Linkuri accesibilitate

Președintele Volodimir Zelenski participă la o sesiune a parlamentului, în timp ce Boris Johnson se adresează parlamentarilor ucraineni prin videolink. În aceeași zi, membrii Radei Supreme, parlamentul ucrainean, au adoptat legea care interzice partidele proruse.
Președintele Volodimir Zelenski participă la o sesiune a parlamentului, în timp ce Boris Johnson se adresează parlamentarilor ucraineni prin videolink. În aceeași zi, membrii Radei Supreme, parlamentul ucrainean, au adoptat legea care interzice partidele proruse.

Războiul lui Putin în Ucraina | Partidele proruse, interzise de parlamentul ucrainean. Operele pictorului Kuinji, furate de armata rusă

Războiul lui Putin în Ucraina a ajuns la cea de-a 69 zi. Bombardamentele rușilor continuă, luni seară o rachetă a explodat în orașul-port Odesa. Un băiat de 14 ani a fost ucis și o fată de 17 ani a fost rănită. În același timp, peste 100 de civili au fost evacuați din combinatul Azovstal de la Mariupol și au ajuns în orașul Zaporojie, la aproximativ 200 km distanță.

Convoiul de peste 100 de civili evacuați de Crucea Roșie din combinatul siderurgic Azovstal a ajuns la Zaporojie.

Boris Johnson a spus, marți, parlamentului ucrainean că „Ucraina va câștiga” împotriva Rusiei și „va fi liberă”. Johnson, primul lider mondial care s-a adresat Radei Supreme de la începutul conflictului, a mai spus că „așa-zisa forță irezistibilă a mașinii de război a lui Putin s-a spart în fața obiectului imobil al patriotismului ucrainean și al iubirii de țară.”

Liderul opoziției din Germania a ajuns la Kiev, unde se întâlnește cu oficiali ucraineni, după ce cancelarul țării Olaf Sholz a spus clar că nu va vizita țara prea curând.

Rușii îngreunează evacuarea civililor din Mariupol, după cum susțin autoritățile ucrainene. Convoiul umanitar cu cei aproximativ 100 de femei și copii evacuați din Mariupol în weekend este așteptat să sosească pe teritoriul ucrainean în cursul zilei de marți, dar nu se știe exact unde este în prezent din cauza parcimoniei de informații din partea rușilor. Oamenii au stat 60 de zile în catacombele combinatului din cauza negocierilor eșuate de mai multe ori.La scurt timp după ce cei 100 de evacuați au ieșit, forțele ruse și-au reluat bombardamentele.

Rusia intenționează să anexeze regiunile Donețk și Lugansk din estul Ucrainei prin referendumuri simulate, planificate pentru mijlocul lunii mai, potrivit unui înalt diplomat american.

Miniștrii energiei din UE, reuniți luni la Bruxelles, au păreri diferite în privința impunerii sau nu a unui embargo asupra importurilor de petrol rusești. Germania este pregătită să sprijine un embargo petrolier, dar încă nu există un acord, în condițiile în care Ungaria a spus clar că nu este de acord cu un embargo total.

Uniunea Europeană se pregătește să impună cel de-al şaselea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei care va include retragerea „altor bănci” din sistemul de tranzacţii Swift.

09:04 3.5.2022

Premierul Boris Johnson se adresează marţi parlamentarilor ucraineni prin videoconferinţă

Premierul britanic Boris Johnson se va adresa marţi parlamentului ucrainean prin videoconferinţă, o premieră pentru un lider occidental de la începutul invaziei ruse, şi va anunţa un ajutor militar suplimentar pentru Kiev de 300 de milioane de lire sterline, transmite AFP.

„Este momentul vostru de glorie", urmează să le spună premierul britanic parlamentarilor ucraineni, conform unei declaraţii făcute de Downing Street luni seara.

„Când ţara mea a fost ameninţată cu o invazie în cel de-al doilea război mondial, parlamentul nostru, ca şi al vostru, a continuat să se întrunească în timpul conflictului, iar poporul britanic a dat dovadă de o asemenea unitate şi hotărâre încât ne amintim de perioada noastră de mare pericol ca fiind momentul nostru de glorie", va mai spune Boris Johnson în timpul discursului programat să aibă loc în jurul orei 10:00 (09:00 GMT).

