Putin susține că războiul în Ucraina era „inevitabil”
Președintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri că „a devenit evident” că războiul în Ucraina era de neevitat, susținând că este „mai bine că s-a întâmplat astăzi decât mâine”, relatează CNN.
„A devenit evident că ciocnirile cu aceste forțe, inclusiv în Ucraina, erau inevitabile. Singura întrebare era când se va întâmpla”, a declarat Putin la o întâlnire cu ofițeri militari de rang înalt.
„Bineînțeles, operațiunile militare sunt asociate întotdeauna cu tragedii și pierderi de vieți omenești. Înțelegem foarte bine acest lucru și suntem conștienți de acest lucru. Dar, din moment ce a fost inevitabil, mai bine astăzi decât mâine”, a continuat el.
Putin a insistat că obiectivele Rusiei în Ucraina vor fi atinse.
El a mai spus că Moscova „nu are limite” atunci când vine vorba despre finanţarea armatei sale. „Guvernul va oferi tot ceea ce are nevoie armata”, a afirmat liderul de la Kremlin.
Zelenski, în fața Congresului SUA: Am învins ruşii în bătălia pentru a cuceri conştiinţa lumii
Preşedintele Volodimir Zelenski s-a adresat, miercuri seara, membrilor Congresului SUA, cărora le-a spus, într-un discurs rostit în limba engleză, că ţara sa rezistă, graţie ajutorului primit, şi este decisă să nu cedeze în faţa agresiunii ruse.
După ce s-a întâlnit la Casa Albă cu preşedintele Joe Biden, care l-a asigurat de continuarea sprijinului pentru Ucraina, Volodimir Zelenski a venit la Capitoliu cu un mesaj puternic: "Ucraina este în viaţă".
El le-a mulţumit americanilor şi "tuturor celor care preţuiesc libertatea şi justiţia" pentru eforturile lor de a ajuta Ucraina.
Zelenski a arătat că Ucraina a obţinut în primul rând o victorie psihologică asupra Moscovei. "Contrar tuturor calculelor şi scenariilor sumbre, Ucraina nu a căzut. Ucraina este în viaţă", a declarat miercuri preşedintele ucrainean.
"Şi asta îmi dă un motiv bun pentru a împărtăşi cu voi prima noastră victorie comună. Am învins ruşii în bătălia pentru a cuceri conştiinţa lumii. Nu ne este frică... Ucraina a obţinut această victorie şi ea ne dă un curaj care inspiră întreaga lume. America a obţinut această victorie... Europenii au obţinut această victorie. Tirania rusă a pierdut controlul asupra noastră", a spus Volodimir Zelenski.
Rusia "nu ne va mai influenţa niciodată minţile", a asigurat preşedintele ucrainean. Ruşii vor fi liberi "doar atunci când vor învinge Kremlinul în minţile lor", a subliniat Zelenski.
"Lumea este prea interconectată şi interdependentă pentru ca cineva să-şi permită să stea deoparte şi, în acelaşi timp, să se simtă în siguranţă atunci când o astfel de bătălie continuă. Cele două naţiuni ale noastre sunt aliate în această bătălie", a continuat Zelenski, al cărui discurs a fost întrerupt de multe ori de aplauze.
"Bahmut rezistă. Fiecare centimetru din acel pământ este îmbibat de sânge, dar Donbasul ucrainean stă în picioare. Tactica rusă este primitivă. Dau foc la tot ce văd. Ucraina rezistă pe poziţie şi nu se va preda niciodată!" - a asigurat liderul de la Kiev.
"Ruşii folosesc totul, tot ce au împotriva Bahmut-ului şi a altor oraşe frumoase ale noastre, ocupanţii au un avantaj semnificativ în materie de artilerie. Ei au un avantaj în ceea ce priveşte muniţia. Au mult mai multe rachete şi avioane decât am avut noi vreodată. Este adevărat. Dar forţele noastre de apărare rezistă", a continuat Zelenski înainte de a-i îndemna pe membrii Congresului să înăsprească sancţiunile împotriva Moscovei şi să permită ca "teroriştii să fie traşi la răspundere pentru agresiune".
Zelenski a declarat că Ucraina luptă pentru "independenţa şi libertatea" sa, dar şi pentru cea a celorlalte ţări din lumea liberă, care ar putea fi viitoarele victime ale agresiunii lui Putin, şi de aceea a cerut sprijinul continuu al Statelor Unite pentru a atinge aceste obiective.
"Banii voştri nu sunt acte de caritate. Este o investiţie în securitatea globală şi în democraţia pe care o gestionăm în cel mai responsabil mod", a asigurat Zelenski.
Preşedintele ucrainean a declarat că ucrainenii vor sărbători Crăciunul în acest an, în ciuda atrocităţilor războiului, declarând în Congres: "Chiar dacă nu există electricitate, lumina din credinţa noastră nu se va stinge".
Aplaudat îndelung la sfârşitul discursului, preşedintele ucrainean a înmânat preşedintei Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, un dar pentru Congresul SUA - un steag ucrainean cu semnăturile şi mesajele soldaţilor ucraineni care luptă la Bahmut şi pe care Zelenski i-a vizitat cu o zi înainte.
În schimb, preşedinta Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, i-a dăruit lui Zelenski un steag american împăturit - chiar cel care a fluturat miercuri deasupra clădirii Capitoliului.