Scăpat din vedere în timpul Revoluției din 1989 și devenit timp de peste treizeci de ani loc de ceremonii militare, grupul statuar sare în ochi azi când Rusia ca stat agresor resuscitează amintirea atrocităților bolșevice. Situat în Parcul Central, monumentul a fost inscripționat după 1989 cu un text de compromis, lipsit de acuratețe istorică: „Glorie ostaşului român, moştenitor al tradiţiilor istoriei străbune care a luptat cu eroism împotriva bolşevismului şi fascismului pentru libertatea şi independenţa patriei”.
De altfel, și parcul a primit nume diferite, de la Parcul Scudier după numele inițiatorului său din 1880, baronul comandant imperial Anton Scudier, Parcul Stalin după război până în 1955, iar mai recent Parcul Central.
Inițiativa Timișoara și Societatea Timișoara au propus o dezbatere pentru a afla care este răspunsul timișorenilor și al autorităților la întrebarea dacă monumentul ridicat în 1962 trebuie modificat, mutat, dărâmat sau lăsat în pace.
Pentru că decizia va fi politică, prefectul PSD Mihai Ritivoiu a făcut prima mutare intrând în grațiile părții critice a societății civile. A dat un ordin ca aniversările sau comemorările să se mute la Monumentul Revoluției din Cimitirul Eroilor. La dezbaterea de la Muzeul Apei prefectul l-a provocat pe primarul USR, Dominic Fritz, să-și asume politic mutarea statuii.
Dezbaterea publică la care au participat aproximativ 40 de persoane a produs controverse, dar concluzia a înclinat spre soluția mutării monumentului.
Destinul statuilor bolșevice în România și Europa de Est
În primii ani după Revoluție, monumentele care simbolizau comunismul și bolșevismul au fost date jos sau mutate fără multe formalități. Un referat și o dispoziție de primar, sau nici atât, erau suficiente.
La Iași Monumentul Ostașului Sovietic turnat din 3 tone de bronz, lucrare a lui Constantin Baraschi din 1963, a fost mutată în 1991 din Copou în Cimitirul Eternitatea, pe parcela ostașilor sovietici. În 1998 statuia a fost topită pentru a se turna statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul dezvelită în 2002.
La București a existat încă din 1946 în parcul din Piața Victoriei statuia Ostașului Sovietic Eliberator realizată tot de Baraschi, mutată în anii '90 în rondul din Parcul Kiseleff, iar apoi în Cimitirul sovietic din Pipera, însă coborât de pe soclul înalt pe care stătuse. Imensa statuie a lui Lenin din fața Casei Scânteii a fost demontată în martie 1990 și abandonată lângă Palatul Mogoșoaia.
Stelian Tănase povestește pe blogul său că statuia ostașului sovietic a făcut victimă politică din scriitorul Păstorel Teodoreanu care compusese un catren satiric: „Tu, soldat rus/Care-ai eliberat popoarele/ Te-au înălţat atât de sus/Pentru că-ţi put picioarele!”. Arestat în 1958, scriitorul a făcut trei ani închisoare din sentința de șase ani pentru „uneltire contra ordinii sociale”.
În Piața Trandafirilor din Târgu-Mureș stă netulburat un monument al Soldatului Necunoscut inaugurat în 1964. Inițial s-a numit „Monumentul Ostașului Român” și a fost creat de sculptorul Izsák Martin.
Europa Centrală și de Est a urmat diferite căi după căderea comunismului pentru a se despărți de simbolurile sovietice. Măsurile luate au generat frecvent tensiuni diplomatice, Federația Rusă considerând demontarea unor monumente care evocau eroismul ostașilor sovietici un act revizionist.
În Polonia s-a votat o lege care interzice producerea și distribuirea de „simboluri comuniste” în orice format, sub sancțiunea închisorii. Prin această lege s-au putut demonta legal și statuile bolșevice.
Lituania a procedat similar interzicând prin lege simbolurile fasciste și sovietice deopotrivă. Totuși, a permis amenajarea într-o zonă privată a unui parc din monumentele demontate.
În Estonia, la Tallin, plăcilor din Complexul Soldatului Sovietic li s-a schimbat conținutul cu „celor căzuţi în al Doilea Război Mondial”. Monumentul a rămas intact neafectat de măsurile oficiale care nu admit simboluri comuniste.
Într-un articol amplu Valentina Baciu inventariază șapte monumente sovietice din Chișinău. Republica Moldova nu a luat nicio decizie în privința acestora, dar propuneri există la nivelul Comisiei de Educație și Cultură a Parlamentului.
Războiul a urgentat în Ucraina desființarea monumentelor care amintesc de URSS. La Cernăuți s-a dat jos Monumentul Soldatului Sovietic-eliberator” anul trecut, în 12 august 2022.
Mai pragmatică, Ungaria a înființat în 1993 Memento Park, un complex cu 41 de statui gigantice, devenit obiectiv turistic. Cu cinematograf, expoziție foto, depozit permanent de simboluri, magazin de suveniruri, Memento Park este vizitat anual de mii de turiști.
