Linkuri accesibilitate

Volodimir Zelenski, despre victorie: Trebuie să ne apărăm țara așa cum spune Constituția, care include Donbas și Crimeea


Președintele ucrainean Volodimir Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a susținut marți o conferință de presă la sfârșit de an. Și el, și liderii militari ai Ucrainei încearcă să ridice moralul trupelor ucrainene și să mențină sprijinul occidental față de țara invadată de Rusia pe 24 februarie 2022. 

Conferința de presă are loc în timp ce cei doi mari aliați ai Kievului, SUA și UE, nu au reușit să aprobe propriile pachete de sprijin, în ciuda efortului făcut de Zelenski de a li se adresa pe viu senatorilor americani pentru a face lobby în susținerea cauzei țării sale.

„Sunt sigur că sprijinul financiar american și european va continua”, a spus Zelenski. „Sunt încrezător că Statele Unite nu ne vor trăda”, a adăugat el, citat de BBC.

Armata ucraineană are nevoie de încă 500.000 de militari

Zelenski a mai declarat că armata ucraineană i-a cerut să mobilizeze încă 450.000-500.000 de oameni, dar liderul ucrainean a spus că nu a aprobat încă cifra de mobilizare pentru că a spus că „nu există încă nicio înțelegere cu privire la rotații și vacanțe pentru cei care luptă.”

Liderul ucrainean a spus că a fost un an dificil, dar Rusia nu a reușit să obțină niciun rezultat în 2023.

Zelenski a recunoscut că nu știe când se va termina conflictul, însă a respins ideea că țara sa s-ar îndrepta către înfrângere, dar a spus că poziția în care se află este mai dură decât la începutul conflictului.

În cursul zilei, ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a declarat că își propune să mărească armata la 1,5 milioane de militari, semn al intenției evidente a Kremlinului de a prelungi luptele din Ucraina.

Liderul ucrainean este convins că obiectivele de război ale Rusiei nu s-au schimbat și că Kremlinul nu dorește pacea, în ciuda declarațiilor făcute pe această temă. Întrebat dacă discuțiile de pace cu Rusia ar fi în interesul Ucrainei, el a spus că singura „formulă de pace” care contează va fi discutată la Davos, în Elveția, alături de alte națiuni.

„Avem o formulă de pace”, a spus Zelenski referindu-se la ultima întâlnire pe această temă din Malta, despre care a spus că a fost „reușită”.

„Următoarea întâlnire este planificată în Elveția”, a spus el, citat de The Guardian.

Zelenski a spus că-și dorește ca și „sudul global” (țări cu un nivel mai scăzut de dezvoltare economică) să se implice, în speranța că 80 de țări ar putea participa la eveniment.

„Când toate țările lumii vor fi unite în acest sens document, îl putem preda Rusiei”, a spus Zelenski. El și-a exprimat îndoiala, însă, că acest plan ar fi „fezabil” pentru Rusia, a cărei dorință de a „ucide” nu a fost pe deplin satisfăcută.

„Cu cât Rusia se va retrage mai mult, cu atât va fi mai slabă”

Întrebat ce înseamnă victoria în acest război pentru el, Zelenski a spus că „trebuie să ne apărăm țara în conformitate cu Constituția noastră”, care include Donbas și Crimeea.

El a adăugat că asta înseamnă întreaga țară, inclusiv peninsula Crimeea ocupată și zonele din estul și sudul Ucrainei, anexate ilegal de Rusia în 2014 și cele confiscate în 2022.

Zelenski a recunoscut că părerile sunt împărțite privind sensul acordat termenului nu doar în Ucraina, ci și în întreaga lume și a spus că nu împărtășește opinia celor care spun că Ucraina este deja victorioasă doar pentru că a supraviețuit invaziei rusești. El a spus că mai multe teritorii vor trebui recâștigate în viitor și că Ucraina trebuie să continue să lupte pentru că nimeni nu-i poate oferi garanții de securitate și că Rusia ar respecta orice posibil acord de încetare a focului.

„Cu cât Rusia se va retrage mai mult, cu atât va fi mai slabă, inclusiv pe arena internațională. Ucraina va reuși”, a spus el.

Cât privește relațiile cu aliații Ucrainei, Zelenski a evitat să pună sub semnul întrebării soliditatea lor.

Întrebat dacă are încredere în declarațiile Berlinului despre sprijinirea Ucrainei „până la capăt”, Zelenski a spus că „Germania, condusă de Olaf Scholz, este pe locul al doilea în ceea ce privește volumul de sprijin pe care îl primim. Este al doilea [stat] în ceea ce privește sprijinul global acordat Ucrainei. Vorbesc de sprijin financiar și militar. Vreau să-mi exprim toată recunoștința pentru că a făcut asta.”

Cât privește declarațiile privind sprijinul „până la final”, el a spus că doar timpul o „va arăta” dacă va fi cu adevărat astfel.

„SUA nu vor trăda Ucraina”

Zelenski a spus că are încredere și în SUA, că nu vor „trăda” Ucraina, după ce republicanii din Congres au blocat un pachet de ajutor militar de 60 de miliarde de dolari.

Subiectul este unul sensibil după ce a existat o dispută intensă în SUA cu privire la finanțarea Ucrainei, unii republicani folosind chestiunea ajutorului militar ca monedă de schimb pentru un compromis privind controlul frontierei.

Republicanii din Senat au blocat în această lună un proiect de lege pentru cheltuieli de urgență prezentat de democrați, care includea 60 de miliarde de dolari ajutor pentru Ucraina, în ciuda vizitei președintelui Zelenski în SUA.

Un pachet de ajutor programat pentru Ucraina la sfârșitul acestei luni va fi ultimul, dacă Congresul nu aprobă ajutor suplimentar, a avertizat luni Casa Albă.

Luni, consilierul pentru securitate națională al președintelui american Joe Biden a declarat că există un ultim pachet de ajutor pentru Ucraina care va fi acordat la finalul lunii decembrie.

John Kirby a spus că, după ce acești bani au fost anunțați, va rămâne la latitudinea politicienilor din Congres să aprobe finanțarea suplimentară pentru Kiev.

El a spus că Senatul și Camera Reprezentanților ar trebui să „acționeze fără întârziere”.

Deși până acum ajutorul acordat Ucrainei a fost esențial pentru a rezista invaziei rusești, țara „are nevoie în continuare de ajutorul nostru”, a declarat luni reporterilor purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Națională, John Kirby, citat de CNN.

El a arătat o scrisoare către Congres din partea Departamentului de Apărare, semnată de Mike McCord, în care a avertizat că departamentul a alocat în totalitate toate fondurile rămase sub autoritatea de reaprovizionare a departamentului alocată Ucrainei.

Birocrație de sorginte sovietică blochează 20.000 de drone în depozite

Declarația lui Zelenski survine avertismentului unui general ucrainean de top care a spus că operațiunile militare au fost reduse din cauza reducerii ajutorului extern.

Întrebat dacă Ucraina își produce propriile muniții și dacă producția de drone ar putea fi îmbunătățită, președintele ucrainean a spus că este foarte încrezător că se va îmbunătăți, dar le-a recomandat producătorilor să reacționeze mai rapid și să fie mai moderni.

Zelenski a criticat birocrația de sorginte sovietică și a făcut referire la 20.000 de drone blocate într-un depozit care nu pot ajunge în prima linia din cauza birocrației. El a promis că anul viitor vor fi produse un milion de drone în Ucraina.

Sondajele recente arată că numărul de ucraineni care au încredere în Zelenski a scăzut la 62%, comparativ cu 84% în urmă cu un an, atunci când forțele de la Kiev sărbătoreau victorii în est și sud, unde au recuperat teritorii confiscate de ruși la invadarea țării.

Avansurile de la contraofensiva din acest an au fost mult mai modeste, câteva sate de pe frontul de sud și de est recapturate după luni de lupte.

Dar societatea susține în continuare cu o majoritate covârșitoare forțele armate și pe comandantul lor Valerii Zalujnîi.

În conferința de presă de marți, Zelenski a insistat că are o relație de lucru cu șeful armatei, în ciuda speculațiilor din ultima vreme despre o ruptură între cei doi lideri, politic și militar.

Întrebat dacă intenționează să-l demită pe comandantul armatei, pe fondul zvonurilor că Zalujnîi ar fi căzut în dizgrație pentru că ar vrea să candideze la președinție, Zelenski a spus că nu este vorba despre relații personale, ci despre responsabilitate și strategie.

„Am relații de lucru cu Zalujnîi”, a spus Zelenski. „Nu este vorba despre lucruri personale, ci despre responsabilitate în fața a peste 40 de milioane de oameni.”

„Este o fantezie să crezi că NATO va lupta pentru Ucraina”

Întrebat dacă Ucraina se va alătura NATO, Zelenski a spus că nu a fost încă invitată, deși ar fi „cea mai puternică opțiune pentru noi”.

„Aceasta este o prostie", a spus el. „Nu ni s-a făcut niciodată o astfel de propunere." El a spus că președintele rus „nu vrea pace”, așa că „să ne imaginăm dacă a o parte a Ucrainei ar deveni membru NATO. Chiar ar fi riscuri mari.”

El a calificat drept „fantezie” întrebarea privind posibilitatea ca țările NATO să lupte pentru Ucraina.

Protestul camionagiilor și recunoștința față sprijinul oferit de Polonia

Președintele ucrainean a mulțumit Poloniei și poporului său pentru sprijinul acordat de când Rusia a invadat Ucraina.

„Ați fost cu noi de la începutul războiului", a spus Zelenski, recunoscând că cuvintele lui „probabil nu sunt de ajuns".

În schimb, el a criticat protestul camionagiilor polonezi care au blocat exporturile la granița polono-ucraineană, spunând că Ucraina nu are altă cale de a exportându-și cerealele și alte produse agricole.

„Am pierdut sute de milioane de dolari”, a spus Zelensky, care a explicat că trebuie să apere „interesele țării mele în timp de război”.

La începutul acestui an, Ucraina, unul din cei mai mari producători de cereale din lume, a fost forțată să-și mute exporturile pe uscat după ce Rusia i-a blocat porturile și apoi s-a retras din acordul de transport al cerealelor pe Marea Neagră, intermediat de ONU și de Turcia.

După crearea culoarului de transport al cerealelor pe uscat prin țările vecine, camionagiii polonezi au blocat granița în semn de protest - spunând că permisele UE ar trebui reintroduse pentru șoferii de camioane ucraineni.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG