Linkuri accesibilitate

Restricții ridicate la 1 iunie. Ce activități sunt pe agenda autorităților și de ce anume depinde viitoarea relaxare


Imagine din Cehia, unde terasele s-au deschis la 11 mai
Imagine din Cehia, unde terasele s-au deschis la 11 mai

Autoritățile iau în discuție redeschiderea, în anumite condiții, a teraselor, nu și a restaurantelor, precum și reluarea mai multor activități, însă totul depinde de evaluarea răspândirii virusului de la 15 mai încoace, când România a intrat în starea de alertă.

Autoritățile române așteaptă evaluarea primelor rezultate pe care le indică răspândirea coronavrusului, iar în funcție de ele, vor decide ce activități se reiau de la 1 iunie. Joi este așteptată o analiză, iar deciziile vor fi comunicate la sfârșitul săptămânii, urmând ca măsurile să fie anunțate prin intermediul unui ordin al primului ministru Ludovic Orban, care conduce Centrul Național pentru situațiile de urgență pe perioada stării de alertă, au declarat, pentru Europa Liberă, surse guvernamentale.


Pe masa autorităților, care se vor consulta și cu președintele Iohannis, se află mai multe restricții care ar urma să fie relaxate, însă nu există încă o decizie.

Principalul criteriu este cel al unei comparații între numărul de noi cazuri depistate de la 15 mai, când au fost ridicate unele restricții, și cel al vindecărilor.

  • la 25 mai, România a înregistart 18.429 de cazuri de persoane depistate cu Covid 19 și 11.874 de persoane vindecate, la 91.127, cât a reprezentat totalul testelor care s-au făcut până acum (aici sunt incluse și cele trei teste care i se fac unei persoane care s-a recuperat după infectarea cu noul coronavirus).

Potrivit unor surse din interiorul Centrului Național pentru situațiile de urgență, este nevoie ca„ media pe trei zile consecutive a raportului dintre cei vindecați și cazurile de infecție să arate un trend descrescător pentru ca un număr cât mai mare de restricții să fie aprobat”.

În ultimele trei zile, au fost raportate de către Grupul de Comunicare Strategică (GCS) 572 de noi cazuri și 687 de vindecări. Autoritățile spun însă că este prea devreme pentru a anunța că România se află în trend descrescător al răspândirii noului coronavirus, fiind nevoie de înregistrarea unei astfel de situații consecutiv, pe parcursul a două săptămâni. Un raport asemănător cu acesta a fost înregistrat în preajma zilei de 11 aprilie, însă la acea dată nu s-a produs și scăderea sub 150-200 a noilor cazuri depistate într-o singură zi.

În ultimele zece zile, mai exact de la momentul instaurării stării de alertă, așadar între 15 și 25 mai, s-au înregistrat 1.992 de cazuri noi depistate și s-au vindecat de Covid 2.504 oameni, în condițiile în care au fost făcute peste 91.000 de teste în acest interval.

În intervalul de dinainte, 5-15 mai, la 2.600 de cazuri noi, fuseseră înregistrate 3.916 vindecări, la un 88 de mii de teste efectuate, așadar înainte de ridicarea stării de urgență a existat un număr dublu aproape de vindecări.

Pentru o comparație mai relevantă, în perioada 25 aprilie-5 mai, s-au înregistrat 3.202 cazuri noi, 2.564 de vindecări, la aproape 80.000 de teste.

Ce măsuri ar putea fi aplicate

În cazul în care evaluarea va constata că relaxarea de la 15 mai nu a determinat o creștere a numărului de îmbolnăviri, autoritățile au în vedere redeschiderea teraselor. Măsura a fost anunțată ca intenție de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Va fi nevoie de rezervare prealabilă și de anunțarea timpului pe care clienții intenționează să-l petreacă. Nu vor fi mese cu mai multe de patru persoane, iar incintele restaurantelor, ale cluburilor și barurilor cel mai probabil vor rămâne închise, au declarat surse politice pentru Europa Liberă.

Este posibil să se redeschidă și centrele de fitness de la 1 iunie, cu condiția respectării distanței de 2 metri între clienți și a purtării măștii de protecție.

Se ia în calcul inclusiv deschiderea mall-urilor de la 1 iunie, însă nu există încă o decizie în acest sens, așa cum nu este sigură nici redeschiderea piscinelor.

Sunt presiuni mari din partea antreprenorilor, mai ales din partea celor din industria ospitalității. Sunt peste 100.000 de contracte suspendate în acest domeniu, așa cum indică datele Ministerului Muncii de la 25 mai.

Data

25.05.2020

Contracte individuale de muncă suspendate

600.352

Principalele categorii

· Industria prelucrătoare:

162.868

· Comerț cu amănuntul; repararea autovehiculelor și motocicletelor:

96.627

· Hoteluri și restaurante:

100.002

Contracte individuale de muncă încetate

410.649

Principalele categorii:

· Comerț cu amănuntul; repararea autovehiculelor și motocicletelor:

72.833

· Industria prelucrătoare:

72.717

· Construcții:

60.908

„Toate industriile sunt eligibile, dacă se identifică soluțiile pentru restrângerea riscului de contaminare”, a declarat, pentru Europa Liberă, o sursă guvernamentală înainte de o întâlnire a premierului Ludovic Orban cu industria hotelieră și a turismului. Guvernul le cere asumarea măsurilor și aplicarea normelor, astfel încât să fie împiedicată contagiunea, însă este puțin probabil ca restricțiile în acest sector să fie luate înainte de 15 iunie, dacă noul coronavirus va da semne că se află sub control.

Semne de întrebare


Rămâne de stabilit dacă oamenii care au avut indemnizație de șomaj tehnic plătită de guvern (75%) vor avea prelungit termenul de plată, care expiră la 1 iunie.Guvernul va lua o decizie în acest sens.

Este important și dacă România va menține și după 1 iunie decizia izolării de două săptămâni la domiciliu pentru cei care vin din străinătate. Odată ridicarea carantinei obligatorii din timpul stării de urgență, numărul românilor reveniți acasă a crescut simțitor.

Nu este clar dacă se vor relua mai multe zboruri internaționale, asta depinzând și de țările de destinație, care au impus restricții. Zborurile spre și dinspre Roma se reiau, așa cum, la 25 mai aeroportul Otopeni a operat 30 de curse interne și internaționale.

Autoritățile nu au stabilit încă dacă mențin granițele închise și după 1 iunie și nici dacă se va putea ieși din localități și fără declarația pe proprie răspundere.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG