Linkuri accesibilitate

Filmul intervenției de la Crevedia. Raed Arafat: „ Primul apel la 112 anunța explozie la o locuință. Sunt încă 20 de pompieri internați”


Raportul preliminar a fost prezentat de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat
Raportul preliminar a fost prezentat de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a prezentat dumincă raportul preliminar al intervenției pompierilor la exploziile produse în 26 august la depozitul GPL ilegal din Crevedia. 

Raed Arafat a fost însoțit de mai mulți dintre coordonatorii intervenției din data de 26 august.

Despre stația GPL și închiderea ei

ISU Dâmbovița a autorizat stația GPL în octombrie 2011. Ea avea o capacitate de depozitare GPL de 4.000 litri. Pe 30 iulie 2020, în urma unei sesizări, ISU a făcut un control. A constatat că amplasamentul stației a fost schimbat și a retras autorizația.

Cu această ocazie, inspectorii au descoperit utilizarea unei pompe neomologate și au amendat firma cu 10.000 lei. După 2 luni, la un nou control inopinat, s-a constatat că stația funcționa în continuare. Au dat două noi amenzi - una de 30.000 de lei pentru că nu a fost închisă, alta, de 10.000 lei, pentru un nou sistem neomologat.

Pe 13 octombrie 2020, operatorul notifică ISU că punctul a fost închis. Raed Arafat susține că rolul ISU s-a finalizat din punct de vedere al legii.

Despre intervenție

În 26 august, ora 18.48, ISU a fost anunțat prin 112, la ora 18.48 că a existat o explozie urmată de incendiu la o locuință, nu la un depozit GPL. ISU Dâmbovița a fost primul anunțat de incendiu, ca urmare a arondării teritoriale.

A fost anunțat și ISU București-Ilfov, care avea un punct de intevenție în apropiere, la Buftea. La București au fost anunțate Buftea și alte subunități. Urmare a apelurilor multiple, dispeceratul ISU Dâmbovița suplimentează echipamentele și autospecialele.

3 persoane au murit și 56 au fost rănite în exploziile care au avut la la Crevedia pe 26 august.
3 persoane au murit și 56 au fost rănite în exploziile care au avut la la Crevedia pe 26 august.

Cel puțin unul din hidranți era fără presiune, așa că alimentarea cu apă s-a făcut prin navetă - mașinile mici alimentau mașinile mari. La 19:06 ajung primele echipaje ale Detașamentul Buftea.

„Cu asta e clar că informațiile false că s-a ajuns după 60 de minute nu sunt reale. Prima sosire a fost la 19:06”, a arătat Raed Arafat.

Șeful turei de serviciu de la Buftea raportează că incendiul se manifestă violent la o casă și vede o cisternă incendiată. Dispune evacuarea populației de la 10 case, căutarea și salvarea eventualelor victime și localizarea incendiului pentru a nu ajunge la clădirile învecinate. Dispune, de asemenea, răcirea cisternelor. La 19:10 ajung și echipajele ISU Dâmbovița.

După primul eveniment, au fost identificate 8 victime, o persoană a intrat în stop cardio respirator și a fost transportată la spital, dar a intrat din nou în stop cardio-respirator și a murit.

Se cere sprijin suplimentar de echipamente, inclusiv ambulanțe și mașina cu roboți.

„Având în vedere că, în eveniment, erau mai multe cisterne, s-a acționat pentru dispersarea gazului, pentru a nu se acumula gaze, și răcirea permanentă, pentru a compensa căldura și a reduce temperatura. Aceste măsuri au cumpărat timp, pentru că puteam vedea a doua explozie și mai devreme și poate și mai mare”, a mai arătat Raed Arafat.

​La 19:30 sunt chemați la intervenție șefii operativi ai ISU Dâmbovița, iar două minute mai târziu e emis mesaj RO-Alert. La 19:39 e activat planul roșu la nivelul județului Dâmbovița.

Sunt evacuate persoanele pe o suprafață de 50.000 de metri pătrați.

​Nu a venit doctorul Arafat care e civil și a dat dispoziții cum să stingă incendiul
Raed Arafat, șeful DSU

La 20:01, șeful ISU București-Ilfov preia comanda în sud (spre București -n.r.), validează măsurile stabilite anterior și dispune continuarea evacuării populației, protecția personalului propriu și trimiterea roboților.

Trei minute mai târziu, Raed Arafat ajunge la locul intervenției.

„N-aveam decât să validez măsurile luate de dânșii și să suplimentez anumite aspecte. Conducerea intervenției, partea tehnică, este executată de pompieri cu expertiză în domeniu. Cum pe partea medicală e condusă de medici, că au expertiză. Nu a venit doctorul Arafat - care e civil - și a dat dispoziții cum să stingă incendiul. Asta nu se face.”, precizează șeful DSU.

Arafat spune că „a insistat foarte mult și a solicitat jandarmilor să fie foarte fermi în evacuarea civililor, inclusiv a personalului MAI - cei care nu erau pompieri.”

„Crede că, altfel, la a doua explozie am fi avut zeci de civili răniți sau morți”, a mai precizat Raed Arafat.

S-a dispus amplasarea roboților și retragerea populției.

La 20:46 a fost cerută suplimentarea inclusiv cu echipaje și speciale ISU Prahova, înainte de a doua explozie. La 20.57 are loc a doua explozie și apar noi focare la vegetație uscată. Incendiul se extinde la mai multe case. La ora 21.00, la MAI s-a constituit celulă de criză, ulterior a ajuns la fața locului ministrul Predoiu.

Despre răniți

S-a activat mecanismul de protecție civilă europeană. Nouă state au oferit 52 de locuri.

În acest moment, mai sunt internați 12 pompieri în România și 8 pompieri în străinătate. Unul dintre cei din străinătate ar trebui externat săptămâna viitoare, iar pompierul de la Milano are arsuri pe 80% din corp și un diagnostic foarte, foarte rezervat.

Despre controale

Stațiile GPL din țară sunt acum în curs de verificare - sunt echipe mixte de control, 2500 de oameni fiind implicați în operațiune. Total deficiențe constatate până acum: peste 2100.

  • 16x9 Image

    Oana Despa

    A lucrat mai bine de 20 de ani în televiziune unde a fost reporter specializat pe domeniul Justiției sau a condus secții de Investigații. A produs una dintre emisiunile de impact despre devalizarea României după 1989 - România furată. În prezent este pasionată de alfabetizare media și combaterea dezinformării.

XS
SM
MD
LG