Linkuri accesibilitate

3 minute | Turcia – turul 2, planul secret al lui V. Zelenski și o poveste românească cu miere falsă


Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, alături de soția sa, Emine, își salută suporterii la sediul Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AK), în noaptea de duminică spre luni, după alegerile prezidențiale pentru care ar urma să fie organizat un nou tur.
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, alături de soția sa, Emine, își salută suporterii la sediul Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AK), în noaptea de duminică spre luni, după alegerile prezidențiale pentru care ar urma să fie organizat un nou tur.

După două decenii de putere mereu în creștere, Recep Erdoğan a ratat obținerea unui nou mandat de președinte al Turciei din primul tur. Ofensiva ucraineană a ultimelor zile nu a fost militară, ci diplomatică. Președintele Zelenski a fost în Germania, Italia (inclusiv la Vatican), dar și la Paris.

Bun găsit,

Iată principalele subiecte ale dimineții:

  • Rezultatele alegerilor prezidențiale din Turcia indică un avans al liderului în funcție Recep Tayyip Erdoğan, dar acesta nu ar fi reușit să obțină majoritatea. Turul doi ar urma să fie organizat pe 28 mai, între Erdoğan și liderul opoziției, Kemal Kılıçdaroğlu.
  • Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a vizitat în weekend Italia, Germania și Franța în încercarea de a crea „o coaliție a avioanelor de luptă”.
  • Apicultorii români se plâng că nu mai au cui să vândă miere, pe o piața invadată de importuri și de miere de albine falsă. Europa Liberă a analizat în laborator mostre de miere din comerț, cu rezultate îngrijorătoare.

Turcia, „pe muchie de cuțit”

„O alegere crucială”, „o competiție febrilă” scriu azi dimineață The Washington Post, respectiv BBC. Alegerile prezidențiale din Turcia decid nu doar cine va conduce Turcia în următorii cinci ani, explică Reuters, ci și „dacă va avea un parcurs mai laic și mai democratic, dar și cum va gestiona țara relațiile cheie cu Rusia, Orientul Mijlociu și Occidentul”.

Votul de duminică, adaugă The New York Times, a însemnat nu doar o competiție între liderul la putere – Recep Tayyip Erdoğan, și cel al opoziției - Kemal Kılıçdaroğlu, ci un adevărat referendum cu privire la prestația lui Erdoğan din ultimii 20 de ani. Și, deși a pierdut voturi din cauza situației economice, el rămâne popular în rândul alegătorilor religioși sau al celor din mediul rural, arată mărturiile strânse de NYT.

Susținători ai președintelui Erdoğan la sediul partidului său în noaptea de după alegeri.
Susținători ai președintelui Erdoğan la sediul partidului său în noaptea de după alegeri.

Politico.eu descrie reacțiilor celor doi candidați în primele ore de la închiderea urnelor și explică de ce au devenit alegerile din Turcia unul dintre cele mai importante evenimente globale ale momentului. Acestea au „implicații masive atât pentru viitorul democrației în statul membru NATO cu 85 de milioane de oameni, cât și pentru securitatea în Europa și Orientul Apropiat”.

Un portret „de la fața locului” al președintelui Erdoğan în reportajul PressOne, iar Europa Liberă prezintă o comparație analitică a celor doi candidați care se vor confrunta în turul doi.

Drumul lui Erdoğan de la funcția de primar la „lider unic” al Turciei, în The Washington Post.

Prigojin și Zelenski - două planuri secrete

The Washington Post continuă să analizeze războiul împotriva Ucrainei din perspectiva documentelor secrete făcute publice anul acest pe platforma online Discord și publică, în exclusivitate, date despre un plan secret al președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski și unul al șefului mercenarilor Wagner – Evgheni Prigojin. Potrivit documentelor:

  • Șeful mercenarilor Kremlinului, care luptă de luni de zile, fără succes, în orașul Bahmut, din estul Ucrainei, ar fi propus Ucrainei un „târg”, prin intermediul contactelor sale din serviciile de informații militare ucrainene. Prigojin ar fi fost dispus să ofere Ucrainei informații despre pozițiile armatei ruse în schimbul retragerii forțelor ucrainene din Bahmut.
  • Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, arată al doilea document Discord menționat în exclusivitate de The Washington Post, ar fi plănuit, în secret, atacuri asupra teritoriului Rusiei – de la ocuparea unor sate din Rusia, până la bombardarea unui conducte care transportă petrol din Rusia în Ungaria.

Dezvăluirile The Washington Post nu au rămas fără ecou în timpul turneului european al lui Zelenski de la sfârșitul săptămânii. Întrebat despre acestea la Berlin, președintele Ucrainei a negat că ar plănui atacuri asupra Rusiei – „nu avem nici timpul, nici forța necesare”, a insistat el, iar contraofensiva nu își propune atacarea teritoriului Rusiei.

În Italia, Volodimir Zelenski s-a întâlnit cu președintele Sergio Mattarella și premierul Giorgia Meloni (o susținătoare categorică a Ucrainei în ciuda atitudinilor contrare ale unora dintre partenerii săi), dar și cu Papa Francisc, care a oferit președintelui ucrainean „o operă în bronz reprezentând o ramură de măslin, simbol al păcii” – precizează Vatican News.

Papa Francisc l-a primit la Vatican pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelesnki. 13 mai 2023.
Papa Francisc l-a primit la Vatican pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelesnki. 13 mai 2023.

Despre vizita în capitalele europene, Zelenski a transmis că scopul acesteia a fost „crearea unei coaliții a avioanelor de luptă”.

România: miere falsă, cercetare falsă, WC-uri în curte

Europa Liberă a dus la laborator pentru analize câteva mostre de miere luate din supermarketurile din România. Rezultatele sunt îngrijorătoare. În seria de articole dedicate mierii de albine, am vorbit cu apicultori care nu au unde să mai vândă mierea, am analizat felul în care se falsifică aceasta și explicăm cum se poate evalua calitatea mierii, la raft.

La Țară în service, rubrica săptămânală a Europei Libere: Ce câștigă comunitățile fără gaz, apă și medici din reforma administrației? Ovidiu Cornea a mers la Ploscoș, comuna cea mai mică din județul Cluj, unde a aflat cum trăiesc și ce speră cei 540 de locuitori.

„Când plouă este apă și mai aduce primarul cu cisterna de la Turda, în fiecare săptămână, pare-mi-se marțea, ăsta e ajutorul care ne mai ține de mai ajunge și pe aici apa. În rest, de la fântâna satului”, îi povestește domnul Cornel, din Ploscoș, jurnalistului Europei Libere.
„Când plouă este apă și mai aduce primarul cu cisterna de la Turda, în fiecare săptămână, pare-mi-se marțea, ăsta e ajutorul care ne mai ține de mai ajunge și pe aici apa. În rest, de la fântâna satului”, îi povestește domnul Cornel, din Ploscoș, jurnalistului Europei Libere.

În PressOne, tot despre alte falsuri, de data aceasta academice – „Studii științifice la kilogram recompensate din bani publici” – în seria documentată de Bianca Felseghi.

Libertatea scrie despre „a doua moarte, lentă, a celor 44 de pacienți care au ars de vii în spitale: după doi ani și jumătate de la prima tragedie, nicio anchetă nu a fost finalizată”, iar din Botoșăneanul: „Polițiști europeni cu toalete în curte, fără apă și săpun: Poliția Botoșani cumpără șase WC-uri din lemn pentru sediile din județ după ce a primit BMW-uri pentru oraș”.

Alte știri:

  • Forțele armate din Thailanda, aflate la putere timp de aproape un deceniu, au fost învinse în alegerile de duminică de partidele de opoziție pro-democrație. Acestea ar urma să negocieze formarea unei coaliții de guvernare, potrivit BBC.
  • Grupul G7 al celor mai bogate țări ar urma să decidă săptămâna aceasta înăsprirea sancțiunilor împotriva Rusiei, transmite Reuters.
  • Cântăreața suedeză Loreen a câștigat sâmbătă noapte concursul muzical Eurovision 2023.

Ne puteți scrie pe adresa de e-mail treiminute@rferl.org sau pe paginile noastre de Facebook și Instagram.

Toate bune,
Carmen

  • 16x9 Image

    Carmen Valică

    A început să lucreze în presă în 2000, când studia încă jurnalismul la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Pasionată de radio, Carmen s-a mutat la București în 2004, când s-a alăturat redacției în limba română a BBC World Service. După închiderea acesteia a lucrat la Radio România Actualități iar apoi, timp de cinci ani, s-a dedicat comunicării și relațiilor publice. A revenit în presă în 2020 iar din ianuarie 2021 s-a alăturat echipei Europa Liberă România.

    valican@rferl.org

XS
SM
MD
LG