Linkuri accesibilitate

Militari ucraineni în regiunea Donețk
Militari ucraineni în regiunea Donețk

Războiul din Ucraina | Baza mercenarilor de la grupul Wagner lovită de ucraineni. Oraș de lângă centrala de la Zaporojie, bombardat

Războiul din Ucraina a ajuns în cea de-a 174 zi. Situația de la centrala nucleară Zaporojie rămâne incertă. Președintele Zelenski îndeamnă lumea să reziste „șantajului nuclear”.

07:34 16.8.2022

Ministrul rus al Apărării a discutat la telefon cu secretarul general al ONU Antonio Guterres despre securitatea Centralei Nucleare Zaporojie

Ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu a discutat luni la telefon cu secretarul general al ONU Antonio Guterres despre securitatea Centralei Nucleare ucrainene Zaporojie, aflată sub controlul armatei ruse, în sudul Ucrainei, vizată de bombardamente, relatează AFP.

„Serghei Şoigu a purtat negocieri la telefon cu secretarul general al ONU Antonio Guterres cu privire la condiţiile unei funcţionări securizate a Centralei Nucleare Zaporijjea”, anunţă într-un comunicat Ministerul rus al Apărării.

Centrala Nucleară Zaporijjea - cea mai mare din Europa - a fost cucerită la începutul lui martie de către armata rusă, după lansarea ofensivei ruse la scară mare în Ucraina, la 24 februarie.

De la sfârşitul lui iulie, mai multe bombardamente - de care cele două părţi se acuză reciproc - au vizat instalaţia, alimentând temeri cu privire la o catastrofă nucleară şi conducând, joi, la organizarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU, convocată de Rusia.

Kievul acuză Moscova de faptul că foloseşte centrala ca bază de atac şi depozit de material militar.

Ucraina, susţinută de către aliaţii săi din Occident, îndeamnă la o demilitarizare a zonei centralei şi la retragerea forţelor ruseşti.

Şoigu şi Guterres au discutat luni şi despre explozii care au avut loc, la sfârşitul lui iulie, la Închisoarea Olenivka, în regiunea separatsită ucraineană Doneţk, în estul Ucrainei, în care au fost ucişi zeci de deţinuţi ucraineni.

07:30 16.8.2022

Zelenski cere lumii să „arate putere” după bombardamente în apropierea centralei nucleare Zaporojie

Ucraina a cerut noi sancţiuni împotriva Rusiei şi a subliniat consecinţele catastrofei de la cea mai mare centrală nucleară din Europa, unde au avut loc noi bombardamente în apropiere, potrivit Reuters.

Lumea riscă un dezastru dacă luptele nu se opresc. Oficiali ucraineni şi ruşi au făcut schimb de acuzaţii cu privire la cine este responsabil pentru atacurile din apropierea centralei nucleare Zaporojie din sudul Ucrainei.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a avertizat pe soldaţii ruşi că, dacă vor ataca locul din oraşul Enerhodar, acum controlat de ruşi, sau îl vor folosi ca bază pentru a trage, atunci vor deveni o „ţintă specială”.

„Dacă prin acţiunile Rusiei se produce o catastrofă, consecinţele ar putea să-i lovească pe cei care pentru moment tac”, a spus el într-un discurs târziu, luni seara, cerând noi sancţiuni asupra sectorului nuclear al Rusiei.

„Dacă acum lumea nu dă dovadă de putere şi hotărâre pentru a apăra o centrală nucleară, va însemna că lumea a pierdut. Cedează şantajului nuclear. Şi acesta poate fi un precedent pe care îl vor vedea alţi terorişti. Mai există o şansă de a preveni această înfrângere”, a precizat preşedintele ucrainean.

„Trebuie să trecem de la discuţii şi apeluri la noi sancţiuni dure împotriva Rusiei, împotriva Rosatom şi a întregii industriei nucleare a statului terorist. Toate trupele ruse trebuie retrase imediat din fabrică şi din zonele învecinate fără nicio condiţie”, a cerut Zelenski.

Vladimir Rogov, un oficial instalat de Rusia la Enerhodar, a declarat luni că de 25 de ori obuziere M777 fabricate din SUA au lovit în apropierea centralei nucleare şi a zonelor rezidenţiale într-o perioadă de două ore.

Agenţia de ştiri Interfax din Rusia, citând serviciul de presă al administraţiei desemnate de Rusia în Enerhodar, a declarat că forţele ucrainene au deschis focul, cu explozii în apropierea centralei electrice.

Dar, potrivit şefului administraţiei districtului Nikopol, care se află peste râu de Enerhodar şi rămâne sub control ucrainean, forţele ruse au fost cele care au bombardat oraşul pentru a încerca să facă să pară că Ucraina îl ataca.

„Ruşii cred că pot forţa lumea să respecte condiţiile lor prin bombardarea centralei Zaporojie”, a scris Andriy Yermak, şeful personalului prezidenţial ucrainean, pe Twitter.

XS
SM
MD
LG