și Bulgaria ca noi membre Schengen, parțial.

Guvernul de la București trebuie să convingă Viena să accepte aderarea deplină a României la Schengen, adică să fie de acord și cu eliminarea controalelor la granițele terestre.

„România va consolida spaţiul Schengen şi nu este deloc corect să avem în continuare doar o integrare parţială în acest spaţiu european de liberă circulaţie, a declarat luni, pe 4 martie, înainte de începerea Consiliului miniștrilor de Justiție de Afaceri Interne de la Bruxelles ministrul român al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.

Luni, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că România și Bulgaria sunt pe deplin angajate să protejeze frontierele externe ale UE așa că vor primi sprijin suplimentar.

În luna ianuarie, ministra de Externe a României, Luminița Odobescu, a declarat la one2one, că România și Bulgaria vor întări înclusiv controlul de la granița comună.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
  • 16x9 Image

    Anca Grădinaru

    Anca Grădinaru este senior correspondent la Europa Liberă din februarie 2023.
    Este jurnalist de 25 de ani. Anterior, a lucrat la Ziarul Adevărul, Antena 1, Antena 3, Digi 24 și Radio Europa FM.

    A realizat știri, anchete, reportaje și documentare, radio și de televiziune, în România, Ucraina, Irak, Statele Unite ale Americii, Canada și Australia.
     
    A transmis de la majoritatea summiturilor NATO de după aderarea României la Alianța Nord Atlantică și de la reuniuni ale Uniunii Europene, de la vizitele papilor la București și de la primele două ediții ale Jocurilor Invictus la care a participat România.

    Unele dintre reportajele Ancăi Grădinaru au fost premiate de New Mexico Associated Press și Asociația Profesioniștilor de Televiziune din România.

    La Europa FM, a realizat emisiunea „Interviurile Europa FM” și „Piața Victoriei”. Este absolventă a Universității “Lucian Blaga” din Sibiu și a unei burse de un an la New Mexico State University din Statele Unite ale Americii.

XS
SM
MD
LG