În afara uriașelor statui ale lui Lenin, Stalin, Ostapenko pot fi văzute carele alegorice ale „prieteniei sovieto-ungare” și Marea Tribună a lui Stalin, alcătuită dintr-o replică a tribunei defilărilor comuniste din Budapesta și soclul de pe care a fost doborâtă în 1956 statuia de 8 metri a lui Stalin. Pe soclu au mai rămas cizmele acestuia, ca o relicvă sarcastică a istoriei.
În Austria, la Viena, în Piaţa Schwarzenberg, se găsește un Monument al Ostașului Sovietic plasat pe un obelisc înalt de 15 metri, loc unde delegațiile oficiale ale Rusiei depun periodic coroane. Deși vienezii îl numeau după război „monumentul violatorului sovietic”, autoritățile și-au asumat prin protocol sarcina de a-l păstra.
Instrumentalizarea ideologică a monumentelor
Felul cum au abordat societățile simbolurile reprezentate de monumente relevă fie dorința de schimbare radicală caracteristică răsturnărilor de regim, fie confuzia ideologică și ignoranța din societate la un moment istoric dat.
Curentul neomarxist american, importat și în Europa după mișcarea Black Lives Matter, a generat incendierea statuii lui Lincoln în Chicago, vandalizarea statuii lui Churchill în Piața Parlamentului din Londra, precum și ale unor monștri sacri ai culturii universale ca Leonardo da Vinci și Mozart, sau interzicerea unor filme și cărți celebre, printre care și Aventurile lui Huckleberry Finn de Mark Twain.
Sidonia Grama notează într-un studiu că „în vremuri de criză, mai ales, monumentele sunt contestate sau supraînvestite cu sens, relocate sau distruse, dezasamblate sau profanate cu fervoare iconoclastă. Statuile pleacă alungate sau se întorc din exil, sunt restaurate și reconsacrate în spațiul public”. Cercetătoarea remarcă încărcătura socio-culturală a acestei mobilități care nu e inocentă politic și indică „sensibilități publice profunde”.
Intrat în mașina de tocat politică tocmai într-o perioadă preelectorală, Monumentul Ostașului de la Timișoara, fie el sovietic, român sau necunoscut, suscită o nouă discuție despre identitatea orașului.
A fost sau n-a fost?
Lucrarea sculptorului Ion Vlad dezvelită la Timișoara pe 30 decembrie 1962 reprezintă un ansamblu al victoriei în marmură albă: un soldat cu arma la picior, într-o postură de învingător și un basorelief cu soldați și oameni care îi întâmpină cu flori. Monumentul a purtat o plăcuță cu numele autorului, desființată ca sancțiune în 1965 când sculptorul a fugit la Paris.
Dezbaterile despre ansamblul statuar de la Timișoara au ridicat și întrebarea dacă este acesta un monument al ostașului sovietic sau al ostașului român. Monografia lui Emil Druncea „Ion Vlad 1990-1992”, bazată în parte pe documentele Uniunii Artiștilor Plastici (UAP), îl înregistrează ca „Monumentul ostașilor români, Timișoara, marmură, relief, 1962”. Lucrarea mai notează în enumerare un alt monument în Timișoara, tot în marmură numit Monumentul Eliberării și datat 1957, neregăsit în nicio altă consemnare documentară.
Din monografia dedicată artistului de Druncea, aflăm că în dosarul existent la Uniunea Artiștilor Plastici (UAP) până în 1967, sculptorul figurează mai multe lucrări tematice cum sunt: în 1948 la Expoziția Flacăra cu lucrări ca ,,Maxim Gorki”, în 1960 la Expoziția Artelor Plastice cu un gips ,,Lupeni 1929'', în 1962 la Expoziția Regională de la Sala Dalles cu ,,Eliberarea'', basorelief în ciment colorat. Artistul participa frecvent la expoziții din străinătate, iar în 1964 a devenit laureat al Premiului de Stat al Republicii Populare Române.
Lucrările de tip proletcultist și de propagandă nu reprezintă majoritatea operei lui Ion Vlad care a creat sculpturi de for public de valoare recunoscută ca basorelieful de pe fațada Operei Române, busturi ale lui Eminescu, Sadoveanu, Brâncuși, Enescu, Grigorescu etc.
Ce se putea în anii '90, nu se mai poate acum”.Sorin Predescu
Albumul Județului Timiș, editat în 1980 în cinci limbi, îl consemnează ca Monumentul Ostașului Român fără menționarea autorului. Lucrarea Monumente publicată în 2010 de Direcția pentru Cultură a Județului Timiș, cu consultanța istoricilor Ioan Hațegan și Andrei Kiss, precum și a istoricului artei Ioan Szekernyés, notează sub imagine Ostașul român eliberator, monument în marmură de Rușchița de Ion Vlad.
Site-uri turistice recente ca merg.in/timisoara/ îl prezintă ca monument al Ostașului Necunoscut, așadar, o cercetare riguroasă pe subiect ar fi binevenită.
„E un monument comunist. Punct”
Timișorenii au perspective diferite asupra prezenței masive a sculpturii. Profesorul și diplomatul Vasile Popovici o vede ca pe o statuie „urâtă” care demonstrează că „trecutul nu trece, rușii atacă Ucraina, Europa, cu ambiții imperiale ... Iar noi ne facem că nu observăm că în mijlocul orașului nostru e un monument ridicat spre gloria soldatului sovietic”.
Criticul de artă Ioan Szekernyés spune că „este o operă de artă valoroasă şi nu trebuie mutată din parc ... Pe de altă parte, nu se poate spune cu exactitate dacă statuia reprezintă un soldat sovietic sau unul român”.
Cercetătoarea Smaranda Vultur, care cunoaște opera sculptorului Ion Vlad, e convinsă că monumentul este închinat ostașilor români.
Abordările mai pragmatice din timpul dezbaterii de la Muzeul Apelor n-au fost primite cu entuziasm. Un participant a încercat o demonstrație prin analiza uniformei militare a personajelor de pe basorelief, înclinând spre concluzia că este uniforma armatei române de la 1944.
Dimpotrivă, sculptorul Bata Marianov susține că lucrarea „de mică valoare plastică”, făcută la comandă politică, are însemnele uniformei sovietice: „Oare nu este suficient de clar că e soldat sovietic, dacă e îmbrăcat în uniformă sovietică? Când a avut armata română cizme? Cizme aveau doar ofițerii când mergeau la paradă.”
Tânăra generație reprezentată la dezbaterea din Timișoara a tranșat problema scurt: „Pentru noi e un monument comunist. Și gata!”, a spus o tânără care s-a prezentat Tina.
„Monumentul ăsta e sau nu e dedicat armatei sovietice, știm că e un monument de artă important, al unui sculptor important, toate lucrurile astea trebuie puse în balanță. Principalul lucru pe care îl cerem de la politicieni să se termine cu soiul acesta de minciună, de măsluire a adevărului istoric”, a subliniat Laurențiu Ștefănescu de la Asociația Inițiativa Timișoara, unul dintre inițiatorii dezbaterii.
Aspecte legale. Și politice
Fără o cercetare atentă și specializată, mutarea sculpturii din Parcul Central este un cartof fierbinte în mâna primarului Dominic Fritz. Dacă se dovedește că e vorba de un monument al soldatului român, primarul german va fi făcut vinovat ca german, fiindcă profanează memoria eroicei armate române. Apelativul de „nazist” cu care a fost uneori etichetat de xenofobi va fi considerat de actualitate.
Invitat la dezbaterea publică, colonelul de jandarmi Jianu a invocat Legea 379/2003 care reglementează regimul monumentelor comemorative. Mutarea nu se poate face decât cu aprobarea Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, sub sancțiuni contravenționale.
Totodată avize și aprobări trebuie obținute și de la Ministerul Culturii și de la alte foruri. Până și demontarea monumentului de la Cernăuți, în plin război de agresiune rusesc, a necesitat un parcurs administrativ: „Dezmembrarea unui monument este o procedură complicată. Mai întâi trebuie să existe o comisie a consiliului orășenesc, apoi transferăm actele la administrația militară, iar aceştia le depun la Ministerul Culturii, pentru că este un obiect al patrimoniului cultural, a declarat primarul Roman Kliciuk în 2022 când a fost dat jos „soldatul sovietic eliberator”.
Sorin Predescu, șeful Direcției pentru Cultură Timiș, a subliniat pentru Europa Liberă că înțelege momentul emoțional care a declanșat discuția, însă e necesar un traseu calm de clarificare atât a statutului monumentului, cât și a spiritului în care orașul vrea să se dezvolte. Legal sunt mai mulți pași dacă decizia va fi de mutare în zona mormintelor soldaților sovietici din Cimitirul Eroilor. „Pașii legali trebuie făcuți. Ce se putea în anii '90, nu se mai poate acum.”
Dezbaterea continuă în societatea românească, iar timișorenii vor decide ce să se întâmple cu monumentul din Parcul Central. „O posibilă decizie politică despre mutarea sau distrugerea unui monument din trecut nu trebuie să fie la începutul, ci la sfârșitul unei dezbateri ample în comunitatea locală... Dezbaterea nu e doar despre trecutul nostru, ci este mai ales despre viitorul nostru”, a transmis primarul Dominic Fritz.
Istoria recentă oferă noi teme de polemică despre identitate și memorie. După 1989 au fost amplasate în spațiul public busturi ale unor personaje controversate ca Nicolae Ceaușescu, gen. Gușă, Adrian Păunescu, Iosif Constantin Drăgan și chiar un Monument al Securității la Tg.Jiu. La Timișoara, ca și la Brașov, există în incinta Jandarmeriei un bust al gen. Ion Bunoaica, șeful Brigăzii Trupelor de Securitate Timișoara, cu un rol nefast în Revoluție. Confuziile tranziției se adâncesc.
