Bucureştiul urmează să le plătească cheltuieli şi costuri în valoare de 8.500 de euro lui Leonard Zăicescu, născut în 1927, şi Anei Fălticineanu, născută în 1929.
Aceste două persoane de origine evreiască română locuiesc în continuare la Bucureşti, precizează CEDO în hotărâre.
Leonard Zăicescu este unul dintre puţinii supravieţuitori. Ana Fălticineanu, aruncată într-un ghetou, a supravieţuit, trăind ascunsă timp de trei ani.
Cazul Zăicescu și Fălticineanu c. România privește rejudecarea și achitarea în anii 1990 a doi ofițeri, condamnați în anii 1950 pentru crime de război și crime împotriva umanității săvârșite prin implicarea lor, printre altele, în persecuția evreilor români în anul 1941, în special prin participarea lor în pogromul din Iași, al cărui supraviețuitor este domnul Zăicescu, dar și prin plasarea unui mare număr de evrei în ghetouri, situație în care s-au aflat ambii reclamanți.
CEDO a stabilit că argumentele avansate de către Curtea Supremă română „sunt doar scuze sau eforturi de estompare a responsabilităţilor şi de a arunca asupra altei naţiuni vina Holocaustului, plină de dispreţ faţă de fapte istorice bine stabilite”.
Curtea stabileşte că Guvernul român „nu a furnizat motive pertinente şi suficiente în vederea justificării revizuirii unor condamnări istorice” şi conchide că achitările erau „excesive” şi „nu erau necesare într-o societate democratică”.
În hotărârea adoptată de Cameră marți, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, în unanimitate, încălcarea că a fost încălcat Articolul 8 care privește dreptul la respectarea vieții private și de familie și Articolul 14, referitor la interzicerea discriminării din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea a stabilit, în esență, că revenirea asupra unor condamnări istorice pentru crime legate de Holocaust, în lipsa unei justificări rezonabile din partea Guvernului, a cauzat sentimente de vulnerabilitate și umilire victimelor Holocaustului, categorie din care fac parte reclamanții.
Plângerile formulate în legătură cu încălcarea Articolului 3, privind interzicerea tratamentelor inumane sau degradante, și a Articolului 14 au fost respinse de către Curte, cu majoritate de voturi, ca fiind inadmisibile.
Curtea justifică această decizie prin faptul că tratamentele inumane suferite de reclamanți au avut loc cu nouă ani înainte de intrarea în vigoare a Convențieiși cu 50 de ani înainte ca România să ratifice Convenția, iar cele mai importante măsuri procedurale care cădeau în responsabilitatea Guvernului au fost luate cu mult timp înainte ca România să devină Înaltă Parte Contractantă.
Reclamanții, Leonard Zăicescu și Ana Fălticineanu, sunt cetățeni români născuți în anul 1927 și respectiv în anul 1929. Ei locuiesc în București, sunt evrei și supraviețuitori ai Holocaustului.
În anul 1940 Guvernul Român a adoptat o serie de măsuri legislative antisemite care au condus, printre altele, la exproprierea proprietăților evreilor români și la mutarea forțată a populației evreiești.
În urma alianței României cu Germania nazistă în anul 1941 cu scopul de a elibera o parte din teritoriul său de sub ocupația sovietică, au fost efectuate deportări ale evreilor în afara României, în Transnistria (Republica Moldova de astăzi), care se afla atunci sub administrația Guvernului Român.
În vara anului 1941 au avut loc mai multe pogromuri soldate cu mii de decese, inclusiv unul major la Iași. În acest pogrom, în iunie 1941, mii de evrei au fost fost executaţi de militari, iar supravieţuitorii au fost înghesuiţi în vagoane de marfă ale căror ieșiri au fost astupate. Fără apă, pe o căldură atroce, majoritatea au murit asfixiaţi.
În anul 1945 două Tribunale ale Poporului au fost înființate pentru a urmări penal și a pedepsi, alături de alte crime, și masacrul populației evreiești.
Anchete la scară largă au condus, printre altele, la condamnarea și executarea fostului Prim Ministru Ion Antonescu în anul 1946.
Printre cei condamnați s-au regăsit și R.D. - locotenent-colonel și fost șef de secție în Marele Cartier General al Armatei Române și G.P. - locotenent-colonel sub comanda directă a lui R.D.
Ei au fost acuzaţi de participare la deportarea unor evrei români şi la Pogromul de la Iaşi, care a condus la moartea a mii de oameni într-o perioadă în care România era aliata Germaniei naziste.
Cei doi au fost condamnați pentru crime de război și crime împotriva umanității pentru că împreună:
1) au aplicat rele tratamente prizonierilor;
2) au colaborat cu Serviciul Special de Informații în organizarea pogromului de la Iași;
3) au participat direct la organizarea și executarea deportării evreilor din Basarabia și Bucovina.
Aceștia au primit 15 și respectiv 10 ani de muncă silnică.
Cazul lui R.D. a fost reexaminat în anul 1957 (G.P. murise între timp), când calificarea legală a faptelor comise a fost schimbată în fapta de implicare în activități intense contra clasei muncitoare și a mișcării revoluționare.
În ceea ce privește implicarea lui R.D. în Holocaust, acesta a fost condamnat doar pentru contribuția sa la crearea de ghetouri și lagăre de concentrare și pentru plasarea unui număr mare de evrei în ghetouri și lagăre de concentrare.
Detalii inedite despre criminalii de război reabilitați de justiția română în anii '90 oferă ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, într-o postare făcută marți pe pagina sa de Facebook.
„Considerat «Eichmann al României», Radu Dinulescu (1898-1984), șef al Secției a II-a (al Cartierului General al Armatei și, respectiv, al Marelui Stat Major al Armatei în primul an de la intrarea României în război) și colonelul Gheorghe Petrescu (1898-?), subaltern al lui Dinulescu și șef al Biroului 2 al aceleași secții, fuseseră condamnați în 1953 pentru crime de război”, relatează Andrei Muraru.
„Dinulescu, care s-a dovedit a fi mai târziu informator al Securității și mai înainte în relații cu Abwehrul german, fusese atașat militar la Stockholm și Helsinki, iar Petrescu, finul de cununie al lui Mihail Moruzov (fondatorul și primul șef al agenției interne de spionaj, Serviciul Secret de Informații), la Roma și Berlin.”
„Deși atribuția principală a echipei sale era contraspionajul, Dinulescu a propus din umbră ”soluții” la ”problema evreiască”: purtarea stelei galbene, deportarea peste Nistru, uciderea evreilor la fața locului în operațiuni ad-hoc în spatele frontului, internarea în lagăre. Cei doi ofițeri au avut un rol activ în deportarea și asasinarea evreilor din Basarabia și Bucovina în 1941 și în pogromul de la Iași, în care au fost asasinați mii de evrei în vara anului 1941.”
Leonard Zăicescu este un supraviețuitor al pogromului de la Iași, loc în care a fost martor la uciderea unor membri ai familie sale.
El a fost luat din casa sa, transportat într-un vagon cu 140 de persoane într-unul dintre așa numitele „trenuri ale morții" și a fost plasat în ghetoul evreiesc din localitatea Podul Iloaiei.
Doar o cincime dintre pasageri au ajuns în viață la destinație.
Ana Fălticineanu a fost luată din casa ei din Cernăuți (Bucovina, parte a României la acea vreme) în anul 1941 și plasată într-un ghetou, în așteptarea transportului spre Transnistria.
După un an în condițiile îngrozitoare din ghetou, a trăit timp de trei ani ascunsă în casa unei rude, fără acces la educație.
După căderea comunismului, în anii 1990, mai multe procese penale referitoare la crime de război au fost redeschise, inclusiv cele privindu-i pe R.D. și G.P. (ambii decedați la acea vreme) ale căror condamnări au fost anulate de Curtea Supremă de Justiție.
În anii '90, Curtea Supremă a României i-a achitat pe cei doi militari pe motiv că „s-au conformat pur şi simplu ordinelor referitoare la deportarea evreilor români şi nu au fost implicaţi deloc în masacre de evrei, comise numai de către trupe germane”.
Aceste procese ar fi avut loc în ședințe publice cu desemnarea unor reprezentanți legali pentru cei doi militari decedați.
Dosarele privind aceste proceduri au fost depuse pentru mai mulți ani în arhivele serviciilor secrete și ulterior în arhivele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS).
În 2004, un raport al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România a recomandat anularea achitării criminalilor de război.
După ce au aflat din întâmplare despre procedurile de achitare, în cadrul unei conferințe organizate de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” (INSHR-EW) în 2016, reclamanții au încercat fără succes să obțină acces la dosarele cauzelor prin intermediul instanțelor. În cele din urmă, au obținut copii ale dosarelor respective datorită eforturilor Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel (INSHR-EW).
În 2016, cei doi reclamanţi au aflat din întâmplare că doi foşti locotenenţi-colonei din Armata română au fost până la urmă achitaţi de Curtea Supremă, în anii '90, cu titlu postum, după ce au fost condamnaţi, după 1945, la zece ani şi 15 ani de muncă forţată cu privire la crime de război.
România avea, înainte de război, a treia cea mai mare populaţie evreiască din Europa.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului este un tribunal internaţional însărcinat să sancţioneze încălcîri ale Convenţiei europene de salvarea drepturilor omului, un text ratificat de 46 de state care fac parte din Consiliul Europei (CoE).
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI
