Linkuri accesibilitate

Restricții pentru trotinetele electrice. OUG, publicată în MO


Reglementările restrictive sunt motivate de Executiv prin faptul că, în România, în perioada 2016 -2019, au fost înregistrate 192 de accidente rutiere cu implicarea conducătorilor de trotinete electrice
Reglementările restrictive sunt motivate de Executiv prin faptul că, în România, în perioada 2016 -2019, au fost înregistrate 192 de accidente rutiere cu implicarea conducătorilor de trotinete electrice

Ordonanţa privind circulația pe drumurile publice, care cuprinde printre altele şi regulile de circulaţie cu trotinetele electrice, a fost publicată în Monitorul Oficial, arată startupcafe.

"Pentru cei care folosesc trotineta şi au sub 16 ani, adică între 14 şi 16 ani, este obligatorie casca de protecţie. Este interzis transportul pasagerilor pe aceste mijloace de transport şi, totodată, ca zone de folosinţă sunt pistele care au destinaţia de piste de biciclete sau pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulaţia vehiculelor este de 50 km la oră. Trotinetele electrice nu pot depăşi viteza de 25 de km/h şi, evident, această ordonanţă completează definiţia trotinetei, pentru a fi foarte clar, atunci când se foloseşte, în ce parametri ai actului normativ se încadrează cel care foloseşte trotineta", explica ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, pe 4 februarie, la momentul promovării ordonanței de urgență.

Reglementările sunt motivate de Executiv prin faptul că, în România, în perioada 2016 -2019, au fost înregistrate 192 de accidente rutiere cu implicarea conducătorilor de trotinete electrice. În urma acestor evenimente, un conducător de trotinetă electrică a decedat, 37 au fost răniți grav, iar 156 răniți ușor.

Trotineta electrică este definită ca „vehiculul utilizat pentru transportul unei singure persoane, cu două sau trei roți, articulat cu o bară în partea din față folosită ca dispozitiv de direcție, a cărui viteză maximă prin construcție este mai mare de 6 km/h, dar nu depășește 25 km/h și care este echipat cu un motor electric”.

Principalele reguli de circulație cu trotineta electrică:

  • Nu poate fi condusă pe drumurile publice de persoane sub 14 ani;
  • Nu se poate circula cu ea decât pe pistele special amenajate, iar în cazurile în care acestea nu există, circulația cu ele este permisă doar pe sectoarele de drum unde viteza maxim admisă este de 50 km/h;
  • Circulația trotinetelor electrice pe trotuar este interzisă;
  • Trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente;
  • Casca de protecție este obligatorie pentru pentru cei a căror vârstă este sub 16 ani;
  • Transportul pasagerilor este interzis pe trotinetele electrice.
XS
SM
MD
LG