Comisia Europeană pregătește un nou pachet financiar de ajutor pentru Ucraina
Comisia Europeană urmează să propună miercuri un nou pachet de ajutor financiar destinat Ucrainei, inclusiv noi împrumuturi pentru a furniza lichiditate imediată Kievului și angajamente pentru finanțarea pe termen lung a reconstrucției țării.
Mărimea sprijinului financiar pe termen scurt este încă în curs de definire, dar doi oficiali familiarizați cu discuțiile au declarat pentru Reuters că se așteaptă ca acesta să acopere aproximativ nevoile financiare ale Ucrainei timp de două luni, în mare parte prin împrumuturi, relatează Reuters.
Un al treilea oficial a spus că banii vor proveni de la bugetul UE și de la guvernele UE, respingând discuțiile anterioare conform cărora fondurile ar putea fi strânse de pe piață prin emiterea de obligațiuni comune susținute de bugetul UE.
Fondul Monetar Internațional (FMI) a estimat în aprilie că Ucraina avea nevoie de aproximativ 5 miliarde de dolari pe lună timp de cel puțin trei luni pentru a acoperi deficitul financiar imediat cauzat de invazia Rusiei.
Şefa fondului, Kristalina Georgieva, a cerut ca acest sprijin să vină mai degrabă sub formă de granturi decât de împrumuturi.
Amploarea sprijinului UE va depinde și de cât de mult sunt dispuse să contribuie țările G7.
O reuniune a miniștrilor de finanțe ai Grupului celor șapte economii majore este programată în a doua jumătate a acestei săptămâni, imediat după ce comisia urmează să-și dezvăluie propunerile.
Lukașenko deplânge soarta Rusiei și face apel la Organizația Tratatului de Securitate Colectivă
Autocratul belarus Alexandru Lukașenko (foto) i-a îndemnat pe ceilalți membri ai unei alianțe militare dominate de ruși să rămână uniți și a acuzat Occidentul că speră să prelungească conflictul din Ucraina pentru a încerca să slăbească Rusia cât mai mult posibil, relatează Reuters.
Lukașenko a vorbit la un summit al liderilor Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO) de la Moscova unde a spus că „sancțiunile infernale” împotriva țării sale și Rusiei ar fi putut fi evitate dacă grupul ar fi vorbit cu o singură voce.
Adresându-se președintelui rus Vladimir Putin și liderilor din Armenia, Kazahstan, Kârgâzstan și Tadjikistan, Lukașenko a spus în declarațiile de deschidere televizate că „fără un front unit, Occidentul colectiv va crea presiune asupra spațiului post-sovietic.”
Patru răniți în urma bombardamentelor ruse de la Odesa
Un atac cu rachetă în apropierea oraşului-port Odesa, din sud-vestul Ucrainei, s-a soldat cu patru răniţi, între care un copil în stare gravă, potrivit armatei ucrainene, citată de dpa și preluată de Agerpres.
Comandamentul de operaţiuni Sud al armatei ucrainene a indicat că ţinta vizată era podul care trece peste Limanul Nistrului, avariat în atacuri anterioare.
„În urma unui atac cu rachetă asupra regiunii Odesa efectuat de avioane strategice ruseşti a fost lovit un obiectiv de infrastructură turistică, clădirea a fost distrusă şi un incendiu a izbucnit la faţa locului. Echipe de intervenţie şi un grup de anchetatori acţionează la locul atacului", menţionează Comandamentul de operaţiuni Sud pe contul său de Telegram.
McDonald's se retrage din Rusia definitiv
Compania McDonald's, care şi-a închis restaurantele în Rusia la începutul lui martie, anunţă luni că se retrage din Rusia şi îşi vinde toate activele, din cauza invaziei ruse a Ucrainei, potivit BBC.
„Suntem angajaţi faţă de comunitatea noastră internţaională şi trebuie să rămânem inflexibili în privinţăa valorilor noastre”, anunţă într-un comunicat CEO-ul Chris Kempczinski. Acesta a declarat că McDonald's va părăsi definitiv Rusia după 30 de ani și a început să-și vândă restaurantele acolo.
Facebook Forum