Şeful guvernului britanic urmează să anunţe o nouă componentă a ajutorului militar, în valoare de 300 de milioane de lire sterline (357 de milioane de euro), ce include în special echipamente de armament defensiv. Până în prezent, Marea Britanie a furnizat Ucrainei 5.000 de rachete antitanc, cinci sisteme de rachete antiaeriene cu peste 100 de rachete şi 4,5 tone de explozibili.

Premierul Boris Johnson a fost la Kiev pe 9 aprilie 2022.
Premierul Boris Johnson a fost la Kiev pe 9 aprilie 2022.

09:54 3.5.2022

Peste 840.000 de ucraineni au intrat în România de la declanşarea războiului

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează că, în data de 2 mai, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 80.640 de persoane, dintre care 6.747 de cetăţeni ucraineni (în scădere cu 11,7% faţă de ziua precedentă).

Potrivit unui comunicat transmis marţi AGERPRES, pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 3.423 de cetăţeni ucraineni (în scădere cu 11,7%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 1.199 de cetăţeni ucraineni (scădere cu 33,2%).

De la declanşarea crizei din ţara vecină (24 februarie) şi până luni, la ora 24,00, la nivel naţional, au intrat în România 843.268 de cetăţeni ucraineni.

Totodată, conform IGPF, începând cu data de 10 februarie (perioadă pre-conflict), au intrat în ţară noastră 877.797 de ucraineni.

La nivel naţional, în ultimele 24 de ore, prin punctele de frontieră au intrat în România 80.640 de persoane
La nivel naţional, în ultimele 24 de ore, prin punctele de frontieră au intrat în România 80.640 de persoane

10:11 3.5.2022

Mariupol: Trupele ruse evacuează cadavrele civililor în camioane cu inscripţia „ajutor umanitar''

Forţele ruse utilizează camioanele cu care aduc „ajutoare umanitare" în Mariupol, port strategic la Marea Azov - pe care îl controlează aproape în totalitate, cu excepţia combinatului Azovstal, ultima redută de rezistenţă a combatanţilor ucraineni - pentru evacuarea cadavrelor locuitorilor oraşului, decedaţi în cea mai mare parte în urma bombardamentelor şi asediului rusesc, a declarat luni seara consilierul primarului din Mariupol, Petro Andriuşcenko, citat de agenţia ucraineană de presă LB.ua, preluată de Agerpres.

„Oricât de barbar ar suna, corpurile sunt transportate sub inscripţia de ''ajutor umanitar'. Aceleaşi camioane care aduc 'pomenile umanitare' la întoarcere sunt încărcate cu trupurile morţilor", afirmă consilierul Andriuşcenko pe contul său Telegram, în care mai susţine că, atunci când într-o clădire sunt descoperite mai multe cadavre, camioanele opresc în faţa acesteia şi corpurile sunt direct încărcate şi transportate ca oricare altă marfă.

Potrivit informaţiilor preliminare, cadavrele locuitorilor din Mariupol sunt transportate la crematoriul mobil din Harţîzsk, afirmă acelaşi consilier, adăugând că această informaţie este în prezent verificată de către autorităţile ucrainene.

„Nu este vorba de cazuri izolate, ci de transporturi în masă şi un mecanism bine rodat. O teribilă 'optimizare' logistică. Hrană în schimbul trupurilor, aceasta este adevărata faţă a Rusiei" de astăzi, afirmă Petro Andriuşcenko, referindu-se la faptul că - potrivit unor informaţii - unii locuitori care au supravieţuit în Mariupol au fost forţaţi să adune cadavre de prin curţi pentru a beneficia de hrană.

10:56 3.5.2022

Ministerul britanic al Apărării: Armata rusă e slăbită

Ministerul britanic al Apărării atrage atenția, în cel mai recent raport operațional despre evoluția războiului din Ucraina, asupra slăbiciunii armatei ruse, precizând că revenirea acesteia va fi dificilă din cauza sancțiunilor, relatează The Guardian.

„Bugetul de apărare al Rusiei aproape s-a dublat între anii 2005 și 2018, cu investiții în mai multe capabilități aeriene, terestre și maritime de vârf. Din 2008, asta a stat la baza programului extins de modernizare militară New Look. Cu toate acestea, modernizarea echipamentului său fizic nu a permis Rusiei să domine Ucraina”, se precizează în raportul instituției britanice.

Astfel, eșecurile atât din punct de vedere al planificării strategice, cât și în execuția operațională au adus forțele ruse „în imposibilitatea de a traduce puterea numerică în avantaj decisiv”, mai arată Londra.

Încarcă mai mult

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG