Linkuri accesibilitate

Adunarea Generală a ONU
Adunarea Generală a ONU

Război în Ucraina | Rezoluție ONU care condamnă invazia rusească în Ucraina. Doi corespondenți ai RFE/RL, reținuți la Moscova

Autoritățile ucrainene ar fi descoperit noi dovezi de „crime de război” în zonele în curs de recucerire, inclusiv în Herson, spune președintele Volodimir Zelenski. Acesta vizitează luni orașul.

Principalele evenimente:

21:31 14.11.2022

 Rusia sancționează 100 de canadieni, printre care Jim Carrey și Margaret Atwood

Ministerul rus de Externe spune că a impus împotriva altor 100 de cetățeni canadieni, printre care și starul de la Hollywood Jim Carrey și scriitoarea Margaret Atwood, ca răspuns la sancțiunile impuse cetățenilor ruși de „guvernul rusofob” al Canadei.

Lista canadienilor nou adăugaţi pe lista sancţiunilor include actuali şi foşti oficiali canadieni, reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ şi personalităţi din divertisment, printre care Carrey, Atwood, scriitorul şi regizorul David Bezmozgis şi actriţa Kathryne Winnick. În prezent, pe lista de sancțiuni a Rusiei sunt 1.005 cetățeni și companii canadiene.

21:34 14.11.2022

Poliția din Moscova a reținut doi corespondenți independenți RFE/RL în timp ce luau interviuri

În imagine, unul din jurnaliștii reținuți, Iuri Lebedev, la o filmare în timpul unui miting de susținere a lui Alexei Navalnîi, la Moscova, în 2021.
În imagine, unul din jurnaliștii reținuți, Iuri Lebedev, la o filmare în timpul unui miting de susținere a lui Alexei Navalnîi, la Moscova, în 2021.

Poliția din Moscova a reținut doi corespondenți independenți care lucrau pentru Serviciul Rus al RFE/RL pe 13 noiembrie, în timp ce intervieu oameni pe străzile capitalei țării.

Oamenii legii i-au dus pe Yury Lebedev și Yelizaveta Movchan la o secție de poliție pentru „un control de identitate”.

Un avocat este în drum pentru a-i vizita pe Lebedev și Movchan.

De când Moscova a lansat în februarie invazia neprovocată a Ucrainei, poliția din Rusia a reținut în mod repetat jurnalişti, inclusiv pe cei de la RFE/RL, pentru a-i împiedica să-și desfășoare activitatea de reporteri.

22:58 14.11.2022

Adunarea generală a ONU a aprobat o rezoluție prin care cere tragerea Rusiei la răspundere pentru invadarea Ucrainei

Adunarea generală a ONU a aprobat o rezoluție prin care cere Rusiei să fie trasă la răspundere pentru invazia sa în Ucraina, inclusiv prin acordarea de reparații Kievului.

Rezoluția, susținută de 94 din cei 193 de membri ai adunării, spune că Rusia trebuie trasă la răspundere pentru încălcările dreptului internațional în sau împotriva Ucrainei.

Rusia „trebuie să suporte consecințele juridice ale tuturor faptelor sale internaționale ilicite, inclusiv repararea prejudiciului, inclusiv orice prejudiciu, cauzat de astfel de acte”, se arată în rezoluție.

XS
SM
MD
LG