Linkuri accesibilitate

SUA: Hamas are în continuare de „capacităţi importante” în Fâşia Gaza. Secretarul de stat Blinken merge în Israel


Raidurile israeliene din Fâșia Gaza au continuat și miercuri.
Raidurile israeliene din Fâșia Gaza au continuat și miercuri.

Sirenele de raid aerian au sunat joi la prima oră în orașul israelian Așkelon și în comunitățile învecinate din apropierea nordului Fâșiei Gaza. Municipalitatea Așkelon a spus că sistemul antiaerian Iron Dome a interceptat mai multe rachete trase asupra orașului.

Șeful serviciului de informații externe al Israelului (Mossad) a promis că va urmări și ucide toți liderii Hamas responsabili de atacul asupra Israelului, la mai puțin de o zi după ce o lovitură cu drone în Liban a ucis al doilea cel mai înalt oficial al organizației teroriste.

David Barnea a declarat miercuri că Mossad s-a „angajat să rezolve situația cu ucigașii care au coborât din Gaza” pe 7 octombrie și cu cei care au planificat atacurile.

Pe fondul continuării luptelor din Fâșia Gaza și al unei posibile escaladări a conflictului în Orientul Mijlociu, secretarul de stat american Antony Blinken pleacă joi spre Orientul Mijlociu, într-un turneu care va include o oprire în Israel, a declarat miercuri un înalt oficial american pentru agențiile de presă Reuters și AFP.

Va fi cea de-a patra călătorie de criză a secretarului de stat american în Orientul Mijlociu.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, John Kirby, a declarat că Hamas dispune în continuare de „capacităţi importante” în Fâşia Gaza.

„Credem că reducerea şi înfrângerea capacităţilor Hamas de a efectua atacuri în interiorul Israelului este un obiectiv absolut realizabil pentru forţele militare israeliene”, a declarat John Kirby.

„Acest lucru se poate realiza, militar”, a adăugat el.

Dar „ideologia sa va fi eliminată? Nu. Şi este probabil ca grupul să fie distrus? Probabil că nu”, a subliniat purtătorul de cuvânt.

Întrebat despre numărul de membri ai Hamas care mai „rămân de eradicat”, John Kirby a spus că are estimări, fără a dori să intre în detalii.

„Dar Hamas dispune în continuare de capacităţi importante în Fâşia Gaza”, a declarat el, adăugând că Hamas este „ca o armată”.

Israelienii „au avut, însă, un impact asupra capacităţii Hamas de a comanda şi organiza, de a-şi reînnoi resursele şi, sincer, de a-şi conduce trupele”, a mai declarat purtătorul de cuvânt.

  • 16x9 Image

    Andreea Ofițeru

    Andreea Ofițeru s-a alăturat echipei Europa Liberă România în ianuarie 2021, ca Senior Correspondent. Lucrează în presă din 2001, iar primele articole le-a publicat în România Liberă. Aici a scris pe teme legate de protecția copiilor, educație, mediu și social. De-a lungul timpului, a mai lucrat în redacțiile Adevărul, Digi24, Gândul, HotNews.ro, unde a documentat subiecte legate de învățământul din România și de actualitate. 

    A scris știri, interviuri, reportaje și anchete. A participat la mai multe proiecte printre care și conceperea primului supliment dedicat exclusiv subiectelor despre școală: Educație&Școală.  

    A fost bursieră Voice Of America/Washington DC, într-un program dedicat jurnaliștilor din Europa de Est.

XS
SM
MD
LG