Ilie Bolojan a anunțat că noua organigramă de personal va reduce numărul de posturi de la Senat de la 796 la 618.
„La Senat, în loc ca persoanele care sunt pe cabinetele demnitarilor să vină cu aceștia și să plece cu aceștia (...) a fost posibilă angajarea directă pe durată nedeterminată. De-a lungul ciclurilor electorale, au fost angajări peste angajări și am ajuns în situația în care o persoană care ocupă o funcție de conducere în Senat nu își poate aduce niciun colaborator”, a spus Ilie Bolojan.
Președintele Senatului a mai declarat că în camera superioară a Parlamentului sunt prea multe posturi care nu se justifică și a afirmat că restructurarea anunțată nu va afecta funcționarea Senatului.
„Avem nevoie să avem un personal corect dimensionat, trebuie să avem un personal profesionist în așa fel încât să nu risipim banul public”, a mai spus Bolojan, care a adăugat că restructurarea va fi aprobată în februarie și se va finaliza până la sfârșitul lunii martie.
„Peste tot, unde numărul de posturi de execuție va fi mai mic decât cel actual, conform legii, se vor organiza concursuri”, a mai spus președintele Senatului.
Ilie Bolojan a anunțat și reducerea cu 20% a cotelor de combustibil pentru flota de vehicule ale Senatului.
De asemenea, a mai anunțat Bolojan, la Senat va fi introdus un sistem electronic de pontaj pentru angajați, care să înregistreze prezența la muncă a angajaților.
Anunțul restructurărilor de posturi a declanșat un protest spontan al angajaților de la Senat, relatează Știrile ProTV. Angajații i-au spus lui Ilie Bolojan că ei sunt cei care oferă continuitate și expertiză Senatului. Unii dintre protestatari au spus că îl vor da în judecată pe Ilie Bolojan.
De altfel, trei sindicate ale lucrătorilor de la Senat au criticat deja măsurile anunțate de Ilie Bolojan.
„Fără o consultare aplicată cu sindicatele, fără o analiză amplă a complexității activității instituționale, președintele și secretarul general al Senatului intenționează să reducă aproximativ 200 de posturi”, transmit sindicatele.
Acestea solicită ca reorganizarea să se facă pe criterii transparente și echitabile, să se respecte drepturile angajaților și sindicatele să fie consultate în legătura cu impactul măsurilor asupra funcționării Senatului.
Program extins de lucru și reformarea regulamentului
Președintele Senatului a anunțat și modificarea programului de lucru al senatorilor pentru ca legile să fie „mai bune și mai clare, care să poată fi pusă în practică fără interpretări”.
„Până acum, luni se lucra în plen, iar marți în comisii. Vom lucra și miercuri în plen, iar joi vor fi organizate dezbaterile publice. În urma acestui pachet de activități extins, pe de o parte ne putem argumenta mai bine proiecte legislative, să le putem analiza mai bine, iar joia să beneficiem de sfaturile experților care vor veni la dezbateri”, a spus Ilie Bolojan.
De asemenea, Regulamentul de funcționare a Senatului va fi modificat, spune Bolojan:
„Preluăm cele mai bune practici din Regulamentul Parlamentului European în așa fel încât, în plen, să avem un dialog civilizat, să descurajăm agresivitatea și să-i sancționăm pe cei care nu respectă regulile bunului simț în ședințele Senatului României”, a mai spus președintele Senatului.
O altă direcție anunțată de președintele Senatului este aceea de a îmbunătăți relațiile cu instituțiile din subordine.
„Una din competențele principale este controlul parlamentar. Parlamentul trebuie să-și întărească această autoritate. Avem foarte multe instituții în coordonare care, din punctul meu de vedere, o parte, sunt scăpate de sub control și este nevoie de exercitarea controlului parlamentar, în așa fel încât să fim în situația în care acestea să lucreze pentru cetățeni, să dea rapoarte în permanență comisiilor din Parlament, (...) în așa fel încât activitatea lor să fie în serviciu public”, a mai spus Bolojan.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.