Linkuri accesibilitate

Liovul, în beznă după atacurile rusești asupra infrastructurii energetice (foto: Pavlo Palamarchuk/Reuters)
Liovul, în beznă după atacurile rusești asupra infrastructurii energetice (foto: Pavlo Palamarchuk/Reuters)

Război în Ucraina | Rusia a scufundat Ucraina în beznă după atacurile asupra infrastructurii. Transformatoare pentru Ucraina

Ziua 275 a invaziei. Mare parte din Ucraina a rămas fără electricitate, căldură și apă la două zile după atacurile rusești împotriva infrastructurii civile. 60% din gospodăriile Kievului, oraș cu 3 milioane de locuitori, nu au energie electrică. Sunt probleme cu aprovizionarea cu apă în 15 regiuni.

08:09 25.11.2022

Ministrul de Externe britanic, în vizită la Kiev

Ministrul britanic de Externe, James Cleverly, a călătorit joi la Kiev pentru a se întâlni cu conducerea ucraineană şi a promite sprijinul Regatului Unit atât timp cât este nevoie pentru a învinge Rusia, conform The Guardian.

În prima sa vizită în Ucraina de la numirea în funcţie, Cleverly a prezentat un pachet de sprijin care include bani pentru reconstrucţia şcolilor, ambulanţe, pentru victimele violenţei sexuale şi pentru vânzările de cereale pe cele mai sărace pieţe din lume, precum Sudanul şi Yemenul.

Cu Kievul sub bombardament constant, vizita sa, care urmează unei călătorii în capitala Ucrainei a lui Rishi Sunak sâmbătă, s-a desfăşurat cu un nivel ridicat de securitate.

„Pe măsură ce se apropie iarna, Rusia continuă să încerce să învingă determinarea ucraineană prin atacurile sale brutale asupra civililor, spitalelor şi infrastructurii energetice. Rusia va eşua. Sprijinul nostru va continua atât timp cât este nevoie pentru ca această ţară remarcabilă să se redreseze”, a afirmat oficialul britanic. El a subliniat că cea mai mare parte a finanţării pentru infrastructură va merge către zonele nou eliberate din sudul Ucrainei, cum ar fi Herson.

07:55 25.11.2022

Putin spune că plafonarea prețului petrolului ar avea „consecințe grave”

Președintele Vladimir Putin a declarat joi că planurile occidentalilor de a introduce plafonarea prețului petrolului ar avea „consecințe grave” pentru piețele energetice. Declarația a fost făcută în timpul unui apel telefonic cu premierul irakian Mohammed Shia al-Sudani.

„Putin a subliniat că astfel de acțiuni contravin principiilor relațiilor de piață și sunt foarte probabil să conducă la consecințe grave pentru piața globală a energiei”, arată Kremlinul într-un comunicat.

Declarațiile lui Putin au loc în momentul în care miniștrii energiei din Uniunea Europeană au avut joi o reuniune extraordinară pentru a discuta consecințele economice din creșterea prețurilor la gaze.

07:36 25.11.2022

Jumătate din teritoriul Ucrainei, fără curent electric

Autoritățile ucrainene au declarat că până la 50% din necesarul de electricitate al țării nu este în prezent satisfăcut, după atacurile masive cu rachete rusești care au avut loc în această săptămână, potrivit BBC.

Operatorul de energie Ukrenergo a spus că prioritatea este repararea infrastructurii cheie, dar reparațiile durează acum mai mult timp.

Președintele Volodimir Zelenski a declarat că 15 regiuni, inclusiv capitala Kiev, se confruntă cu „cea mai dificilă situație” în ceea ce privește alimentarea cu energie și apă. Aceste probleme vin într-un moment în care, în toată Ucraina, iarna se așteaptă, cu zăpadă și temperaturi sub zero grade Celsius. Există temeri că oamenii din toată țara ar putea muri de hipotermie.

07:30 25.11.2022

Reuters: Producţia de armament din Europa de Est creşte puternic în urma războiului din Ucraina

Industria de armament din Europa de Est produce arme, obuze de artilerie şi alte provizii militare într-un ritm nemaivăzut de la Războiul Rece, în timp ce guvernele din regiune conduc eforturile de a ajuta Ucraina în lupta sa împotriva Rusiei, relatează Reuters.

Aliaţii au furnizat Kievului arme şi echipamente militare de când Rusia şi-a invadat vecina pe 24 februarie, epuizându-şi propriile stocuri, pe parcurs.

Statele Unite şi Marea Britanie au acordat cele mai mari ajutoare militare Ucrainei între 24 ianuarie şi 3 octombrie, arată un tracker al Institutului Kiel pentru Economia Mondială, Polonia fiind pe locul trei şi Republica Cehă pe locul nouă.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG