Linkuri accesibilitate

Războiul din Ucraina | Contraofensivă ucraineană la Herson. Rușii reconstruiesc teatrul din Mariupol ca să-și ascundă crimele de război

Ziua 187 a invaziei: Rusia este acuzată că a transformat centrala nucleară Zaporojie într-o bază militară, după ce a atacat câteva localități din zonă, de pe teritoriul uzinei.

Principalele evenimente ale zilei

15:56 29.8.2022

Trupele ucrainene încep contraofensiva în regiunea Herson

Ucraina a demarat o contraofensivă mult așteptată în sudul țării, a anunțat comandamentul său militar din sud, pe fondul unor informații potrivit cărora trupele ucrainene au reușit să străpungă liniile rusești în regiunea Herson.

„Astăzi am început acțiuni ofensive în diverse direcții, inclusiv în regiunea Herson”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comandamentului de Sud al Ucrainei, Natalia Humeniuk, citată de postul public ucrainean Suspilne, preluat de The Guardian.

Ea a refuzat să ofere mai multe detalii despre noua ofensivă, dar a spus că loviturile recente ale Ucrainei asupra rutelor logistice din sudul Rusiei au „slăbit fără îndoială inamicul”.

Peste 10 depozite de muniție rusești au fost lovite în ultima săptămână, a adăugat Humeniuk.

Comentariile lui Humeniuk au venit după ce ziarele ucrainene au relatat că unități ale forțelor de apărare ale Ucrainei au lansat aseară o contraofensivă pe malul drept al râului Nipro din regiunea Herson.

Soldații dislocați pe linia frontului au spus că au reușit să treacă prin prima linie de apărare rusă în regiune.

16:32 29.8.2022

Kuleba: Misiunea ONU la Zaporojie va fi „cea mai grea din istoria” agenției

Ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a avertizat că misiunea ONU la centrala nucleară de la Zaporojie, aflată sub ocupație rusească, va fi „cea mai grea din istoria” agenției AIEA.

Rusia „pune nu numai Ucraina, ci și întreaga lume în pericol”, a spus Kuleba în timpul unei vizite la Stockholm.

„Această misiune va fi cea mai grea din istoria AIEA, având în vedere activitățile active de luptă întreprinse de Federația Rusă pe teren și, de asemenea, modul în care Rusia încearcă să-și legitimeze prezența”, a spus Kuleba, citat de The Guardian.

De asemenea, el a cerut Rusiei să părăsească centrala nucleară. „Rusia trebuie să plece iar AIEA, precum și multe țări ale lumii, trebuie să o facă să plece, e foarte simplu. Acesta este singurul mod de a asigura securitatea nucleară”, a spus Kuleba.

17:19 29.8.2022

Mai mulți civili uciși în atacul asupra regiunii Nikolaev

Mai mulți civili au fost uciși luni în bombardamentele rusești asupra Nikolaev, orientate exclusiv asupra locuințelor civililor, a anunțat guvernatorul regiunii, Vitali Kim (foto), citat de The Guardian.

Centrul orașului este puternic bombardat. Încă se lansează rachete. Nu părăsiți adăposturile”, a scris Kim pe Telegram.

Au fost semnalate explozii puternice luni, atât la Nikolaev cât și în Hersonul ocupat de ruși, locuitorii fiind îndemnați să rămână în adăposturi.

18:54 29.8.2022

Cel puțin doi civili uciși în atacul de la Nikolaev

Primarul orașului Nikolaev, Olexandr Sienkievici, a declarat că cel puțin doi civili au fost uciși și alți cinci au fost răniți după bombardamentul rusesc asupra clădirilor de locuit și a instituțiilor de învățământ.

Nenorociții ruși își respectă propriile reguli și bombardează cu cinism civilii din Nikolaev (...). Au fost lovite clădiri de locuințe și instituții de învățământ. În prezent se știe despre doi morți și cinci răniți.”

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG