Linkuri accesibilitate

Un muncitor al cimitirului mută un cadavru dintr-o groapă comună din Bucea pe o macara pentru a-l duce la morgă, la identificare
Un muncitor al cimitirului mută un cadavru dintr-o groapă comună din Bucea pe o macara pentru a-l duce la morgă, la identificare

Războiul Rusiei contra Ucrainei | Zelenski: Zeci de mii de morți în Mariupol. Cancelarul austriac a avut o discuție „dură” cu Putin

Președintele ucrainean și oficiali americani au avertizat că Rusia se pregătește să lanseze săptămâna aceasta „operațiuni și mai ample” în estul Ucrainei. Luni are loc prima vizită a unui oficial european la Moscova de la începutul războiului.

Oficialii occidentali avertizează că Rusia va încerca să dubleze și chiar să tripleze forțele sale din Donbas.

Cancelarul austriac, Karl Nehammer, a purtat astăzi discuții „directe, deschise și dure” cu președintele rus Vladimir Putin, la Moscova. Nehammer, primul lider european care vizitează Rusia și discută personal cu președintele rus, de la începutul invaziei, a spus că cel mai important mesaj al său către liderul rus a fost că războiul trebuie să se încheie pentru că „într-un război sunt doar învinși de ambele părți”.​

Uniunea Europeană a listat 21 de companii aeriene rusești ca nesigure, interzicându-le să zboare deasupra teritoriului UE și către aeroporturile țărilor membre.

Aproape 52.000 de refugiați ucraineni din Spania au primit „protecție temporară”, a declarat luni guvernul spaniol, adăugând că 39% dintre ei sunt minori.

Economia Ucrainei va scădea cu aproape jumătate în acest an din cauza războiului, potrivit unei analize a Băncii Mondiale. Anna Bjerde, vicepreședintele băncii, spune că Ucraina are nevoie de „sprijin financiar masiv imediat”.

Președintele ucrainean a spus că Rusiei îi este frică să recunoască greșelile „lașe”. De asemenea, Volodimir Zelenski a declarat că zeci de mii de oameni au fost cel mai probabil uciși în asaltul Rusiei asupra orașului Mariupol din sud-estul țării, iar peste 300 de spitale ucrainene au fost distruse.

Consilierul prezidențial ucrainean Mihailo Podoliak declară că „Ucraina este pregătită pentru bătălii mari” împotriva Rusiei. El spune că Ucraina trebuie să învingă forțele Moscovei pentru mai multă putere de negociere înainte ca liderii celor două țări să se întâlnească.

Oficiali militari americani au declarat că se așteaptă ca Rusia să desfășoare o ofensivă majoră din orașul Izium până la Dnipro, o țintă strategică în estul Ucrainei.

Ucraina și Rusia au convenit asupra a nouă noi coridoare umanitare care să fie deschise luni, inclusiv la Mariupol. Alte șase trenuri au fost programate pentru a scoate oamenii din regiunile Donețk și Luhansk.

În cea mai recentă actualizare a informațiilor despre Ucraina, Ministerul britanic al Apărării avertizează că folosirea în trecut de către Rusia a munițiilor cu fosfor în Donețk „a ridicat posibilitatea utilizării lor în viitor în Mariupol, pe măsură ce luptele pentru oraș se intensifică”.

Cadavrele a peste 1.200 de persoane au fost găsite în regiunea Kievului. Procurorul general al Ucrainei, Irina Venediktova, a spus că soldații ruși ucideau ucraineni în fiecare zi. Rusia neagă că ar fi vizat civili.

De altfel, ministrul german de externe, Annalena Baerbock, a afirmat luni că Germania a văzut indicii masive de crime de război în Ucraina.

Iar bilanțul morților după atacul cu rachetă asupra gării din Kramatorsk a urcat la 57 de morți și 109 răniți.

Aeroportul din Dnipro este distrus complet de bombardamentele rusești, au spus autoritățile militare ucrainene din zona central-estică a țării.

Vladimir Putin a numit un nou general pentru a conduce războiul din Ucraina, în timp ce armata sa își schimbă planurile după eșecul de a cuceri Kievul. Alexander Dvornikov s-a remarcat în timp ce conducea grupul de forțe rusești din Siria. Este probabil ca generalul să aibă o nouă rundă de „crime și brutalitate” împotriva civililor, au declarat oficiali ai SUA.

07:59 11.4.2022

Cancelarul Austriei, primul lider din UE care se întâlnește cu Putin de la începutul invaziei

Karl Nehammer și Volodimir Zelenski s-au întâlnit pe 9 aprilie la Kiev.
Karl Nehammer și Volodimir Zelenski s-au întâlnit pe 9 aprilie la Kiev.

Karl Nehammer se va deplasa luni la Moscova pentru a discuta cu Vladimir Putin, devenind astfel primul lider din Uniunea Europeană care se va întâlni personal cu președintele rus de la invazia din Ucraina.

Oficialii austrieci spun că Nehammer vrea să promoveze dialogul între Moscova și Kiev și va ridica, de asemenea, problema crimelor de război, relatează BBC.

Vizita sa în Rusia are loc după cea de sâmbătă de la Kiev, unde s-a întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

07:37 11.4.2022

Zelenski: Lumea poartă responsabilitatea pentru genocid

Urmările atacului cu rachete asupra gării Kramatorsk din 8 aprilie 2022.
Urmările atacului cu rachete asupra gării Kramatorsk din 8 aprilie 2022.

Lumea poartă răspunderea pentru atrocitățile comise de Rusia în Ucraina, a declarat președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, într-un interviu pentru "60 Minutes" difuzat duminică, scrie NYT.

Făcând o comparație cu cel de-al Doilea Război Mondial, el a întrebat: „Sunt responsabile acele țări care nu au participat la război? Țările care au lăsat forțele germane să mărșăluiască prin Europa? Lumea poartă responsabilitatea pentru genocid? Da. Da.”

El a mai spus duminică seară, într-un discurs adresat populației, că Rusia se pregătește să desfășoare „operațiuni și mai ample în estul statului nostru”.

De asemenea, Volodimir Zelenski a lansat acuzații de „tortură” și „lașitate” la adresa forțelor rusești.

„Ei spun despre crimele de la Bucea că nu sunt ei (autorii), ci că suntem noi. Deși este evident pentru toată lumea că oamenii au fost uciși în timp ce armata rusă controla orașul.

Ei spun despre atacul cu rachete de la Kramatorsk că nu ei sunt de vină, ci se presupune că suntem noi. Deși propagandiștii lor au fost cei care au anunțat această lovitură. Deși rachetele au zburat de pe teritoriul aflat sub controlul lor. Și despre oricare dintre orașele noastre distruse, despre oricare dintre satele noastre arse, ei spun același lucru, că ei nu sunt de vină, ci se presupune că suntem noi... Știți de ce este așa? Pentru că este vorba de lașitate”, a spus Zelenski.

07:33 11.4.2022

Economia Ucrainei va scădea la jumătate

Economia Ucrainei ar urma să se reducă cu aproximativ 45% în acest an, a anunțat duminică Banca Mondială.

Economia Rusiei se află deja într-o „recesiune profundă” și se așteaptă să scadă cu 11,2%, a raportat banca.

„Războiul din Ucraina și pandemia au arătat încă o dată că crizele pot provoca daune economice pe scară largă și pot da înapoi ani de zile în ceea ce privește venitul pe cap de locuitor și câștigurile în materie de dezvoltare”, a declarat Asli Demirgüç-Kunt, economistul șef al băncii pentru Europa și Asia Centrală.

PIB-ul Ucrainei în anul 2020 era de peste 155 de miliarde de dolari.

XS
SM
MD
LG